Sistem imunitar slabit

 sistem-imunitar-slabit_1

Medicina moderna conventionala combate bolile direct prin intermediul medicamentelor, operatiilor, radiatiei si prin alte tipuri de terapii, insa adevarata sanatate poate fi atinsa doar prin mentinerea unui sistem imunitar care functioneaza corect. Sistemul imunitar lupta impotriva microorganismelor care produc boli si care ingreuneaza procesul de vindecare.

Sistemul imunitar este cheia luptei impotriva oricarei probleme a organismului, incepand cu micile zgarieturi la barbierit si pana Ia virusurile mutante care abunda in zilele noastre. Chiar si procesul de imbatranire poate fi asociat cu functionarea sistemului imunitar de-a lungul timpului.

Slabirea sistemului imunitar rezulta dintr-o sensibilitate crescuta la fiecare tip de boala. Printre simptomele comune ale functionarii precare a sistemului imunitar se afla oboseala, apatia, infectiile repetate, inflamatiile, reactiile alergice, vindecarea ingreunata, diareea cronica, infectiile care reprezinta proliferarea anumitor organisme altminteri prezente in corp, cum ar fi aftele orale, candidoza sistemica sau infectiile vaginale cu ciuperci.

Se estimeaza ca oamenii sanatosi racesc de doua ori pe an. Persoanele care au mai multe raceli si boli infectioase se pare ca au unele probleme cu sistemul imunitar. Intelegand anumite elemente de baza ale sistemului imunitar si ale modului in care ele actioneaza, intelegem cat de important este rolul jucat de sistemul imunitar in sanatatea noastra si putem sa luam atitudine in privinta mentinerii sanatatii.

Simplu spus,  obiectivul sistemului imunitar este sa identifice lucrurile care se gasesc in mod natural in organism si pe cele care provin din materialele daunatoare, iar apoi sa neutralizeze sau sa distruga materialele straine.

Sistemul imunitar este diferit fata de alte sisteme din organism prin aceea ca nu este o structura fizica, ci un ansamblu de operatiuni complexe ce implica diferite organe, structuri si substante, printre care globulele albe, maduva spinarii, vasele limfatice si organele, celulele specifice din anumite tesuturi ale organismului si substantele specializate, numite factori de serum, care sunt prezente in sange. Ideal, toate aceste componente conlucreaza pentru a proteja organismul impotriva bolilor si infectiilor.

Sistemul imunitar uman este functional la nastere, insa nu functioneaza la capacitate maxima. Acest lucru se numeste imunitate innascuta, adica imunitatea cu care te nasti. Functia imunitara se dezvolta si devine mai sofisticata odata cu maturizarea sistemului si pe masura ce organismul invata sa se apere singur impotriva diferitilor invadatori straini numiti antigeni.  Aceasta se numeste imunitate adaptativa.

Sistemul imunitar are capacitatea de a invata sa identifice si sa-si aminteasca antigenii cu care s-a confruntat. Acest lucru se face prin doua cai principale cunoscute ca imunitate mediata celular si imunitate umorala.

sistem-imunitar-slabit_2

In imunitatea mediata celular, globulele albe ale sangelui, numite limfocite T, identifica si distrug celulele canceroase, virusurile si microorganismele, precum si bacteriile sau ciupercile. Limfocitele (sau celulele T) cresc in glanda timus (de aici denumirea „T”). Glanda timus este o glanda mica localizata deasupra osului stern, componenta majora a sistemului imunitar. In timus, fiecare celula T este programata sa identifice un anumit tip de dusman invadator. Nu toate viitoarele celule T, trec cu succes prin timus. Acelea care au o programare imperfecta sunt eliminate. Cele apte sunt eliberate in circulatia sangvina pentru a cauta si distruge antigenii care corespund programarii lor. Ataca antigenii prin secretarea unor proteine numite citokine. Interferonul este una dintre cele mai cunoscute citokine.

