Legile cresterii copilului din punct de vedere fiziologic

Legile cresterii copilului din punct de vedere fiziologic_1

Pentru cunoasterea comportamentului copilului exista procedee de evaluare a dezvoltarii fizice, senzoriale si psihice.

Pediatrul trebuie sa cunoasca modul in care ecologic sau/ si prin experienta individuala, copilul este pregatit pentru competentele sale ulterioare. Un rol deosebit alaturi de sociolog, psiholog, logoped, etc. – in modelarea calitatilor (aptitudinilor) copilului il au insa si profesorii cu care copii vin in contact. Acestia sunt adesea intrebati de catre parinti (sau mai bine – ar trebui in mod normal sa fie intrebari de catre parinti), care observa niste aptitudini mai deosebite ale copilului lor, in ce ritm si cu ce intensitate pot fi puse in valoare aceste aptitudini fizice sau intelectuale.

Trebuie avute in vedere cel putin trei principii:

  • respectarea ritmului cronobiologic al formarii deprinderilor si aptitudinilor;
  • punerea lor in valoare pana la limita superioara a posibilitatilor;
  • valorificarea acestor aptitudini in conditiile cunoasterii integrale a comportamentului fizic, psiho-intelectual si social al copilului.

Ritmul cronobiologic al aparitiei unor aptitudini este binecunoscut: aptitudinile apar la o anumita varsta, (cam aceeasi la toti copii normal dezvoltati); exista insa si variatii individuale si oscilatii la acelasi individ, de care trebuie sa se tina seama.

In al doilea rand, inexacta apreciere a limitei superioare a posibilitatilor poate genera fie subsolicitare, deci privarea copilului de posibilitatea obtinerii unor performante deosebite, fie suprasolicitarea care va duce, mai curand sau mai tarziu, la oboseala, fiind reactii negative.

In sfarsit, cunoasterea comportamentului este indispensabila pentru ca orice aptitudine se valorifica pe un fond de dezvoltare fizica, intr-un tot psiho-intelectual si intr-un cadru social de care trebuie sa se tina seama.

LEGILE CRESTERII:

  • Legea alternantei: segmentele corpului nu cresc toate in acelasi timp, ci alternativ.
  • Legea proportiilor: pentru fiecare perioada a copilariei exista un anumit ritm de crestere (mai accelerata la 0-3 ani, mai lenta intre 5-7 ani).
  • Legea antagonismului morfologic si ponderal: in perioada de crestere acumulativa, diferentierea este redusa, si invers.
  • Legea cresterii inegale: fiecare segment al corpului are propriul sau ritm de crestere.

FACTORII EXOGENI:

Modul in care acesti factori influenteaza dezvoltarea organismului depinde de intensitatea si durata lor de actiune, ca si de varsta la care actioneaza. Perioadele cele mai sensibile sunt cele in care procesul de crestere este cel mai rapid (deci primele saptamani, primele luni, primii ani de viata, pubertatea).

babe with vegetables

1.) Alimentatia – este unul dintre factorii ce influenteaza cresterea inca, din timpul vietii intrauterine. Deficientele in dieta mamei se vor repercuta asupra starii de nutritie a fatului. Subnutritia mamei va determina nasterea de copii cu greutate mica (small for date – 24-45 % din cazuri) si cu lungime mai mica fata de normal (in 10 % din cazuri).

Efectul malnutritiei intrauterine se va reflecta si asupra dezvoltarii nervoase superioare a copilului, deoarece in perioada intrauterina si in primele 6 luni postnatal celulele nervoase se multiplica, la fel conexiunile dendritice, creste numarul de celule neurogliale si are loc mielinizarea. Subnutritia calitativa a gravidei poate determina embriopatii si fetopatii.

Carenta proteinelor din alimentatie va determina diminuarea ratei de sinteza a proteinelor in organismul copilului. In carenta proteica severa pot aparea tulburari enzimatice, edeme, tulburari de coagulare. Carenta de saruri minerale influenteaza mineralizarea scheletului.

In contrast cu subalimentatia, supraalimentatia precoce va favoriza aparitia obezitatii.

2.) Mediul geografic – influenteaza cresterea prin conditiile de microclimat: aer, soare, temperatura, umiditate, presiune atmosferica, raze ultraviolete. Efectele sunt mai mari in primii 5 ani de viata.

Altitudinea de peste 1500 m determina un ritm de crestere mai mic, atat in timpul vietii intrauterine, cat si postnatal, din cauza hipoxiei cronice.

Climatul excesiv se asociaza cu o talie mica, pe cand climatul temperat pare sa fie favorabil dezvoltarii in lungime.

Anotimpul: fiecare copil are un ritm sezonier propriu de dezvoltare.

3.) Factorii socio-econimici – care influenteaza cresterea staturo-ponderala sunt: conditiile sanitare, morbiditatea infectioasa si parazitara, alimentatia, locuinta, stresul, profesia parintilor, dinamica sociala, situatia financiara.

