Metoda antrenamentului cu intervale adaptată la specificul jocului de fotbal

interval

“Antrenamentul cu intervale în pregătirea jucătorilor de fotbal este determinat de trei factori:

  • mărimea fiecărei faze de lucru;
  • intensitatea fazei de lucru;
  • perioada de recuperare.

Doherty, K., 1978 – arată că pentru aplicarea metodei antrenorului cu intervale în antrenamentul jucătorilor sunt necesari patru factori:

  • distanţă de parcurs (efortul din antrenament);
  • timpul de execuţie ce determina intensitatea efortului;
  • intervalul, adică perioada de recuperare între un efort şi altul;
  • repetările, mai exact numărul de repetări al efortului.

Adaptarea metodei intervalelor la particularităţile jocului de fotbal reprezintă o necesitate metodică, rezultată din cerinţa dezvoltării rezistenţei în concordanţă cu specificul jocului. Aceasta este posibilă datorită particularităţilor jocului de fotbal, că activitate bazată pe intervale de efort şi odihnă, care apar succesiv în acţiunile fiecărui jucător în atac sau în apărare.

Adaptarea metodei la specificul jocului se realizează respectându-se următoarele cerinţe:

  • conţinutul activităţii să cuprindă mijloace specifice (tehnico-tactice);
  • solicitările să angreneze eforturi, de tip anaerob lactacid (submaximale şi mari);
  • duratele şi distanţele de parcurs să se repete într-o cantitate mereu variabilă;
  • în pauzele active, să se folosească mijloace tehnice, efectuate cu un efort redus.

Antrenamentul în fotbal urmăreşte dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză, fiind caracterizat prin împărţirea efortului dintr-un joc în mai multe părţi şi intercalarea între acestea a unor pauze care să faciliteze desfăşurarea eforturilor următoare. Esenţa antrenamentului cu intervale nu constă doar în fracţionarea distanţei şi repetarea efortului, ci şi în stabilirea intensităţii, a duratei efortului şi a naturii pauzei.

În funcţie de forma antrenamentului cu intervale, pentru a elimina unele greşeli trebuie să pornim de la următoarele premise:

  • pe durata unui joc, sportivul aleargă între 2500-4500m şi chiar mai mult;
  • distanţele alergate sunt între 30-40-60m sau se fac atiuni motrice de 3-6”;
  • încărcătura efortului variază între 60-80% din potenţialul fiecărui jucător;
  • modul de lucru este de 2-3 serii compuse din 3-4 repetări;
  • pauzele dintre eforturi (30-90”) se stabilesc în funcţie de frecvenţă cardiacă;
  • în timpul pauzei se vor efectua inspiraţii şi expiraţii forţate, exerciţii atractive cu mingea ori unele indicaţii metodice.

În pregătirea jucătorilor de fotbal, antrenamentul cu intervale se utilizează sub două forme, una pentru rezistenţa specifică de alergare şi altă “fotbalistica”:

  • antrenamentul cu intervale sub forma unei ştafete cu pauze care se reduc progresiv;
  • antrenament cu intervale pentru educarea rezistenţei specifice folosind mijloace din tehnica şi tactica fotbalului.

Conţinutul efortului este reprezentat de acţiuni tehnico-tactice de atac şi de apărare, gradate ascendent. Cantitatea generală de lucru este divizată în serii, în cadrul cărora se desfăşoară repetările acţiunilor tehnico-tactice.

Având în vedere necesitatea şi importanta potenţialului de rezistenţă al jucătorilor de fotbal la vârsta de 15-16 ani, antrenorul trebuie să folosească anumite strategii de antrenament, pentru creşterea randamentului şi anume:

  • antrenamente variate cu dificultăţi şi conţinut diferit;
  • dozarea treptată a dificultăţilor specifice jocului de fotbal;
  • respectarea particularităţilor individuale ale jucătorilor;
  • respectarea regimului de antrenament şi odihnă;
  • dezvoltarea spiritului de echipă, încrederii în forţele proprii.

Este de subliniat rolul pe care îl are educarea voinţei şi a motivaţiei pentru jocul de fotbal, care îi determină pe fotbalişti să se mobilizeze pentru realizarea unor eforturi de rezistenţă, ce vizează limitele fiziologice şi psihologice.

Metoda intervalelor adaptată la particularităţile jocului de fotbal, este o necesitate metodică, deoarece aplicarea ei, dezvolta rezistenţa în regim de viteză în strânsă legătură cu specificul jocului. Pentru a adapta această metodă la specificul jocului, trebuie să respectăm nişte cerinţe:

  • activitatea din cadrul antrenamentului să cuprindă mijloace fizico – tehnico – tactice specifice fotbalului;
  • eforturile submaximale, maximale, medii şi mici să alterneze între ele;
  • durata şi lungimea distanţelor să se repete într-un număr cât mai variat;
  • pauzele dintre repetări să fie de durată inegală în funcţie de durată şi intensitatea efortului precedent;
  • folosirea pauzelor active, utilizând mijloace tehnice efectuate în ritm lent.