Imunitatea umorala implica producerea de anticorpi. Acestia nu sunt celule, ci proteine speciale a caror structura chimica este conceputa sa se potriveasca suprafetelor specifice ale antigenilor. Cand intalnesc antigeni specifici lor, anticorpii ii elimina sau alerteaza celulele albe ale organismlui sa atace. Anticorpii sunt produsi de un alt grup de globule albe, limfocitele B, care se formeaza si se maturizeaza in maduva spinarii. Cand limfocitele B se confrunta cu un antigen specific, produc anticorpi ca sa-l combata si creeaza copia invadatorului pentru ca, in felul acesta, sa inceapa sa produca anticorpi in cazul altui atac, chiar daca intre cele doua atacuri a trecut mult timp. Pentru ca acest sistem sa functioneze, fiecare celula B trebuie sa fie pregatita sa produca o infinitate de diferiti anticorpi, in asa fel incat sa prinda orice antigen prezent. Faptul este posibil datorita unui mecanism numit „saltul genelor“. In interiorul celulelor B, genele, care determina structura chimica a proteinei ce trebuie produsa, pot fi atrase sau unite intr-un numar astronomic de diferite combinatii. Ca rezultat, orice celula B capabila sa produca anticorpi se poate uni practic cu orice invadator strain. Acest proces al imunitatii umorale face posibila imunizarea.

Datorita rolului lor crucial in toate etapele imunitatii – atat mediate de celule, cat si in cele umorale – globulele albe sunt considerate prima linie de lupta in apararea orgamsmului. Globulele albe sunt mai mari decat globulele rosii. In plus, se pot misca independent in fluxul sangvin si au posibilitatea de a trece prin peretii celulelor. Acest lucru face globulele albe sa calatoreasca repede catre locul ranirii sau al infectiei. Exista mai multe caregorii de globule albe, fiecare cu functii specifice.

sistem-imunitar-slabit_3

Dintre acestea sunt:

 – Granulocitele care, la randul, lor se impart in trei categori:

  1. Neutrofile, cel mai numeros tip de globule albe, a caror functie este sa distruga microorganisme cum sunt bacterille.
  2. Eozinofilele, care inghit si distrug anticorpii mutanti, rezultati din combinatiile anticorpilor cu antigenii, modereaza si hipersensibilitatea (alergica) reactiilor prin secretarea unei enzime care descompune histaminele. Nivelul crescut de eozinofile in sange este, de obicei, prezent la indivizii cu boli alergice, in special pentru ca organismul asteapta sa infrunte o reactie alergica.
  3. Bazofilele secreta compusi precum heparina sau histamina ca rezultat al contactului cu antigenii.

Limfocitele sunt responsabile cu dezvoltarea unei imunitati specifice. Cele trei tipuri de limfocite importante sunt celulele T, celulele B si celulele NK.

Celulele T – se maturizeaza in timus si joaca un rol important in imunitatea mediata celular.

Celulele B – se maturizeaza in maduva osoasa si sunt responsabile cu productia anticorpilor.

Celulele NK (natural killer) – distrug celulele corpului care au fost infectate sau care au devenit canceroase.

 – Monocitele. Cele mai mari celule ale sangelui, monocitele sunt „gunoierii” organismului. Ele inghit si digera particulele straine la fel cum le inghit si pe cele afectate sau impatranite, inclusiv celulele tumorale. Dupa ce circula 24 de ore prin sange, cele mai multe monocite intra in tesuturi si indeplinesc acolo aceleasi functii. Din acest moment devin macrofage.

O alta componenta importanta a imunitatii este sistemul limfatic. Acesta este un sistem de organe (incluzand splina, timusul, nodulii limfatici si amigdalele) si de fluide numite limfa, care circula prin vasele limfatice si care scalda celulele organismului atunci cand circula prin corp. Sistemul limfatic curata, in permanenta, la nivel celular. Prin sistemul limfatic, lichidul dintre spatiile celulare este drenat si ia cu el toxinele si alte elemente daunatoare din tesuturi. Limfa curge prin nodulii limfatici, unde filtrul macrofagelor elimina elementele daunatoare si, apoi, se intoarce in circulatia venoasa.

sistem-imunitar-slabit_4

Alte elemente ale sistemului imunitar includ splina, timuslul si maduva osoasa.