Mother and baby doing yoga

4.) Exercitiile fizice – aplicate din primul an de viata, la inceput sub forma masajelor, apoi a gimnasticii pentru sugar, iar pe masura ce copilul creste, a unui sport adecvat posibilitatilor lui, au un rol favorabil, de stimulare a cresterii si dezvoltarii, prin tonifierea musculaturii, intarirea articulatiilor, ameliorarea oxigenarii, facilitarea termogenezei.

5.) Factorii afectiv-educativi – climatul familiei de calm, optimism, care incurajeaza actiunile copilului, va favoriza dezvoltarea acestuia, in timp ce o familie in care exista stari conflictuale, unde parintii se cearta (familiile dezorganizate) vor contribui la un ritm de dezvoltare intarziat. Se constata ca pentru copii crescuti in leagane exista un ritm de crestere mai lent decat la cei crescuti in familie, dar acestia, o data infiati si ingrijiti intr-un mediu care le ofera afectiunea necesara, isi reiau ritmul de crestere.

6.) Noxele chimice, radiatiile, diversele traumatisme – pot influenta negativ cresterea si dezvoltarea. Pot avea efecte limitative in dezvoltarea copilului.

FACTORII ENDOGENI:

Legile cresterii copilului din punct de vedere fiziologic_4

1.) Factorii genetici. Controlul genetic al cresterii este plurifactorial. Ereditatea conditioneaza partial talia definitiva si dimensiunile copiilor la diferite varste. Copii cu talie mare provin din parinti care au si ei talie mare. Negrii nasc copii cu 1-2 cm mai mici in lungime si 100-200 g mai putin pentru greutate, datorita conformatiei bazinului mamei, care este conditionata genetic.

Factorii genetici au un rol major asupra inteligentei, fapt dovedit de gemenii monozigoti crescuti separat, in conditii diferite de mediu, si care au acelasi coeficient intelectual.

2.) Factorii hormonali. Intervin atat in timpul vietii intrauterine cat si postnatal. Hormonii fetali au un rol minor in dezvoltare. Hormonul somatotrop hipofizar se secreta din saptamana a VIII-a de gestatie.

Controlul secretiei de STH prin factorul de eliberare hipotalamica se realizeaza, insa, dupa nastere. Hormonii materni provin din hormonii placentari si hormonii produsi de organismul mamei, care traverseaza bariera placentara.

Hipofiza controleaza cresterea prin intermediul hormonului somatotrop, hormon antehipofizar, anabolizant. El intervine ca reglator al cresterii. Secretia sa inadecvata determina nanism, iar secretia in exces, gigantism.

3.) Tiroida. Hormonii tiroidieni intervin in osteogeneza, favorizand hipertrofia condrocitelor din cartilajul de crestere, mineralizarea osoasa, stimuleaza secretia proteica si multiplicarea celulara, procesele oxidative tisulare, intervin in metabolismul lipidic.

4.) Suprarenalele. Glucocortocoizii au actiune inhibitorie asupra procesului de crestere – mineralocortocoizii stimuleaza secretia de ADN si ARN.

 Legile cresterii copilului din punct de vedere fiziologic_5

5.) Paratitroidele. Intervin in mineralizarea schletului, prin parathormon.

6.) Glandele sexuale. Hormonii androgeni exercita actiune anabolizanta asupra muschilor, oaselor, maduvei osoase, stimuleaza proliferarea celulelor cartilaginoase, diferentierea si maturarea sexuala, iar la pubertate opresc cresterea staturala prin calcificarea cartilajului de crestere.

 Bibliografie:

[] Predescu, C., (2009), Fiziologia sistemelor functionale vegetative, Bucuresti, Editura Morosan

 []Predescu, C., Popescu, D., (2009), Fiziologie – Lucrari practice de fiziologie si fiziologia efortului, Bucuresti, Editura Morosan

[] Predescu, C., Popescu, D., (2011), Fiziologia efortului la copii si juniori, Bucuresti, Editura Discobolul

Advertisements

Pauza dintre 2 reprize ale jocului sau ale antrenamentului

 Pauza dintre 2 reprize ale jocului sau ale antrenamentului_1

Modeland intreaga pregatire la conditiile jocului oficial, voi discuta in continuare de programele pentru perioada dintre repriza I si II a jocului sau antrenamentului.

A.) Program pentru recuperare si refacere dupa efort (primele 3-4 min).

Descriere:

In primele 3-4 min de la fluierul arbitrului care anunta pauza in jocul oficial sau in antrenament, jucatorii trebuie sa realizeze anumite actiuni pana ajung la vestiar (in cabina stadionului):

  • In momentul fluierului, jucatorii trebuie sa se relaxeze total, efectuînd respiratii ample, scuturari ale picioarelor si mainilor, totul pentru a degaja relaxa intreaga musculatura care a fost in actiune – in acest timp, jucatorul trebuie sa refaca mental planul tactic al primei reprize:
  • ce a reusit din ceea ce avea in planul sau individual;
  • ce n-a reusit din sarcinile sale individuale;
  • ce va trebui sa faca pentru partea a II-a a jocului sau antrenamentului.

