Ce se intampla cu organismul nostru in efort?

Ce se intampla cu organismul nostru in efort_1

Pe scurt:

– in primele 20-30 secunde muschii folosesc ATP, energie pe care corpul o produce din alimentele consumate;

– dupa un minut si jumatate, pentru a elibera mai mult ATP, celulele incep sa foloseasca glicogen, din glucoza depozitata in muschi si ficat, extragand si mai multa glucoza din sange;

– mai departe, cordul intra in usoara tahicardie si directioneaza sangele catre muschi;

– pentru a folosi glucoza la un nivel cat mai calitativ, celulele au nevoie de oxigen, de aici si nevoia de a respira mai rapid;

– dupa 10-15 minute, incepe arderea caloriilor, o parte dintre acestea fiind din stratul adipos al individului;

– dupa 30 minute de efort, respiratia incepe sa revina la normal, eliberandu-se dopamina (dopamina este o substanta chimica din creier care afecteaza emotiile, miscarile si senzatiile de placere si durere): corpul se simte energizat, mintea odihnita, puterea de concentrare creste, iar starea de bine se instaleaza.

 

Pentru a putea face efort, trebuie sa produci energie, crescand astfel cheltuielile energetice, acestea au loc dupa incheierea efortului. Mai multa energie utilizata in timpul efortului fizic inseamna o crestere energetica pentru o perioada de timp mai lunga, realizata in timpul liber.

Cheia pentru a stimula muschiul, evident pentru a face hipertrofie musculara este aceea de a subtia stratul de grasime si de a creste „bagajul” energetic. Un exemplu bun pe care il pot oferi este bineinteles din fitness: consider ca, antrenamentul de forta provoaca mai multe transformari in organismul nostru decat cel cardiovascular, punand in functiune o forma de „energie latenta”, care, atunci cand este activata organismul nostru consuma mai multa energie pentru o perioada mai lunga de timp.

 

„9” procese care se intampla in organism in timpul efortului:

1.) Se produc microtraumatisme la nivelul muschilor pentru crearea de noi structuri musculare!

Cu siguranta vi s-a intamplat sa incepeti un program de antrenament iar urmatoarea zi sa fiti „incapabili” sa va miscati. Este un motiv bun, corpul dumneavoastra resimte dureri (febra musculara), pentru ca el incearca sa repare prejudiciul creat la nivel de musculatura in momentul exercitiului fizic. Daca veti continua antrenamentele, veti observa ca organismul va suporta schimbari, iar muschii dumneavoastra se vor mari. Febra musculara nu este un lucru placut, dar fara aparitia acesteia aveti garantia ca ati lucrat corespunzator.

2.) Digestia este mai rapida!

Stiti ca exercitiul fizic va poate ajuta daca va simtiti constipati? Da este adevarat, efortul grabeste timpul  in care mancarea trece prin sistemul digestiv, corpul absorbind mai putina apa din „scaun” si evident iesind mai usor la toaleta.

3.) Imbunatateste starea de spirit!

Este o legatura stransa intre a face miscare si a ne simti fericiti, chiar dupa 5 minute de exercitiu fizic incep sa se vada efectele in plan motivational. S-au facut cercetari targetate (la persoane intre 16-65 de ani) care confirma faptul ca, se simt mai fericiti si mai satisfacuti cu viata lor daca exerseaza in mod regulat.

4.) Functionarea diferita a creierului!

In timpul exercitiului stimulezi si protejezi functiile creierului, deoarece, mai mult sange este pompat in corp, ceea ce inseamna ca si la nivelul creierului circulatia sanguina creste. Acesta este motivul pentru care te simti mai alert in timpul sau dupa antrenament. In timp, miscarea iti poate ajuta creierul sa evie boli grave precum  Parkinson, Alzheimer sau posibile accidente vasculare cerebrale.

5.) Ard mai multe calorii!

Exercitiul iti transforma organismul intr-o masinarie de ars calorii. Cu cat dezvolti mai mult muschii, cu atat mai multe calorii consumi pe parcursul unei zile – de aceea ai senzatia ca iti este foame mai des. Vestea buna este ca poti manca mai mult, pentru ca, daca nu faci asta, masa musculara va incepe sa scada. De aceea daca incerci sa slabesti, nu incerca sa scazi numarul meselor, conteaza de fapt ceea ce mananci nu neaparat de cate ori.

6.) Somnul este mai calitativ!

Nu este nici un lucru nou faptul ca, cu cat esti mai obosit, cu atat si somnul va fi mai bun. Studiile au demonstrat faptul ca persoanele care au antrenamente intense dupamasa adorm mai repede iar calitatea somnului este ridicata.

7.) Scade nivelul de stres!

Daca este o persoana care se confrunta cu un nivel ridicat de stres, cu siguranta trebuie sa ta gandesti sa faci miscare – lucrand grupe musculare mari de doua ori pe saptamana te pot ajuta sa manageriezi stresul. Exercitiul fizic te ajuta atat sa scazi nivelul de stres, cat si sa faci fata la situatiie dificile.