Splina – filtreaza sangele si elimina celulele rosii care trebuie inlocuite. Splina este populata de macrofage, de celule dendritice (globule albe ale sangelui, care colecteaza antigeni incat celulele T sa invete sa-i reccunoasca), globulele rosii, celule exterminatoare si celule tip B si T. In splina, antigenii sunt purtati la celulele B, acestea din urma folosind forma specifica de raspuns la antigeni. Persoanele a caror splina a fost scoasa sunt mai predispuse la boli, pentru ca functiile ei nu mai sunt active.

Celulele T – joaca un rol important in imunitate prin secretarea interleucinei-1, interleucinei-2 si  interferonului, cat si prin activarea celulelor R care produc anticorpi. Maduva osoasa produce noi globule albe, trombocite, celule B, celule exterminatoare, granulocite si timocite.

Toate globulele albe sunt facute din celule stem. Celulele stem sunt celule embrionare care au capacitatea de a se transforma in orice tip de celule. Unele globule albe care iau nastere in maduva osoasa o parasesc si se maturizeaza in alta parte a organismului, in timp ce restul celulelor se maturizeaza acolo unde iau nastere, sustinand sistemul imunitar. Toate celulele sistemului imunitar vin, de fapt, de la maduva. Apendicele si amigdalele sustin sistemul imunitar.

Asa minunat cum pare, sistemul imunitar se descurca singur doar daca este ingrijit cum trebuie. Acest lucru presupune ca organismul sa primeasca toti nutrientii necesari si sa traiasca intr-un mediu sanatos, evitand acele situatii care scade imunitatea.

! Multe elemente ale mediului in care traim astazi distrug capacitatea sistemului imunitar de a lupta !

Substantele de curatat din gospodarie, folosirea excesiva a antibioticelor si a altor medicamente, pesticidele, antibioticele si aditivii prezenti in mancarea pe care o consumam, expunerea la poluantii din mediu, toate suprasolicita sistemul imunitar. Un alt factor care contribuie la slabirea sistemului imunitar este stresul. Stresul rezulta din evenimentele biochimice care se suprapun activitatilor normale ale globulelor albe si care influenteaza sistemul endocrin, asa cum elimina si nutrientii necesari organismului. Rezultatul este slabirea capacitatii de vindecare si de aparare in fata infectiei.

Sistemul imunitar care functioneaza corect este, de fapt, un act de echilibru. In timp ce imunitatea inadecvata predispune la boli infectioase de diferite tipuri, ne putem imbolnavi si ca rezultat al raspunsului imunitar prea puternic pentru un anumit obiectiv. Multe boli, inclusiv alergiile, lupusul, anemia, reumatismul cardiac, artrita reumatica si, posibil, diabetul, au fost legate de o activitate inadecvata a sistemului imunitar. In consecinta acestea au fost numite boli autoimune sau boli de „autoatac”.

In timp ce apar tot mai multe informatii despre functionarea sistemului imunitar, tot atatea lucruri noi raman de descoperit. Numai in ultimii 10-15 ani cercetatorii si medicii au descoperit si au aprofundat diferite fatete ale sistemului imunitar. Imunologia (studierea sistemului imunitar) este una dintre stiintele care se dezvolta cel mai rapid in medicina actuala.

Urmariti urmatorul meu articol in care voi face o propunere personala a unui program de suplimente, destinat sa fortifice sistemul imunitar chiar daca este afectat de boli, stres, nutritie inadecvata, obiceiuri precare, chemoterapie sau o combinatie de astfel de factori, ma adresez persoanelor adulte. Pentru persoanele intre 12 si 17 ani, se va reduce doza la trei patrimi din cantitatea ce urmeaza a fi recomandata, iar pentru copiii intre 6 si 12 ani, se va folosi jumatate din doza recomandata.

