Structura efortului în fotbalul de performanţă

A shot of a hispanic soccer or football player doing a push-up

“O serie de cercetători, care s-au implicat în domeniul nostru de activitate, tehnicieni, metodişti,biologi, medici, biochimişti, fiziologi etc., au clasificat sporturile după criterii proprii – ştiinţific argumentate la acea vreme – tocmai pentru a oferi antrenorilor un îndrumar, în vederea selecţionării şi utilizării celor mai eficiente mijloace şi metode în scopul îmbunatăţirii mecanismelor fiziologice adecvate de furnizare a energiei necesare contracţiei musculare şi implicit a performanţelor în sporturile, probele respective.

Unde este locul fotbalului în aceste clasificări? A fost şi este el corect încadrat?

Din varietatea mare a acestor clasificări desprindem cu uşurinţă că, pe parcursul anilor, el, fotbalul, nu a fost “plasat” corect, de unde au decurs greşeli de ordin metodic, de pregătire (mijloace, metode, dozări nepotrivite, …) cu repercursiuni negative în competiţie.

  • luând în considerare particularităţile de mişcare, unii autori, consideră fotbalul “sport de lungă durată[1], deoarece durează 90’ (45’+45’);
  • fotbalul sport de situaţie, fiindcă:
  • se bazează pe caracterul imprevizibil al situaţiei datorat prezenţei adversarului, care, prin fente individuale şi colective, cauta să-şi mascheze acţiunea pe care o pregăteşte;
  • abilităţile tehnice şi tactice sunt hotărâtoare;
  • diferenţele în cadrul acestor sporturi sunt date de:
  • dimensiunile suprafeţei de joc;
  • numărul participanţilor, care limitează mai mult sau mai puţin posibilităţile de deplasare;
  • aptitudinile motrice implicate şi nivelul lor.

În funcţie de sistemele, mecanismele fiziologice ce susţin efortul:

  • “activitate cu alternanţa proceselor aerobe şi anaerobe, ce solicită un procentaj mediu al masei musculare corporale, cerinţele locale de forţă musculară fiind de tip mediu”[2].
  • “în jocul de fotbal eforturile de tip anaerob alactacid şi lactacid alternează cu momente în care baza hiperventilaţiei pulmonare şi a energogenezei aerobe se plăteşte o fracţiune mai mare sau mai mică din datoria de oxigen contractata în timpul eforturilor anaerobe”[3];
  • cele mai recente investigaţii, evidenţiază predominanţa metabolismului aerob pe parcursul competiţiilor fotbalistice de performanţă.

zonare efort

Potrivit procentelor (%) de participare a sistemelor, mecanismelor energetice implicate:

SISTEMELE – MECANISMELOR ENERGETICE %

AN.A (ATP-PC)

AN.LA (ATP-PC-02)

AEROB (O2)

90

10
60 20

20

80

20

60

40

12 24

64

Interpretând datele din tabelele ce prezintă mişcările nespecifice fotbalului, cele de deplasare ajungem la concluzia că efortul pendulează între cel aerob şi anaerob (toate mecanismele fiziologice de susţinere a efortului fiind implicate în procente diferite) dominant fiind metabolismul aerob, procentele de participare fiind următoarele:

  • 71,99% aerob – 27,97% anaerob;
  • 72,90% aerob – 23,10% anaerob;
  • 72,70% aerob – 27,30% anaerob.”

[1]Manno, R., (1989), Les bases de l’entrainement sportif, Editura SPA

[2]Manno, R., (1989), Les bases de l’entrainement sportif, Editura SPA

[3]Ciolcă, Sorin-Mirel, (2006), Fotbal.Curs de aprofundare. Pregătire antrenori, Editura Fundaţia România de Maine

[Aceste informatii sunt adunate din propria lucrare de disertatie in cadrul UNEFS, Bucuresti, prezente in Capitolul 2.3 (Structura şi caracteristicile efortului competiţional în fotbalul de performanţă), subcapitolul 2.3.1].

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s