Metoda antrenamentului cu intervale adaptată la specificul jocului de fotbal

interval

“Antrenamentul cu intervale în pregătirea jucătorilor de fotbal este determinat de trei factori:

  • mărimea fiecărei faze de lucru;
  • intensitatea fazei de lucru;
  • perioada de recuperare.

Doherty, K., 1978 – arată că pentru aplicarea metodei antrenorului cu intervale în antrenamentul jucătorilor sunt necesari patru factori:

  • distanţă de parcurs (efortul din antrenament);
  • timpul de execuţie ce determina intensitatea efortului;
  • intervalul, adică perioada de recuperare între un efort şi altul;
  • repetările, mai exact numărul de repetări al efortului.

Adaptarea metodei intervalelor la particularităţile jocului de fotbal reprezintă o necesitate metodică, rezultată din cerinţa dezvoltării rezistenţei în concordanţă cu specificul jocului. Aceasta este posibilă datorită particularităţilor jocului de fotbal, că activitate bazată pe intervale de efort şi odihnă, care apar succesiv în acţiunile fiecărui jucător în atac sau în apărare.

Adaptarea metodei la specificul jocului se realizează respectându-se următoarele cerinţe:

  • conţinutul activităţii să cuprindă mijloace specifice (tehnico-tactice);
  • solicitările să angreneze eforturi, de tip anaerob lactacid (submaximale şi mari);
  • duratele şi distanţele de parcurs să se repete într-o cantitate mereu variabilă;
  • în pauzele active, să se folosească mijloace tehnice, efectuate cu un efort redus.

Antrenamentul în fotbal urmăreşte dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză, fiind caracterizat prin împărţirea efortului dintr-un joc în mai multe părţi şi intercalarea între acestea a unor pauze care să faciliteze desfăşurarea eforturilor următoare. Esenţa antrenamentului cu intervale nu constă doar în fracţionarea distanţei şi repetarea efortului, ci şi în stabilirea intensităţii, a duratei efortului şi a naturii pauzei.

În funcţie de forma antrenamentului cu intervale, pentru a elimina unele greşeli trebuie să pornim de la următoarele premise:

  • pe durata unui joc, sportivul aleargă între 2500-4500m şi chiar mai mult;
  • distanţele alergate sunt între 30-40-60m sau se fac atiuni motrice de 3-6”;
  • încărcătura efortului variază între 60-80% din potenţialul fiecărui jucător;
  • modul de lucru este de 2-3 serii compuse din 3-4 repetări;
  • pauzele dintre eforturi (30-90”) se stabilesc în funcţie de frecvenţă cardiacă;
  • în timpul pauzei se vor efectua inspiraţii şi expiraţii forţate, exerciţii atractive cu mingea ori unele indicaţii metodice.

În pregătirea jucătorilor de fotbal, antrenamentul cu intervale se utilizează sub două forme, una pentru rezistenţa specifică de alergare şi altă “fotbalistica”:

  • antrenamentul cu intervale sub forma unei ştafete cu pauze care se reduc progresiv;
  • antrenament cu intervale pentru educarea rezistenţei specifice folosind mijloace din tehnica şi tactica fotbalului.

Conţinutul efortului este reprezentat de acţiuni tehnico-tactice de atac şi de apărare, gradate ascendent. Cantitatea generală de lucru este divizată în serii, în cadrul cărora se desfăşoară repetările acţiunilor tehnico-tactice.

Având în vedere necesitatea şi importanta potenţialului de rezistenţă al jucătorilor de fotbal la vârsta de 15-16 ani, antrenorul trebuie să folosească anumite strategii de antrenament, pentru creşterea randamentului şi anume:

  • antrenamente variate cu dificultăţi şi conţinut diferit;
  • dozarea treptată a dificultăţilor specifice jocului de fotbal;
  • respectarea particularităţilor individuale ale jucătorilor;
  • respectarea regimului de antrenament şi odihnă;
  • dezvoltarea spiritului de echipă, încrederii în forţele proprii.

Este de subliniat rolul pe care îl are educarea voinţei şi a motivaţiei pentru jocul de fotbal, care îi determină pe fotbalişti să se mobilizeze pentru realizarea unor eforturi de rezistenţă, ce vizează limitele fiziologice şi psihologice.

Metoda intervalelor adaptată la particularităţile jocului de fotbal, este o necesitate metodică, deoarece aplicarea ei, dezvolta rezistenţa în regim de viteză în strânsă legătură cu specificul jocului. Pentru a adapta această metodă la specificul jocului, trebuie să respectăm nişte cerinţe:

  • activitatea din cadrul antrenamentului să cuprindă mijloace fizico – tehnico – tactice specifice fotbalului;
  • eforturile submaximale, maximale, medii şi mici să alterneze între ele;
  • durata şi lungimea distanţelor să se repete într-un număr cât mai variat;
  • pauzele dintre repetări să fie de durată inegală în funcţie de durată şi intensitatea efortului precedent;
  • folosirea pauzelor active, utilizând mijloace tehnice efectuate în ritm lent.

Fiecare acţiune din cadrul pregătirii, va fi executată cu o viteză ridicată dintre atacanţi şi apărători, alternând de la 1/4, 2/4, 3/4, 4/4. Această metodă ajuta la dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză, prin adaptarea numărului de serii şi repetări, a pauzelor adaptate particularităţilor de vârstă şi efort fiecărui colectiv de jucători”.

[Aceste informatii sunt adunate din propria lucrare de disertatie in cadrul UNEFS, Bucuresti, prezente in Capitolul 3 – FUNDAMENTAREA STIINTIFICA A CAPACITATII MOTRICE REZISTENTA, subcapitolul 3.2 (Demersul metodologic privind dezvoltarea rezistentei).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s