8.) Buna functionare a inimii!

Cu totii am observat ca in momentul inceperii efortului, inima incepe sa bata mai repede. Este datorita faptului ca este un muschi pe care am inceput sa il antrenam de asemenea. Cu timpul, dupa un anumit numar de antrenamente, se va produce o adaptare, iar inima va lucra mai eficinet si vom avea mai multa energie. Lucrul stimuleaza cresterea si formarea a noi vase de sange, ceea ce cauzeaza scaderea presiunii sanguine.

9.) Creste increderea in sine!

Desigur atunci cand te antrenezi corpul incepe sa capete o alta forma, de aceea,               odata cu cresterea muschilor, un corp mai atletic se formeaza, de asemenea o stare de spirit mai buna, creste asa-numitul „self-respect”.

Cinematica lovirii mingii cu siretul interior

Cinematica lovirii mingii cu siretul interior_1

In ultima vreme, cinematica de baza pentru lovirea mingii cu piciorul din punct de vedere bi-dimensional a fost si continua sa fie revizuita. Aceasta include examinarea pozitiilor – unghiurilor – viteza unghiulara si curbele de viteza in timpul executiei dar si cinematica lineara a articulatilor implicate.

In timpul fazei de pendulare-retragere a piciorului spre inapoi, viteza unghiulara este aproape de minim,  in timp ce viteza gambei este negativa, din cauza miscarii inapoi a gambei, spre deosebire de faza initiala de pendulare – ducere spre inainte a piciorului in care viteza unghiulara a coapsei este pozitiva. Lucru datorat miscarii instantanee a coapsei spre inainte, in timp ce gamba se deplaseaza inapoi (pana ce se atinge flexia maxima a genunchiului).

Piciorul isi continua miscarea spre inainte, viteza unghiulara a coapsei continua sa creasca ajungand la valoarea sa de varf, chiar inainte ca genunchiul sa se extinda.  In acest moment, viteza unghiulara a coapsei este egala cu cea a gambei si astfel rezulta o viteza zero la nivelul genunchiului. In timp ce genunchiul incepe sa se extinda, viteza unghiulara a coapsei scade, crescand liniar viteza unghiulara a gambei pana la impactul cu mingea.

La impactul piciorului cu mingea, viteza unghiulara a coapsei este aproape zero in timp ce piciorul si gamba ajung la maximul vitezei unghiulare si acceleratie zero.

Miscarile comune si pe segmente sunt rezultatul momentelor produse pe parcursul procedeului. Cercetarile privind cinetica in timpul lovirii mingii cu membrele inferioare s-au axat in principal asupra a 2 aspecte:

  • magnitudinea momentelor exercitata in jurul articulatiilor membrelor inferioare
  • secventa generatoare a “momentum-ului” in timpul loviturii.

In alta ordine de idei, discutand asupra aspectelor de caracteristici electromiografice, se pare ca, miscarile simple cat si cele complexe din timpul executiei sunt conduse de activitatea simultana a unui numar relative mare de muschi. Din punct de vedere anatomic, cativa dintre acesti muschi sau lanturi musculare, participa la miscari pe aceeasi directie dar in sensuri opuse (antagonistii). De cealalta parte, agonistii sunt muschii principali ce genereaza miscarea. In “echipa” cu ei se afla muschii sinergici, care ii asista in timpul miscarii.

Muschii antagonisti trebuie sa se relaxeze in timpul actiunii agonistilor, pentru ca miscarea sa se realizeze cu usurinta. Acest aspect este coordonat de catre sistemul nervos central prin intermediul reflexului de inhibitie reciproca. Antagonistii au si un rol protector, ei moduland forta contractiei agonistilor.

Si totusi, examinarea functiei muscuare ar trebui sa i-a in considerare mai multi factori cum ar fi:

  • functia fiecarui muschi scheletic (biarticulari/ uniarticulari);
  • tipul de actiune (excentric/ concentric);
  • miscarea simultana a articulatiilor adiacente si a segmentelor si nu in ultimul rand, a timpului in care fiecare muschi este activat in timpul miscarii.

Viteza imprimata mingii depinde in mare masura de viteza piciorului la impact, cat si de calitatea mingii!

Acest mecanism de coliziune dintre picior si minge ar putea fi descris de urmatoarea formula propusa de Lees & Nolan in 1998:

Vminge = Vpicior x {[M x (1 + l)] / (M+m)]}
Vminge = viteza mingii
Vpicior = viteza piciorului
M = masa efectiva a piciorului ce loveste mingea
m = masa mingii
l = coeficientul de cedare / restituire a fortelor

O alta formula ce descrie viteza mingii dupa impact a fost dezvoltata de Bull-Andersen in 1999:

Vminge = [I x Vp, inainte x (1 + l)] / (I x mmingii x r2)
Vminge = viteza mingii
I = momentul de inertie e segmentului gamba-picior
Vp, inainte = viteza piciorului inainte de impact
l = coeficientul de cedare / restituire a fortelor
m = masa mingii
r = distanta dintre genunchi si central mingii

Precizia loviturii depinde de cat de repede jucatorul se apropie de minge. Viteza mingii este principalul indicator biomecanic al lovirii cu success, fiind rezultatul difersilor factori:

  • tehnica de lovire a mingii;
  • transferul optim al energiei intre segmente;
  • viteza si unghiul de abordare;
  • nivelul deprinderilor;
  • sex (gen);
  • membru dominant;
  • maturitate;
  • caracteristicile de impact;
  • forta musculara;
  • putere.