Fiecare acţiune din cadrul pregătirii, va fi executată cu o viteză ridicată dintre atacanţi şi apărători, alternând de la 1/4, 2/4, 3/4, 4/4. Această metodă ajuta la dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză, prin adaptarea numărului de serii şi repetări, a pauzelor adaptate particularităţilor de vârstă şi efort fiecărui colectiv de jucători”.

[Aceste informatii sunt adunate din propria lucrare de disertatie in cadrul UNEFS, Bucuresti, prezente in Capitolul 3 – FUNDAMENTAREA STIINTIFICA A CAPACITATII MOTRICE REZISTENTA, subcapitolul 3.2 (Demersul metodologic privind dezvoltarea rezistentei).

Advertisements

Program recuperare ruptura partiala adductor lung (zona inghinala)

Program recuperare ruptura partiala adductor lung_1

PERIOADA I – repaus si combaterea durerii. – (3-7 zile)

  • repaus cu coapsa in adductie, usoara flexie si rotatie externa;
  • contentie compresiva – bandaj elastic, ghidat de palparea pulsului distal;
  • crioterapie – aplicare de punga cu gheata peste bandaj, aplicarea directa fiind contraindicata, maxim 15-20 min. x 3-5 /zi;
  • posturare antidecliva – lucru cu perna sub gamba si genunchi;
  • fizioterapie;
  • medicatie simptomatica, antialgica si antiinflamatorie, la indicatia medicului, in administrare locala si generala, masajul local fiind contraindicat in aceasta perioada;
  • presopunctura: dispersie;
  • reflexoterapie: fata externa a piciorului, sub maleola externa;
  • mentinerea imaginilor ideomotorii legate de gesturile motrice specifice – antrenament mental si vizualizarea antrenamentelor;
  • mentinerea capacitatii de efort – lucru pentru trenul superior (helcometru).

Program recuperare ruptura partiala adductor lung_3.jpg

PERIOADA II – combaterea inflamatiei si debutul remodelajului muscular – (7-14 zile)

  • electroterapie;
  • termoterapie calda – la inceputul fiecarei sedinte 3-5 min;
  • izometrie pentru adductorul lung, debutand cu contractie pe muschi scurtat, pana la limita durerii;
  • kinetec;
  • masaj – clasic – longitudinal, in lungul fibrei musculare;
  • stretching – posturare – initial MI in usoara abductie si RE, ulterior abductie, extensie si rotatie interna;
  • balansari MI;
  • masaj Cyriax – 2 minute, initial distal de leziune, apoi din ce in ce mai aproape, pentru ca la finalul perioadei sa se lucreze asupra si sub focarul lezional;
  • stretching static usor;
  • dezechilibre – din stand si din patrupedie, anuntate si cu preparator fizic sau kinetoterapeut in campul vizual al pacientului;
  • bandaj compresiv – contractii izometrice 6 sec x 3-5, pauza 15 sec;
  • crioterapie – punga cu gheata peste bandaj 5-10 min. cu suspendarea imediata dupa crioterapie a bandajului.

AC Milan's Mario Balotelli reacts as he lies on the pitch during their Italian Serie A soccer match against Genoa in Genoa

PERIOADA III – intensificarea solicitarilor musculare – (14-21 zile)

  • incalzirea trenului inferior prin lucru activ liber in conditii de descarcare (1’);
  • termoterapie mers pe partea externa a picioarelor, mainile pe crestetul capului;
  • joc de glezne (1’);
  • „mersul balerinelor”;
  • cumpana verticala (3x);
  • semigenuflexiune, mainile pe genunchi, mobilizarea genunchilor prin descrierea de cercuri in plan transversal (2×3);
  • stand pe omoplati, „bicicleta” (1’);
  • stand pe omoplati, forfecari in plan frontal (10x);
  • stand pe omoplati, forfecari in plan sagital (2×5);
  • adductia coapsei (10x);
  • cumpana laterala (5x);
  • genuflexiuni la carucior (20x);
  • fandari laterale (2×10);
  • stand cu coarda elastica lateral, genunchiul extins, adductia coapsei (10x);
  • sfoara laterala (3x);
  • stand usor departat, dezechilibrari (6-10x);
  • impins la presa verticala (10x);
  • sfoara inainte (3x);
  • pasi de dans (3’).

Thigh man muscle anatomy

 PERIOADA IV – reintegrarea propriu-zisa in activitatea de antrenament si competitionala – (21-35 zile)

Antrenament individual – readaptare la solicitarile specifice:

  • stand in sprijin unilateral circumductii glezna, genunchi, sold ambele sensuri (2×9);
  • joc de glezne (1’);
  • stand, lateral de spalier, balansari MI (10x);
  • stand, lateral de spalier, pendulari MI (10x);
  • genuflexiuni (25x);
  • asezat departat, flexia trunchiului pe expir, cu mentinerea pozitiei finale (5×15”);
  • cumpana verticala (3x);
  • pas saltat (20x);
  • cumpana laterala (3x);
  • sarituri inainte-inapoi peste banca de gimnastica (20x);
  • rostogolire inainte din ghemuit in ghemuit (8x);
  • rostogolire inainte in departat (8x);
  • sfoara laterala sau inainte (8x);
  • stand, lateral de spalier, coarda elastica plasata pe treimea distala a gambei, medial, adductia coapsei (20x);
  • ,pozitia „fluture”, coatele pe genunchi, se opun adductiei coapsei (20x);
  • sezand cu un membrul inferior extins si celalalt cu soldul in F+ABD+RE, flexia trunchiului pe expir, cu alunecarea mainilor de-a lungul membrul inferior extins, si mentinerea pozitiei finale (5×15”);
  • sarituri laterale peste banca de gimnastica (20x);
  • cicloergometru (15’);
  • crioterapie (3′).

