Stresul si performanta sportiva

stres_1

Fenomenul stresului este unul dintre cele mai frecvente în activitatea sportivă ca, de altfel, în toate activităţile performanţiale. Termenul de stres a fost introdus de Hans Selye in anul 1950 (engl. stress) şi se referă la o serie de substantive apropiate ca înţeles, dar nu sinonime: apasare, efort, presiune, tensiune, solicitare, constrângere, încordare nervoasă. Reacţia la stres este funcţie de mulţimea intrărilor (stimuli) şi organizarea psihică a individului. Stresul este privit, în această perspectivă ca un dezechilibru cu profunde ecouri în plan subiectiv, între solicitări şi autoevaluarea capacităţilor proprii. Astfel, analiza fenomenului stres implică şi cercetarea factorilor stresanţi, şi caracteristicile organizării psihice, precum şi a răspunsurilor de tip neurofiziologic şi psihic ale organismului la stresori.

stres_2

Factorii de stres:

Stresorii reprezintă totalitatea evenimentelor, situaţiilor externe sau interne pe care subiectul le trăieşte ca fiind neplăcute, agresive, traumatizante, suficient de intense sau frecvente, pentru a determina din partea subiectului reacţii adaptative.

În general, au o puternică semnificaţie emotională , afectivă.

În dinamică, stresorii pot acţiona succesiv sau îşi pot interfera acţiunea, efectul lor fiind insă aditiv (sumativ, cumulativ).

Investigarea cauzalităţii sau a factorilor de stres este foarte importantă deoarece plaja tulburărilor somato-psihice este strâns legată de natura stresorilor. De exemplu, în funcţie de natura agenţilor stresori, Ursula Şchiopu în Dicţionarul de psihologie (1997) prezintă următoarea clasificare a stresului (Tip de stres => Efect psihosomatic):

Stres psihofiziologic:

  • afectează întregul organism;

Stres psihic:

  • acţiunea agenţilor stresanţi se adresează sferei emoţionale a psihicului, producând modificări la acest nivel (complexe de inferioritate, insatisfacţia legată de anumite trebuinţe biologice etc);

Stres psihosocial:

  • apare ca urmare a relaţionării psihosociale şi necesităţii integrării în grup (conflicte familiale, conflicte sociale, etc);

Stres organizaţional:

  • apare ca urmare a integrării socio-profesionale în organizaţii sociale şi este generat de o multitudine de factori, precum:
  1. un mediu profesional foarte exigent; fixarea unor standarde mult prea ridicate; suprasolicitarea;
  2. un mediu profesional nesolicitant, care nu favorizează dezvoltarea; subsolicitare;
  3. orarul de muncă,
  4. deplasările,
  5. lipsa birorurilor specializate, lipsa intimităţii,
  6. birocraţia excesivă,
  7. conflictele de rol,
  8. ambiguitatea rolurilor,
  9. nesiguranta postului,
  10. rigiditatea structurilor formale din cadrul diferitelor tipuri de organizaţii sociale,
  11. violenta în muncă- comportamente abuzive si tiranice sef-angajat sau intre angajati (internă sau externă) etc.;

Stres cultural:

  • dat de conflictul dintre propria personalitate şi normele, valorile obiceiurile şi tradiţiile socio-culturale ale grupurilor în care subiectul este integrat; produs de conflictele şi tensiunile emoţionale;

Stres de masă:

  • produs în urma unor catastrofe precum: cutremure, razboaie etc..

 

Factorii stresanţi în antrenament   –   exemple:

Monotonia

Antrenamente lipsite de variaţie, un număr foarte mare de repetări pentru fiecare exerciţiu;

Montajul subiectiv pentru procesul de antrenament

Conţinutul, durata, intensitatea antrenamentelor nu corespund cerinţelor şi particularităţilor individuale ale sportivilor, sunt neraţionale şi provoacă ”protestul” sportivilor.

Conţinutul antrenamentelor

Elemente insuficient de concrete, prea rapide, prea diferite, greu de executat;

Lipsa de precizie a obiectivelor antrnamentului

Conţinutul antrenamentelor nu corespunde cu scopul;

Condiţii psiho-sociale

Relaţii negative în cadrul echipei; relaţii proaste antrenor-sportiv;

Condiţii organizatorice

Timpul ales pentru antrenament este nepotrivit; insuficient timp de odihnă;

Factori extrasportivi

Învăţătura, profesia, familia.