Cercetatorii au tras concluzia ca, atunci cand jucatorii sunt instruiti sa efectueze procedeul de lovire a mingii cu siretul interior cu viteza proprie de abordare, atunci loviturile sunt mai rapide si mai precise, spre deosebire de momentele cand sunt conditionati sa execute cu maximum din posibilitati.

Cinematica lovirii mingii cu siretul interior_2

Pentru o analiza mai detaliata, putem descompune actiunea in 6 faze:

  • Apropierea fata de minge.
  • Fortele plantare.
  • Incarcarea membrului inferior ce urmeaza sa penduleze.
  • Flexia soldului si extensia genunchiului.
  • Momentul contactului cu mingea.
  • Terminarea executiei urmata de ducerea piciorului spre inainte.

Actiune musculara in timpul pregatirii loviturii

Partea corpului Actiune

Muschi

Trunchi

-Stabilizarea rotatiei spre dreapta -abdominali;

-psoas mare;

-erectori spinali;

-spinal postural;

Sold drept

-Extensie -gluteu mare;

-inschiogambieri (semitendinos, semi-membranos, biceps femoral);

Sold stang

-Extensie, rotatie si extensie excentrica -gluteu  mijlociu ;

-gluteu mic;

-ischiogambieri;

-adductor mare;

Genunchi drept

-Flexie -ischiogambieri;

-popliteu;

Genunchi stang

-Extensie excentrica -cvadriceps femural;

Glezna dreapta

-Flexie plantara -flexori plantari;

Glezna stanga

-Flexie plantara excentrica -flexori plantari;

Umar stang

-Abductie -deltoid medial;

-deltoid anterior;

-supraspinos.

Actiune musculara in timpul apropierii si lovirii

Partea corpului

Actiune

Muschi

Trunchi

-Stabilizare -abdominali;

-psoas mare;

-erector spinal;

-spinal postural;

Sold drept

-Rotatie interna / flexie -tensor al fasciei lata;

-cvadriceps femoral;

-psoas mare;

-iliac;

-adductorii coapsei (magnus, minimus, brevis si longus);

Sold stang

-Extensie -gluteu mare;

-ischiogambieri;

Genunchi drept

-Extensie -cvadriceps femoral;

Genunchi stang

-Extensie -cvadriceps femoral;

Glezna dreapta

-Flexie plantara -flexori plantari

Umar stang

-Adductie orizontala -deltoid anterior;

-biceps brahial;

-pectoral.

Actiune musculara in timpul fazei terminale a executiei

Partea corpului Actiune

Muschi

Sold drept

-Rotatie externa excentrica

-Extensie excentrica

-Abductie excentrica

-ischiogambieri;

– gluteu mijlociu;

-cvadriceps femoral;

-piriform;

-gluteu mare;

Genunchi drept

-Flexie excentrica

-ischiogambieri.

 

Antrenamentul mobilitatii in sport

Antrenamentul mobilitatii in sport_0

Capacitatea de a executa cu usurinta o miscare ampla este cunoscuta sub denumirea de – mobilitate – sau uneori de flexibilitate, fiind deosebit de importanta in antrenament. Ea reprezinta o cerinta prealabila executarii deprinderilor cu amplitudine mare si dezvolta usurinta cu care sportivul poate sa execute miscarile rapide. Succesul executarii unor astfel de miscari depinde de amplitudinea articulatiei (sau de intinderea miscarii), care trebuie sa fie mai ampla decat cea ceruta de miscarea respectiva. In consecinta, e nevoie de o rezerva de mobilitate, pe care sportivul trebuie sa o dezvolte pentru a fi in siguranta.

O dezvoltare neadecvata a mobilitatii (absenta rezervei de mobilitate) poate avea diferite efecte negative, cum ar fi:

– influenta negativa asupra invatarii sau perfectionarii diferitelor miscari;

– sportivul e predispus la accidentari;

– influenta negativa asupra dezvoltarii fortei, vitezei si coordonarii;

– performanta calitativa a miscarii este limitata.

!! Daca sportivul dispune de o rezerva de mobilitate, eI poate executa deprinderile mai rapid, mai energic, cu mai multa usurinta si expresivitate !!