Pe cat posibil, jucatorii nu trebuie sa discute cu nimeni pentru realizarea acestui program.

Odata ajunsi in cabina, jucatorii urmeaza sa inceapa de fapt a doua perioada, al doilea program al pauzei.

B.) Program pentru refacere si recuperare in urmatoarele 5-7 min. (iar in cazul antrenamentelor sau jocurilor grele, chiar 10 min).

Descriere:

Jucatorii isi scot echipamentul (de corp si picioare), in vederea urmatoareior actiuni:

  1. Se spala bustul si fata cu apa, se sterg cu prosopul, se curata ghetele, tenisii sau pantofii de antrenament, se schimba eventual echipamentul de picior etc..
  2. Se administreaza sustinatoarele de efort, dupa reteta indicata de comisia medicala omologata F.R.F. – prin medicul echipei.
  3. Se lasa jucatorii să se odihneasca, sa se linisteasca si sa se relaxeze;
  • in situatia in care echipa tehnica dispune de un psiho-sociolog, preparator fizic, medic sau antrenor care cunoaste si a realizat in decursul timpului antrenamente autogene (poate si este recomandabil), sa se aplice programe pentru refacere si recuperare.

C.) Program pentru pregatirea echipei si a jucatorilor de a relua efortul pentru repriza a II-a a jocului oficial sau a antrenamentului.

Avand in vedere faptul ca timpul este foarte scurt, iar actiunile trebuie sa se desfasoare cu exactitate, de organizarea si buna desfasurare depinzind potentialul echipei in repriza a II-a, in continuare, timp de 1-2 minute, antrenorul principal face o trecere in revista a jocului dupa următoarea schema:

  • Corectiile in formatie, daca este nevoie, motivand ca datorita indispozitiei jucatorului X sau Y, formatia va reface jocul, prin schimbarea-inlocuirea lui Z (cerand jucatorilor sa-l ajute sa intre in joc cat mai repede).
  • Scurta apreciere a ceea ce echipa n-a reusit in prima repriza datorita: (adversarului care a fost mai inspirat / jocului lent si neinspirat al echipei proprii / nerespectarii indicatiilor pentru jocul echipei de catre jucatorii X, Y, Z etc.).
  • Scurta trecere in revista a ceea ce a fost bun si recomandarea mentinerii si pentru repriza a II-a.
  • In sfirsit, se fac precizari referitoare la cum trebuie sa se joace in partea a II-a a jocului.

 Pauza dintre 2 reprize ale jocului sau ale antrenamentului_2

Unele echipe, inainte de a iesi pe teren, se aduna si toti dau mana, incurajandu-se, pentru a realiza de fapt unitatea psihologica de idei (de victorie) a intregii echipe (actiune incheiata cu un strigat sau o incurajare pentru echipa).

Oricat ar parea de banal pentru unii antrenori, sa nu uităm că jocul de fotbal este inainte de toate un joc colectiv, ca in timpul primei parti (cat si in a doua), jucatorii, inainte de a fi jucatori, sunt oameni cu sentimente, cu afectiuni, cu sensibilitati, cu forte si slabiciuni, pe care numai colectivul ii poate sustine si mobiliza, pentru a obtine in final „o unitate de idei si de actiune“.

Pentru toate acestea si mai ales pentru ca spiritul de echipa este forta mobilizatoare care face din diferite personalitati o echipa, propun gasirea unor asemenea „sustinatoare psihice de efort”, care sunt in cazul nostru cuvantul, unitatea de idei si de actiune a intregii echipe.

Sigur, toate acestea se pot cultiva cu ajutorul unor jucatori cu mai multa experienta care, datorita prestigiului lor, pot fi folositi de antrenor drept conducatori ai efortului psihic, fizic si tehnico-tactic al jucatorilor si al echipei in teren.

Pentru jucatorii problema ai echipei, in drum spre teren, antrenorul aduce o ultima corectie (pentru cupluri sau triunghiuri de jucatori), reluand unele aspecte din antrenamentele pecedente care trebuie sa reuseasca si in jocul sau antrenamentul respectiv.

Bibliografie:

[] Cernaianu, C., (2001), Fotbal – Manualul antrenorului profesionist, Bucuresti, Editura Rotech Pro

 [] Ciolca, S., M., (2008), Fotbal. Curs de aprofundare, Bucuresti, Editura ANEFS

[] Cojocaru, V., (1994), Fotbal – curs de specializare, Bucuresti, Editura ANEFS

[] Muraru, A., (2004), Ghidul antrenorului, Nr.1 si 2, Bucuresti, CNFPA, Editura Proxima

 [] Stanculescu, V., (1982), Ghidul antrenorului de fotbal, Bucuresti, Editura Sport-Turism