 

Bibliografie:

[] Airola, P., (1974), How to get well, Phoenix, Health Plus Publishers

[] Balch, P., A., (2006), Nutritie si biotratamente, Bucuresti, Editura Litera

[] Teitelbaum, J., (1996), From fatigued to fantastic, New York, Avery Publishing Group

Cum lucram cu talentele?

 andrei-dima-barcelona

Dintotdeauna, printre subiectele spectaculoase ale fotbalului, atat printre antrenorii specializati in fotbal sau alti specialisti implicati in fenomenul fotbalistic, cat si in mas-media de specialitate, a fost acela al tinerelor talente sau, mai rar, al asa-numitelor „genii”. Cele mai dezbatute teme sunt legate si de plecarea la marile echipe din lume a unor jucatori care nu au implinit inca 20 sau 22 de ani, tocmai pentru ca sunt considerati iesiti din comun sau dotati.

Se vorbeşte uneori despre jucatori care ani la rand au fost considerati juniori de mare perspectiva, care au fost selectionati la loturile nationale corespunzatoare varstei dar ulterior nu au confirmat si au intrat definitiv in anonimat, uneori jucand chiar la echipe din esaloanele inferioare. In timp ce altii, dimpotriva, au fost descoperiti de la varste fragede pentru fotbalul de performanta si au avut apoi o cariera rasunatoare de fotbalist.

Dar, in aceste abordari, cu adevarat incitante pentru profesionistii si comentatorii fotbalului, nu se precizeaza decat rareori ce si cum s-a lucrat inainte de aceste moment, nu se vorbeste de cei peste 10 ani de antrenamente, cantonamente si competitii pe care respectivul junior genial a trebuit sa-i traverseze.

Ce s-a intamplat in acesti ani?

Multor profesori si antrenori de fotbal, de astazi si de maine, li se poate intampla sa observe, sa descopere sau sa selectioneze un astfel de junior. Cum va lucra cu el? Ce trebuie sa stie pentru a-l conduce catre cariera de fotbalist de mare performanta? Ce trebuie sa stie pentru a evita pierderea acestor talente in anonimat sau chiar renuntarea la sportul de performanta?

Voi spune mai intai ca marile talente pot fi recunoscute dupa priceperea tehnico-tactica si asta inca de la grupele de copii. De aceea, trebuie sa ne axam in principal pe acesti factori ai antrenamentului, corelandu-i cu pregatirea fizica si, mai ales, cu cea psihologica.

Cum ii recunoastem pe cei mai talentati mici fotbalisti? Le vom face un succint profil, iar apoi ne vom axa in principal pe constatarile privind pregatirea tehnico-tactica, unde vom descoperi, fara pretentia ca am epuizat toate capacitatile lor, dacă au:

  • un foarte bun control al mingii sau „priza” la minge, indiferent de procedeul tehnic folosit;
  • o constitutie fizica pentru sportul de performanta;
  • o stare de sanatate perfecta sau foarte buna, fara, antecedente clinice cronicizate (pentru portari talia fiind decisiva);
  • o eficienta deplasare in teren, cu sau fara minge si plasament pentru portari;
  • o orientare in spatiu, o excelenta perceptie si reprezentare a miscarilor proprii dar si ale coechipierilor sau adversarilor;
  • un ritm, coordonare, flexibilitate, usurinta, logica, inteligenta si eficienta in toate miscarile corpului, cu sau fara minge;
  • o viteza de receptie a stimulilor situatiei, de decizie si de executie a actelor motrice generale si specifice fotbalului;
  • daca manifesta un registru bogat de deprinderi motrice generale si specifice fotbalului, care sunt corect si oportun utilizate;
  • o buna comunicare, expresivitate, creativitate si adaptare rapida la noile situatii si persoane.

Fiecare din aceste „genii” sunt tineri carora trebuie sa li se acorde o atentie suplimentara in pregatire. Antrenamentele vor avea o tenta mai bine conturata, spre individualizare, inca de la primele contacte. Dar, desi fiecare dintre cei vizati va fi tratat ca un caz particular, putem evidentia unele precizari comune antrenarii marilor talente, concentrandu-ne pe pregatirea tehnico-tactica, cu trimiteri punctuale la pregatirea fizica dar, mai ales, la cea psihologica.