Factorii care influenteaza mobilitatea:

Mobilitatea este influentata de forma, tipul si structura articulatiei. De asemenea, ligamentele si tendoanele influenteaza, la randul lor, mobilitatea: cu cat sunt mai elastice, cu atat amplitudinea miscarii este mai mare. Muschii care traverseaza sau sunt adiacenti unei articulatii influenteaza mobilitatea. In orice miscare, contractia unui muschi care actioneaza activ (agonisti) este paralela cu relaxarea sau intinderea muschilor antagonisti. Cu cat muschii antagonisti “cedeaza” mai usor, cu atat energia consumata pentru invingerea rezistentei lor este mai mica. Capacitatea unei fibre musculare de a se intinde creste ca urmare a antrenamentului de mobilitate. Mobilitatea este adesea limitata, indiferent de volumul de antrenament investit, daca muschii antagonisti nu sunt relaxati sau daca exista deficiente la nivel de coordonare intre contractie (agonisti) si relaxare (antagonisti). In consecinta, nu e surprinzator faptul ca sportivii cu coordonare slaba sunt incapabili sa-si relaxeze muschii antagonisti si nu reusesc sa-si dezvolte corespunzator mobilitatea.

Mobilitatea este influentata de varsta si de sex, in sensul ca persoanele mai tinere si fetele au, in comparatie cu baietii o mobilitate mai mare. Mobilitatea maxima este atinsa la varsta de 15-16 ani.

Antrenamentul mobilitatii in sport_1

Atat temperatura generala, cat si cea specifica a muschilor influenteaza amplitudinea miscarii. In anul 1963 – Wear, a ajuns la concluzia ca mobilitatea creste cu 20% dupa o incalzire locala pana la 40°C si scade cu 10-20% prin racirea muschilor la 18°C.

In mod similar, amplitudinea unei miscari creste dupa o incalzire obisnuita, deoarece activitatea fizica progresiva intensifica irigarea sanguină a muschiului, determinand o mai mare elasticitate musculara. In consecinta, executarea unor exercitii de stretching inainte de incalzire (teorie acceptata, se pare, de numerosi sportivi americani) nu este recomandata.

Asa cum se arata in succesiunea exercitiilor efectuate in timpul pregatirii organismului pentru efort, exercitiiie de mobilitate urmeaza dupa diferite tipuri de mijloace din scoala alergarii sau din gimnastica. In timp ce sportivul executa miscarile de mobilitate, temperatura muschilor creste, ceea ce favorizeaza intinderea fibrelor musculare fara sa cauzeze traumatisme.

In anul 1980 – Zatiorski, a cercetat efectele avute asupra mobilitatii de neefectuarea unei incalziri, de incalzirea cu o durata a efortului de 20 minute si de cea efectuata timp de 10 minute printr-o baie fierbinte (40°C). Rezultatele au fost cele asteptate. Gradul cel mai inalt de mobilitate a fost atins dupa efectuarea unei incalziri obisnuite, fiind cu 21 % mai mare decat cel rezultat dupa baia fierbinte si cu 89% mai mare decat cel fara incalzire.

Antrenamentul mobilitatii in sport_2

Mobilitatea variaza in functie de momentul zilei. Cea mai mare amplitudine a miscarilor pare sa se inregistreze intre orele 10:00 a.m si 11:00 a.m si intre 4:00 p.m si 5:00 p.m, iar cea mai redusa, dimineata mai devreme. Explicatia consta in modificarile biologice continue (la nivelul S.N.C. si tonusul muscular) produse in timpul zilei.

In 1982, Pechtl afirma: „o forta musculara insuficienta inhiba amplitudinea diferitelor exercitii”. In consecinta, forta reprezinta o componenta importanta a mobilitatii, careia preparatorul fizic trebuie sa-i acorde atentia cuvenita.

Exista totusi antrenori, preparatori fizici si sportivi care considera castigurile la nivel de forta ca limitand mobilitatea si invers – castigurile substantiale la nivel de mobilitate avand o influenta negativa asupra fortei.

Aceste teorii se bazeaza pe faptul ca, o crestere in dimensiune a muschiului reduce mobilitatea articulatiilor. Capacitatea muschiului de a se intinde nu poate insa sa o afecteze pe aceea de executie a unor miscari de forta. Forta si mobilitatea sunt compatibile, deoarece prima depinde de sectiunea transversala a muschiului iar a doua, de felul in care muschiul se intinde. Acestea sunt doua mecanisme diferite si, prin urmare, nu se elimina reciproc. Gimnastii, care au si forta si mobilitate, sunt o dovada a acestei argumentari.

Nu trebuie totusa sa uitam faptul ca, o metodologie incorecta a dezvoltarii fortei si mobilitatii poate duce la rezultate contestabile. In consecinta, pentru a evita orice surpriza neplacuta, antrenamentul de forta trebuie sa se imbine cu cel de mobilitate.

Oboseala si starea emotionala influenteaza semnificativ performanta la nivel de mobilitate. O stare emotionala pozitiva are o influenta buna asupra mobilitatii, dar nu si starile depresive. In mod similar, mobilitatea este afectata de oboseala ca urmare a unei stari generale de epuizare sau oboseala acumulata spre sfarsitul sedintei de antrenament.

 Antrenamentul mobilitatii in sport_3

Metode de dezvoltare a mobilitatii:

– metoda activa, cuprinzand o metoda statica si una balistica;

– metoda pasiva;

– metoda combinata sau facilitarea proprioceptiva neuromusculara (FPN), dezvoltata de Kabat in 1958.