 

Diferenţele dintre antrenament şi concurs pot fi factori generatori de stres şi de destabilizare a sportivului:

 

ANTRENAMENT

CONCURS

efort de durată în extensie;

efort scurt, intens, complex;

suprasolicitare prin acumulare (fizic);

eveniment rar, nerepetabil;

suprasolicitare psihică prin lipsa de stimulare;

autonomie deplină, activism, iniţiativă;

efort psihic pentru angajare   în antrenament;

efort psihic major se realizează în final în condiţii de risc

pasivitate în raport cu pregătirea proprie.

Declanşare voluntară;

Declanşare spontană;

Susţinere voluntară.

Susţinere voluntară sau spontană.

”Pentru a obţine performanţă, sportivul intră într-un proces de antrenament care este caracterizat de acţiuni de rutină, monotone, fără miză socială şi desfăşurate în condiţii de mediu stabile, cu personaje cunoscute şi cu scheme funcţionale ştiute. Aceste condiţii de antrenament “solicită” implicit, dezvoltă spontan, calităţi care sunt inoperante în raport cu scopul propus, care este concursul ca eveniment social, cu implicaţii sociale şi financiare considerabile.

Paradoxul antrenamentului sportiv constă tocmai în antagonismul activităţilor de rutină, monotone, fără miză, fără publicitate, cu dorinţa realizării unei performanţe în condiţii de mare miză socială şi materială, publicitate, ca eveniment unic şi irepetabil.” (Tüdös Ștefan, Perspective actuale în psihologia sportului. Modele şi soluţii. Bucureşti, Editura S.P.E.R., Colecţia “Alma Mater”, 2003)

stres_11

R.Atkinson., A. Richard, Smith, Edward şi Bem Daryl, 1993 – consideră că intensitatea unei situaţii stresante poate fi evaluată în funcţie de:

  • gradul de periculozitate pentru subiect;
  • gradul de control pe care-l putem avea asupra evenimentului respectiv;
  • posibilitatea de predicţie asupra evenimentului;
  • limita capacităţilor proprii;
  • factori ce conduc la conflicte interne.

 

Astfel, evenimentele stresante, în opinia acestor autori fac parte, de obicei, din una sau mai multe din următoarele categorii:

  • evenimente traumatice ce depăşesc limitele obişnuite ale experienţei umane;
  • evenimente necontrolabile;
  • evenimente impredictibile;
  • evenimente care constituie o provocare pentru limitele capacităţilor subiectului respectiv;
  • conflicte interne.

stres_5

AMENINTAREA – reprezintă, de asemenea, o sursă de stres. Este definită ca o trăire anticipativă a unui pericol potenţial care poate afecta individul, atât pe plan fizic cât şi social (de pildă pierderea locului de muncă, pierdere de statut, de prestigiu social, pierderi financiare). Uneori anticiparea unei situaţii ameninţătoare este mai stresantă decât situaţia însăşi.

Nivelul de control pe care subiectul îl detine asupra evenimentelor, factorilor, situatiilor stresante si în special sentimentul de control pe care acesta il are în legătură cu acestea, este în relatie invers proportională cu nivelul stresului.

stres_6 

ANXIETATEA – există o legătură strânsă între stres şi anxietate, care se combină într-un cerc vicios (în care pot fi şi cauză şi efect). De cele mai multe ori anxietatea alimentează şi amplifică stresul. Ea afectează global organismul, manifestându-se la nivel somatic, psihic şi comportamental.

Ca si stresul, anxietatea nu este intotdeauna nocivă: pe durate scurte de timp şi cu intensităţi moderate ea poate duce la cresterea potenţialului adaptativ şi la creşterea eficienţei activităţii. Intensităţi ridicate şi durate indelungate fac anxietatea un fenomen foarte nociv pentru om.

stres_7

FRUSTRAREA – starea de frustrare este generată de privarea persoanei de o satisfacţie pe care ar fi fost îndreptăţită să o obţină. Termenul a fost introdus de Freud, pentru a denumi stările induse subiectului ca urmare a privaţiunii generată de nerealizarea libidourilor sale.

Este un fenomen complex, care poate fi privit ca eveniment, ca trăire (ca stare psihică), precum şi ca ansamblu al efectelor care, de cele mai multe ori îmbracă forma manifestărilor comportamentale, precum numeroase tulburări psihomotorii. Poate avea caracter tranzitoriu sau relativ stabil.