O prima problema survine din faptul ca, fiind foarte dotati pe coordonata tehnico-tactica, copiii si juniorii talentati peste normal, peste medie, vor fi tentati sa exerseze mai putin, mai ales ca ei constata ca, in comparaţie cu ceilalti sportivi din grupa, stapanesc mult mai bine procedeele tehnice si invata foarte repede ceea ce antrenorul le propune la antrenamente. De aici pot ajunge foarte usor la o stare de automultumire si in consecinta, nu se vor mai antrena serios, iar potentialul lor nu va fi valorificat decat in mica masura.

Descriind din perspectiva psihologica situatia copiilor talentati sau a geniilor in sport, ca si in orice activitate care presupune talent, trebuie sa spunem ca, fiind superior dotati, in special din punct de vedere tehnic, ei pot sa-si propulseze imaginea de sine peste varsta lor cronologica si peste imaginea celorlalti coechipieri. Aceasta va crea, inevitabil, un decalaj psihologic intre componentii echipei si respectivul talent, ceea ce poate induce mari probleme de comunicare si relationare, care vor aparea inclusiv legate de antrenor.

Un alt decalaj se va crea in propriul sistem psihic, intre diferite paliere (de exemplu intre inteligenta manifestata in planul tehnico-tactic si afectiv, vointa, relationare etc.) iar coordonata tehnica fiind mult superioara, va deveni un atu sau un reper pe care respectiva persoana se va baza in evolutia sa, dar neglijand major celelalte paliere mentionate.

Nedezvoltarea corelata si a celorlalte laturi ale personalitatii sale va contura, in timp, o persoana si un sportiv care se va simti neanteles, se va autoizola sau va fi izolat, marginalizat de grup, va avea comportamente exagerate si inoportune in echipa si in cotidian, blocandu-si astfel evolutia si cariera. Practic, bazandu-se doar pe talentul sau in tehnica jocului, va fi descoperit si nesigur, instabil si confuz in multe alte situatii unde are nevoie si de alte argumente, in afara de o tehnica stralucitoare.

O problema delicata survine cand astfel de talente sunt descoperite si selectate la cluburi cu nivel scazut de performanta. Aici ei se vor compara cu ceilalti care, fiind medii, ca valoare si performanta, ii vor afecta si influenta negativ, fie plafonandu-i, fie creandu-le un fals statut de „vedeta”, la 10-12 ani. De aceea, este oportuna, desi greu acceptata de catre antrenorii care i-au descoperit, orientarea talentelor reale spre alte cluburi cu grupe de juniori cu traditie si nivel de performanta superioara. Se mai poate apela si la varianta promovarii in cadrul aceluiasi club la o grupa de varsta superioara dar si in aceasta situatie, respectivul sportiv trebuie urmarit si format atent, deoarece si aici, prin diferentele de varsta si experienta, pot aparea efecte psihologice secundare, negative sau „perverse”.

O simpla mentiune trebuie facuta aici, asupra rolului pe care il au familia si scoala in aceste cazuri, ca factori de educatie si formare a atitudinilor si a caracterului, factori cu care antrenorul trebuie sa aiba o buna si permanenta relatie de colaborare.

Considerand ca aceste „neajunsuri” de context au fost eliminate sau ajustate, ne aflam in situatia in care antrenorul are o grupa bine organizata, cat mai omogena, cu un nivel ridicat de performanta pentru cat mai multi dintre componentii lotului cu care lucreaza, printre care se afla si un jucator de geniu. Cum va lucra cu el?

Antrenorul trebuie sa fie convins ca jucatorul sau de geniu nu trebuie izolat ci integrat in grup, ca trebuie sa lucreze cu el la fel ca si cu ceilalti, dar cu unele recomandari suplimentare (focalizate pe pregatirea tehnico-tactica), pe care le prezint in ceea ce urmeaza:

  • Daca volumul de munca este relativ asemanator, antrenorul propunand acelasi timp de lucru pentru un exercitiu anume, va face precizari suplimentare asupra intensitatii exersarilor (cu mai multe repetari in aceeasi unitate de timp) sau, mai ales, asupra complexitatii si restrictiilor impuse de antrenor in executii. De exemplu, daca se executa finalizarea prin sut la poarta din alergare, subiectului i se va cere sa suteze numai in anumite zone de pe spatiul portii. Daca se executa conducerea mingii printre jaloane, subiectul va lucra contra cronometru sau intr-o alta formatie de lucru alaturata cu jaloanele, dispuse la distante mai mici decat pentru ceilalţi etc..
  • Pentru un volum suplimentar de antrenament, subiectul va putea ramane dupa lectie sa lucreze in plus anumite exercitii sau vor fi prevazute antrenamente suplimentare separate, individuale sau impreuna cu alti colegi care solicita sau carora li se recomanda un volum mai mare de exersare. O alta maniera careia trebuie insa sa i se acorde o mare atentie impotriva efectelor secundare, este suplimentarea volumului de antrenament sau prin participarea episodica la unele dintre antrenamentele grupelor de juniori mai mari sau chiar de seniori.
  • Se va pastra contactul permanent cu loturile reprezentative de performanta corespunzatoare grupei de varsta, unde subiectii respectivi se vor putea pregati in compania unor jucatori valorosi, la un nivel si in conditii de pregatire superioare celor de la club. Aici ei vor putea sa constientizeze mai bine nivelul la care se afla pe plan national si international, astfel fiind stimulati spre performanta, gradat si corect, in vederea unei cariere sportive, pe masura talentului lor.
  • Antrenorii vor concepe modele speciale de antrenament si de joc care sa fie subordonate unui model sau profil fizic, tehnico-tactic si psihologic particular, creat special pentru subiectul respectiv, in care cerintele modelului sa fie superioare si permanent evolutive in volum si calitate (registru de procedee tehnico-tactice mai mare si un nivel de exprimare la parametri superiori).
  • „Geniului” respectiv i se vor atribui responsabilitati mai mari, in timpul jocurilor dar si la antrenamente, valoarea sa recomandandu-l pentru a deveni lider sau capitan de echipa, statut care se formeaza in multi ani si progresiv, nefiind o simpla numire in functie ci presupunand multe calitati si abilitati in afara de o tehnica iesita din comun.

In final, subliniez faptul ca, acestea sunt doar cele mai evidente dintre aspectele psihologice si tehnico-tactice pe care le putem propune spre a le folosi in antrenament, astfel ca multi dintre copiii talentati care vin la fotbal sa poata ajunge fotbalisti profesionisti de talie mondiala si sa poata reduce sansele unei cariere sportive ratate.

Caracteristici ale tehnicii jocului de fotbal

 caracteristici-ale-tehnicii-jocului-de-fotbal_1

Tehnica jocului de fotbal este:

  • accesibila la toate varstele;
  • evolutiva comparativ cu inceputurile si alte perioade de timp, ea este intr-un progres continuu;
  • incepe de timpuriu;
  • trebuie sa prezinte corectitudine in deprinderi, in insusiri;
  • precisa, supla, fina si subtila;
  • dificila in deprinderi, din cauza manevrarii cu piciorul si a folosirii ambelor picioare;
  • poate fi automatizata (vezi Romario, Rivaldo, Ronaldo, Hagi, Dobrin, Messi, Ronaldo, etc.);
  • spectaculoasa – place spectatorilor;
  • utila si cu mare aplicabilitate — nu se face de dragul executiilor;
  • camuflarea executiilor pentru adversar nu si pentru colegi;
  • varietate in alegeri in functie de situatiile de joc;
  • viteza in executie (nu este vorba de viteza maxima ci de promptitudine in executie, fara miscari in plus);
  • stilul reprezinta etapa superioara de executie si presupune o creatie personala in executii, intalnindu-se la marii jucatori. El este dat de particularitatile fizice si psihice ale fiecaruia;
  • simtul mingii — apare la niveluri superioare si presupune o perceptie specializata si complexa in manevrarea cu usurinta, in orice situatie (atac sau aparare) a jocului.

Fata de alte discipline sportive (rugby, baschet, handbal, volei), diferentele in insusirea tehnica a fotbalului sunt mai mult decat evidente, pentru fotbal fiind nevoie de foarte multi ani de lucru si de antrenamente, de repetari numeroase, pana la instaurarea automatizarii.