Am observat ca exista unele contradictii legate de “care metoda este cea mai eficienta”. Multi specialisti dar si sportivi prefera metoda statica, temandu-se ca cea balistica poate duce la rupturi musculare. Desi FPN prezinta unele limitari in aplicare (doar pentru articulatiile: coxo-femurala si scapulo-humerala), antrenorii prefera totusi aceasta metoda. Numerosi autori precum: Zatiorski, Mitra, Mogos, Pechtl, etc.), considera insa ambele metode (activa si pasiva) la fel de eficiente. O serie de studii comparative ale celor trei grupe de metode au fost efectuate in 1973 de catre Norman si s-a ajuns la concluzia ca nu exista nici o diferenta in ceea ce priveste eficienta lor.

Metoda activa:

Metoda activa – este o tehnica prin care se obtine o mobilitate maxima a articulatiei, exclusiv prin activarea musculara. Aceasta metoda se refera la gradul de flexie a muschiului agonist, precum si la relaxarea si cedarea la o astfel de forta de catre muschii antagonisti. In cazul in care se foloseste o metoda statica, sportivul flexeaza doua segmente ale unui membru pana la punctul extrem de mobilitate, mentinand pozitia timp de 6-12 secunde. Sportivul realizeaza metoda balistica prin balansari active ale unui segment al membrului mobil fata de un alt segment imobil.

Metoda pasiva:

Metoda pasiva – permite dobandirea unei mobilitati maxime cu ajutorul unor exercitii cu partener sau prin folosirea de greutati. In primul caz, partenerul tine sau apasa un membru pana la punctul maxim de mobilitate fara implicarea activa a subiectului. Aceasta metoda poate fi aplicata pentru urmatoarele articulatii: talo-crurala, coxo-femurala, coloana vertebrala, scapulo-humerala, radio-carpiana. Se recomanda folosirea de greutati (haltere, gantere) pentru dezvoltarea mobilitatii gleznei, genunchiului si umerilor. Nu o recomand insa pentru articulatiile: coxo-femurala sau a coloanei vertebrale, deoarece greutatea poate depasi toleranta sportivului sau poate apasa asupra a doua segmente ale unei articulatii indoindu-le peste limite, ceea ce poate duce la eventuale rupturi musculare. In orice caz, greutatea trebuie sa fie redusa, aplicata cu atentie si crescuta progresiv. Un astfel de antrenament trebuie efectuat intotdeauna sub stricta supraveghere a preparatorului fizic.

Metoda combinata:

Metoda combinata (FPN) – solicita sportivul sa flecteze activ segmentul pana la limita articulatiei, dupa care sa execute o contractie izometrica maxima la rezistenta opusa de un partener. Sportivul flecteaza voluntar segmentul pana Ia un unghi ce depaseste limitele anterioare. Executa acelasi lucru printr-o contractie izometrica mai ampla si mai puternica fata de o rezistenta opusa de un partener. Pentru a raspunde necesitatilor metodologice, contractia izometrica se mentine timp de 4-6 secunde si se efectueaza in serii de repetari pana Ia limita tolerantei fizice a sportivului.

 

Bibliografie:

[] Bompa, T., O., (2002), Periodizzazione dell’allenamento sportivo, Calzetti Mariucci Editrici

[] Bosco, C., (1990), Aspetti fisiologici della preparazione fisica del calciatore, Societa stampa sportive

[] Cometti, G., (1993), Football et musculation, Editions Actio

[] Harre, D., Lotz, I., (1986), L’allenamento della forza rapida, Track and Field New, no.4, SUA

[] Ozolin, N., G., (1971), Athlete’s Training System for Competition, Moskow

Preluarea mingii cu latul (6-8 ani)

 Preluarea mingii cu latul_1

Oprireapreluarea, reprezinta elementul tehnic care ofera jucatorului posibilitatea de a controla mingea la primirea acesteia, in afara situatiei cand jucatorul transmite mingea direct, acest ele­ment tehnic faciliteaza intrarea in posesia mingii, prin oprirea sau preluarea acesteia.

OPRIREA MINGII – se foloseste in momentul cand jucatorul se aliniaza in pozitie statica, sau este surprins de minge, fiind obligat sa o retina pana va decide actiunea urmatoare.

PRELUAREA MINGII – asigura continuitatea si dinamizarea fazei de joc, actionand asupra mingii prin modificarea directiei, traiectoriei si vitezei acestuia, in functie de cerintele momentului tactic. In raport eu diversitatea fazelor de joc, care se desfasoara in prezenta adversarului, in zone si spatii mai mult sau mai putin aglomerate, sau in criza de timp si spatiu, procedeele tehnice de preluare se pot efectua prin: amortizarea mingii, ricosarea mingii, contra-lovirea mingii.