Ipoteza frustrare-agresivitate enunţă că frustrarea (ca blocare a efortului orientat spre scop) produce o pulsiune agresivă, pulsiune care declanşează conduite agresive.

 stres_8

AGRESIVITATEA comportamentele agresive sunt  comportamente distructive, brutale, violent, adesea neeficiente care, de cele mai multe ori sunt îndreptate spre alte obiecte sau persoane, dar, pot fi orientate şi asupra propriei persoane (autoagresivitate). Agresivul acţionează punând pe primul plan propriile obiective, nevoi si interese în detrimentul celorlalte persoane, transmitând mesaje de genul ”Punctul tau de vedere nu contează, nevoile şi interesele tale; nu mă interesează ceea ce vrei şi simţi; nu trebuie să ţin cont de tine. Mă interesează doar realizarea obiectivelor mele

S-a constatat că există o corelaţie între stres, frustrare şi agresivitate, în sensul că de multe ori stresul şi frustrarea induc un comportament agresiv. Imposibilitatea satisfacerii trebuinţei este o situaţie generatoare de stres. Persoana are un comportament agresiv dacă acţionează pentru îndepărtarea obstacolului printr-un comportament ostil sau violent, care, de cele mai multe ori produce lezarea fizică sau psihică a celui care a produs frustrarea.

Agresivitate provocare – adesea, în activitatea performanţială, o stare de stres, în limitele tolerate de organism, poate fi trăită pozitiv (mai ales dacă anticipăm o finalitate plăcută).

În cazul în care persoana nu poate identifica clar care obstacolul care a generat reacţia de frustrare, sau dacă acesta este intangibil, comportamentul agresiv este posibil să fie redirecţionat asupra altui obiect, mai vulnerabil, sau asupra propriei persoane.

Spre deosebire de agresivitate (care este un comportament neadecvat), combativitatea se manifestă ca “o atitudine activă şi constructivă în acelaşi timp, în care conştientizarea scopului şi organizarea operaţională a comportamentului sunt dublate de dârzenie, elan de luptă, spirit de sacrificiu.

 stres_3

APATIA SI TENDINTELE DEPRESIVEîn general, apatia şi tendinţele depresive apar atunci când comportamentul activ–combativ (adecvat) sau agresiv (neadecvat) nu a putut rezolva situaţia stresantă şi reechilibra subiectul. Ca urmare, subiectul începe să creadă că este incapabil să mai poată lupta cu factorii stresanţi, diminuându-şi, ca urmare, răspunsurile. El începe să fie dominat de pasivitate, indiferenţă faţă de activităţi care înainte îi făceau plăcere, aceasta în paralel cu diminuarea drastică a intereselor (atât ca număr cât şi ca intensitate). Tendinţele depresive pot fi mai mult sau mai puţin intense şi se pot întinde, ca intensitate şi durată a trăirii, de la o simplă proastă dispoziţie trecătoare, la o tristeţe profundă şi care persistă în timp. În cazurile mai accentuate sunt însoţite şi de alte tulburări psihice precum pesimism, tulburări ale somnului, tulburări ale apetitului etc..

stres_9

Raportul STRES – PERFORMANTA:

Se poate aprecia că organismul sportivului este solicitat până la limita capacităţii sale maxime, cu perturbarea semnificativă a constantelor homeostatice pentru anumite durate de timp. Acest organism beneficiază însă de mecanisme de reglare foarte eficiente , mecanisme ce intervin prompt. Organismul sportivului este considerat astfel „paranormal” sau „normal de excepţie.” (Prof.Dr. Corina Predescu, 2007)

Dezvoltarea personală, a conştiinţei, sunt determinate de depăşirea pragului de efort. Aceasta implică dezvoltarea unui sistem activator-energetic capabil să susţină aceste eforturi: (de aceea sportivii de mare performanţă pot să trăiască stări superioare ale conştiinţei, fiindcă au capacitatea de a depăşi pragul de efort).

 

SISTEMUL ACTIVATOR  – ENERGETIC – STRES ŞI PERFORMANŢĂ:

– nivelul stresului creat de o situaţie diferă de la individ la individ în funcţie de particularităţile individuale (starea de sănătate, caracteristicile de personalitate, maturitatea emoţională, strategiile de coping etc) şi trăirea subiectivă;

– sistemul activator – energetic şi legea costuri-beneficii sunt puternic implicate în evaluarea subiectivă a situaţie stresante. Astfel, eficienţa unei activităţi, poate interveni atât în „magnitudinea stresului” cât şi în perioada ulterioară de readaptare, restrusturare, refacere;

– între stres şi performanţa într-o activitate complexă există o relaţie nearmonică. Conform teoriei lui „U” inversat, creşterea nivelului de stres peste acest punct de „optim” are drept efecte scăderea performanţei.

stres_10

Se consideră „stres bun” nivelul stresului care determină creşterea performanţei şi „stres rău” intensităţi ale stresului pentru nivelul optim, care determină scăderea performanţei !

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s