 

Antrenament individual – reintegrare in activitatea de antrenament:

Pregatirea organismului pentru efort:

  • stand in sprijin unilateral circumductii glezna, genunchi, sold ambele sensuri (2×9);
  • joc de glezne (1’);
  • stand, lateral de spalier, balansari MI (10x);
  • stand, lateral de spalier, pendulari MI (10x);
  • genuflexiuni (25x);
  • genunchii sus pe loc (1’);
  • alergare usoara liniara;
  • alergare usoara cu schimbari de directie;

Postefort:

  • stand pe omoplati – bibicleta (1’);
  • decubit dorsal, forfecari in plan frontal (20x);
  • decubit dorsal, forfecari in plan sagital (20x);
  • respiratie abdominala (2’);
  • masaj clasic longitudinal disto-proximal, manevre relaxante;
  • crioterapie (5’).

 

Preparator fizic: Cristian Letchin

 

Sunt jucatorii romani de fotbal mediocrii?

mediocru

Jucatorii profesionisti de fotbal invata sa fie „mari”.

Multi jucatori profesionisti de fotbal romani din campionatul intern sunt mediocrii, de ce credeti ca sunt atat de multi straini in „Liga 1”? Stim cu totii ca, mediocritatea nu aduce un salariu mare in comparatie cu geniul.

Poate ca gresesc dar cand ma uit la meciuri in campionatul intern, adesea observ jucatori care dezamagesc… jucatori din linia defensiva care se opresc din alergare si care presupun ca altcineva va veni acolo si va face marcaj la adversar in locul lor sau cand sunt pe faza de atac si se pierde posesia mingii, au o pozitionare slaba si astfel soarta jocului isi urmeaza cursul firesc.

Ca specialist in domeniu (profesor cu competente de antrenor si preparator fizic), consider ca pot identifica cu usurinta jucatorii care ar face un impact si jucatorii care care din contra ar disparea in cel mai scurt timp.

Jucatorii care se remarca au tendinta de a fi „mari”. Totusi, este important de subliniat ca nu este neaparat suficient sa fi „mare”, deoarece exista intotdeauna puncte slabe care vor pune in umbra toate lucrurile pozitive.

Consider ca, secretul consta in gasirea si slefuirea jucatorilor cu echilibru corect in relatia: „creier – emotivitate – talent – vointa”, de obicei jucatorul talentat este lenes, iar cel mediocru isi doreste dar este limitat.

Adesea jucatorii care joaca pentru cele mai mari cluburi din lume sunt aceia care au parte de recunoastere oficiala si sunt cunoscuti ca fiind cei mai buni indivizi in acea ramura sportiva, este cred eu o evaluare corecta a jocului din ziua de azi. „Cel mai bun joaca pentru cei mai buni”. In timp ce abilitatile acestora sunt slefuite in continuare la aceste cluburi (avand la dispozitie facilitati si resurse materiale si de infrastructura de top), stim bine ca nu acesta este locul de formare al jucatorului.

Cred ca putem intreba orice antrenor (si cand ma refer la antrenor, ma refer la acea persoana cu o specializare in acest sens) si ne va explica cum, anii de initiere vor avea un rol major si vor determina calea viitoarei cariere a fotbalistului.

In cadrul academiilor de fotbal se desfasoara aceasta munca asidua, acesta fiind punctul de temelie al viitorului fotbalist senior „complet”.

Planificarea, munca dirijata corespunzator (in functie de particularitatile de varsta si dezvoltare), in stransa legatura cu somnul, alimentatia si suplimentatia corespunzatoare dar si cu componenta psihologica (veriga slaba a fotbalului romanesc) vor conduce in final, dupa un ciclu de „n” ani, la promovarea in cadrul primei ligi nationale la cativa jucatori de top.

Perioada cea mai dificila si cruciala din viata sportiva a jucatorului de fotbal consider ca este undeva in jurul varstei de 19-22 de ani (si de asemenea un criteriu al cautatorilor de talente), jucatorul cu cel mai mare impact este avut in vedere.

Relatia spatiu – timp: elementul cheie al fotbalului modern.

Spatiul – se foloseste inchizand spatiile si reducand astfel distantele intre linii (conceptul de „latime” si „adancime”).

Timpul – in joc trebuie sa fii mai rapid si sa te regrupezi pe faza de aparare.

Citatul zilei:  „Cel mai important moment in jocul de azi este acel moment cand castigi sau pierzi mingea” (Gerard Houllier).