Descrierea elementului tehnic:

Diversitatea procedeelor de oprire si preluare a mingii, precum si clasificarea acestora, rezulta din posibilitatea jucatorului de a actiona in mod variat asupra mingii. Folosirea unor portiuni sau suprafete ale corpului in contactul cu mingea, prin mecanisme biomecanice specifice acestora, in functie de traiectoria si directia de sosire si transmitere a mingii, ofera jucatorului o gama variata de procedee tehnice de maxima utilitate. In general intrarea in posesia mingii, prin procedeele de oprire sau preluare a mingii, reprezinta elementul tehnic folosit in mod frecvent in actiunile individuale, cand jucatorul intra in contact cu mingea. Conexiunea acestui element tehnic cu alte elemente si procedee tehnice specifice jocului, are loc in aproape toate actiunile individuale cu mingea, oferindu-le un caracter spontan si variat.

In conditiile si cerintele tactice ale jocului, algoritmii tehnici care insotesc procedeele de preluare, trebuie sa contribuie la dezvoltarea vitezei de joc.

Varietatea situatiilor oferite de fazele jocului solicita jucatorul care intra in posesia mingii, sa actioneze pentru:

  • a opri mingea pe Ioc, a prelua din alergare sau saritura;
  • a opri-prelua mingea venita din fata, lateral din spate;
  • a opri-prelua mingea care vine pe sol sau cu traiectorie diferita (semiinaltime, pe sus);
  • a efectua preluarea schimband directia spre inainte, lateral, oblic, sau inapoi.

In toate situatiile amintite, jucatorul are nevoie de deprinderi tehnice adecvate, prin care sa poata actiona eficient, cu atat mai mult cu cat actiunile sale au loc in conditii de adversitate, in criza de timp si pe spatii aglomerate.

Preluarea  mingii – si  prin  aceasta,  intrarea  in  posesia  ei,  este un element tehnic aparut ca o consecinta fireasca a lovirii mingii, intrucat orice pasa venita de la un coechipier sau adversar, in afara posibilitatilor de retransmitere directa, trebuie oprita sau preluata.

Prin acest element tehnic mingea intra in posesia jucatorului si ii da  posibilitatea  acestuia  de  a  continua  actiunea  de  joc.  Prin preluare se urmareste modificarea directiei, traiectoriei si vitezei mingii pentru a o putea utiliza cat mai convenabil.

Datorita cresterii vitezei de joc observam in cadrul acestui element tehnic doua posibilitati concrete si diferite de a intra in posesia mingii: oprirea mingii si preluarea mingii.

 

Oprirea mingii – este un element tehnic static in care jucatorul in momentul contactului cu mingea, o opreste dupa care isi continua miscarea intrerupta.

Preluarea mingii – este un element tehnic dinamic care consta in intrarea in posesia mingii din alergare, continuata imediat cu o alta actiune tehnica desfasurata si ea din miscare-alergare.

Cu toata importanta pe care o reprezinta oprirea mingii, nu se poate  spune  ca  ea  este  benefica  pentru dinamizarea jocului modern de fotbal. Prin aceasta afirmatie spun ca exagerata folosire a ei, fara nici o justificare tactica, nu favorizeaza dinamicitatea jocului.

La baza acestor doua metode de preluare stau doua legi mecanice bine cunoscute si anume: amortizarea si ricosarea; cu toate ca in ultimul timp au aparut preluarile prin „contralovire” ce rezulta dintr-o lovire amortizata a mingii. Varietatea procedeelor tehnice ale acestui element tehnic este foarte mare.

Preluarea mingii rostogolite cu partea interioara a piciorului (cu latul) (procedeu tehnic):

  • prima actiune a jucatorului este plasarea pe directia sosirii mingii;
  • piciorul de executie se orienteaza in asa fel incat suprafata viitoare de contact (latul) – sa ajunga in plan perpendicular pe directia de sosire a mingii;
  • contactul cu mingea se face printr-o amortizare  a  acesteia  pe suprafata interioara a piciorului, amortizare realizata printr-o miscare de cedare;
  • piciorul de sprijin este flectat din articulatia genunchiului si avansat spre linia mingii, uneori chiar depasind-o;
  • corpul este usor aplecat pe minge, pentru protejarea acesteia, cu bratele orientate asimetric si lateral pentru asigurarea echilibrului;
  • privirea urmareste succesiv mingea si apoi spatiul de joc.

Greseli frecvente:

  • piciorul care  executa  miscarea  nu  este  orientat  pe directia pe care urmeaza sa fie transmisa mingea;
  • rasucirea externa  redusa  a  piciorului  opunand mingii un plan oblic care-i da acesteia un efect lateral, actiune ce implica o noua incercare de preluare;
  • rigiditatea piciorului in momentul contactului cu mingea ceea ce implica o ricosare a mingii.

Utilizare tactica:

– la intrarea in posesia mingii;

– la schimbarea directiei de joc;

– pentru pregatirea transmiterii mingii sau a finalizarii.

Biomecanica preluarii cu latul:

Preluarea mingii cu latul se face cu aceeasi suprafata cu care se efectueaza lovirea cu latul. Luarea pozitiei fata de minge este identica ca si lovirea cu latul. Jucatorul se aseaza pe directia sosirii mingii, cu piciorul de sprijin flectat usor din genunchi si glezna. Umarul din partea piciorului de sprijin este adus putin inainte, iar membrul inferior de executie este rasucit din sold, bratele lateral. Miscarea de preluare incepe prin ducerea piciorului inainte, in intampinarea mingii, depasind linia piciorului de sprijin, astfel ca gamba sa formeze cu solul un unghi de aproximativ 45-500.

Articulatiile sunt relaxate, trunchiul putin aplecat inapoi, bratele lateral, iar privirea urmareste miscarea mingii. In momentul in care mingea ia contact cu partea interioara a piciorului, membrul inferior  este dus brusc inapoi din sold. Aceasta miscare trebuie sa fie tot atat de rapida ca viteza de sosire a mingii, iar contactul cu partea interioara a piciorului se prelungeste, in timp ce forta mingii scade prin amortizare pana la oprirea ei in fata piciorului.

 

Bibliografie:

[] Cernaianu, C., (2002), Fotbal. Manualul antrenorului profesionist, Editura RotehPro, Bucuresti

[] Cojocaru, V., (2002), Fotbal de la 6 la 18 ani. Metodica pregatirii, Editura Axis Mundi, Bucuresti

[] Motroc, I., Cojocau, V., (1998), Fotbal – curs de baza, Editura ANEFS, Bucuresti

[] Radulescu, M., Cojocau, V., (2003), Ghidul antrenorului de fotbal, Editura Axis Mundi, Bucuresti

[] Stanculescu, V., (1999), Ghidul antrenorului profesionist de fotbal, Editura Transilvania Expres, Brasov

“Test du Gacon”

 Test du Gacon_1

Specificatii:

Acest test a fost elaborat in anul 1994 de catre profesorul G. Gacon, fostul team manager al alergatorilor de semi-fond al echipei nationale din Franta si fost preparator fizic a numeroase echipe de fotbal de top din campionatul francez, echipe precum: Paris Saint-Germain, Stade Rennais, Olympique Marseille, SC Bastia, FC Nantes.

Acest test este o variatie a testului Beep intermitent, cu repetarea aceluiasi interval de alergare incadrat intr-un timp de 45 secunde si apoi pauza activa 15 secunde. Distanta creste progresiv si implicit si viteza de alergare creste, dar timpul ramane acelasi (respectiv 45 secunde). In principiu acest test are cea mai mare aplicabilitate in fotbal, fiind un test ce evalueaza puterea aeroba.

Scopul principal:

– evalueaza abilitatea de alergare intermitenta;

– evalueaza puterea aeroba a subiectilor (VO2max).

Materiale necesare:

– pista de atletism sau suprafata neteda fara posibilitate de alunecare (preferabil tartan);

– ruleta;

– conuri de marcare;

– ceas cu cronometru pentru fiecare subiect;

– fluier;

– cronometru;

– maieuri colorate pentru fiecare grupa de subiecti;

– planse de inregistrare tabelara.

Procedeu de aplicare a testului „ Du Gacon”:

– pentru inceput marcam traseul de alergare pe pista (delimitat cu ajutorul conurilor), primul interval de alergare este de 125 m, apoi fiecare interval de alergat creste progresiv cu 6,25 m (exemplu: 125 m/ 131,25 m/ 137,5 m/ 143,75 m/ 150 m/ …);

– dupa fiecare interval de 125 m, subiectii au pauza activa 15 secunde (recomandat ar fi ca subiectii sa nu se opreasca brusc dupa intervalul efectual, ci sa continue mersul) apoi repetarea aceluiasi interval in timp de 45 de secunde in directia opusa catre conul de pornire, pentru a putea fi notat ca palier complet realizat;

–  un palier realizat este notat ca fiind efectuat pe traseul dus-intors;

– dupa fiecare interval (dus), respectiv (intors), subiectii au aceeasi pauza de 15 secunde;

– subiectii continua sa fie evaluati pana in momentul in care nu mai pot acoperi distanta respectiva incadrata timpului de 45 de secunde.

Notarea:

– pentru fiecare subiect, se noteaza numarul de paliere realizate si implicit distanta totala acoperita de acesta in momentul in care acesta a renuntat sau nu s-a mai incadrat in timpul propus (respectiv 45 secunde).

Subiectii tinta:

– acest test se aplica in general sportivilor cu un nivel optim al pregatirii fizice, incepand de la nivel de juniori si terminand la nivelul de seniorilor;

– acest test se adreseaza atat sporturilor colective dar si celor individuale.

Variatii:

– pentru subiectii mai tineri si cu un nivel mai redus al pregatirii fizice se poate adapta, prima distanta fiind de 100 m, distanta care se aduna pentru fiecare etapa ramanand cea de 6,25 m.

Fiabilitate:

– aceasta este data de cat de stricta este persoana care evalueaza, respectiv preparatorul fizic;

– este data si de practica si respectiv experienta evaluatorului, preparator fizic.

Avantaje:

– acest test poate fi efectuat simultan de mai multi subiecti odata, atat costurile aplicarii acestui test, cat si materialele folosite  fiind minime.

Test du Gacon – putere aeroba (VMA 45-15)

Palier Distanta (m) Viteza medie (km/ h) Distanta totala (m)

Timp (sec)

1

125 10 125

45 + 15

2

131,25 10,5 256,25 45 + 15
3 137,5 11 393,75

45 + 15

4

143,75 11,5 537,5 45 + 15

5

150 12 687,5 45 + 15

6

156,25 12,5 843,75 45 + 15
7 162,5 13 1006,25

45 + 15

8 168,75 13,5 1175

45 + 15

9 175 14 1350

45 + 15

10

181,25 14,5 1531,25 45 + 15

11

187,5 15 1718,75 45 + 15

12

193,75 15,5 1912,5 45 + 15
13 200 16 2112,5

45 + 15

14 206,25 16,5 2318,75

45 + 15

15 212,5 17 2531,25

45 + 15

16

218,75 17,5 2750 45 + 15
17 225 18 2975

45 + 15

18

231,25 18,5 3206,25 45 + 15
19 237,5 19 3443,75

45 + 15

20

243,75 19,5 3687,5 45 + 15
21 250 20 3937,5

45 + 15

22

256,25 20,5 4193,75 45 + 15
23 262,5 21 4456,25

45 + 15

24

268,75 21,5 4725

45 + 15

25

275 22 5000

45

Bibliografie:

[] Bompa, T., O., (2001), Periodizzazione dell’allenamento sportivo, Calzetti Mariucci Editrici

[] Bosco, C., (1990), Aspetti fisiologici della preparazione fisica del calciatore, Societa stampa sportiva

[] Bosco, C., Lun Tanen, P., H., (1992), Fisiologia e biomeccanica applicata al calci , Societa stampa sportiva

 [] Broussal, A., Bolliet, O., (2012),La preparation physique moderne: Optimisation des techniques de preparation a la haute performance (2eme edition), Counter Movement Collection

[] Cometti, G., (2002), L’allenamento della velocita, Societa stampa sportiva

[] Gacon, G., (1983), La course d’endurance, C.R.D.P., Dijon

[] Reiss, D., Prevost, D’P., (2013), La bible de la preparation physique, Editions Amphora

[] Varalda, C., (2017), Dalle scienze motorize all’allenamento sportive, Calzetti Mariucci Editrici, Federazione Italiana Pesistica

„Cooper standard test”

Cooper standard test_1

Specificatii:

– „Testul Cooper standard” sau „Testul de 12 minute” reprezinta un test maximal de alergare din gama anduranta aeroba, in care subiectii vor da totul pentru a acoperi o distanta cat mai mare in 12 minute.

Scopul principal:

– testarea capacitatii aerobe / a fitness-ului aerob – importanta: abilitatea organismului de a se oxigena optim pe tot parcursul alergarii;

– un mijloc de evaluare a absorbtiei maxime de oxigen.

Cooper standard test_0

Materiale necesare:

– pista de atletism sau suprafata neteda fara posibilitate de alunecare (preferabil tartan);

– conuri;

– cronometru / radar;

– planse de inregistrare tabelara a datelor / laptop – Excel.

Procedeu de aplicare a testului „Cooper standard”:

– se plaseaza conurile pentru a delimita intervale stabilite in jurul pistei de atletism (de cate 100m), pentru a ajuta la masurarea distantei finale;

– subiectii alearga continuu timp de 12 minute, distanta totala parcursa de catre acestia este apoi inregistrata;

– subiectii sunt incurajati sa traga de ei cat mai mult posibil si sa se autodepaseasca, pentru a maximiza distanta acoperita;

Cooper standard test_2

Notarea:

– parametrii sunt dati de distanta totala acoperita de fiecare subiect;

– exista tabele standard pentru „testul Cooper”, avand recomandari generale de interpretare a datelor inregistrate;

– exista si formule folosite pentru a estima valoarea VO2max (ml/min/kg):

Cooper standard: VO2max = [22,35 x distanta (km)] – 11,29

Cooper standard: [(distanta totala parcursa in m) – 505] / 45

Subiectii tinta:

– acest test poate di modificat/ adaptat atat pentru incepatori, cat si pentru avansati.

Fiabilitate:

– in anul 1968, Cooper a stabilit o corelatie intre VO2max si distanta acoprerita;

– este data si de practica si respectiv experienta evaluatorului, preparator fizic.

Avantaje:

– acest test poate fi efectuat simultan de mai multi subiecti odata.

Dezavantaje:

– nivelul de practica si motivatia pot influenta scorul final al subiectilor;

– conditiile de mediu pot afecta rezultatele.

 

Consideratii:

– pentru o evaluare stiintifica este recomandat ca testarea sa se repete la un anumit interval de timp, iar conditiile testarii sa fie cel putin asemanatoare celui precedent;

– acest test este unul cu efort de tip maximal, ce necesita un nivel optim al pregatirii fizice;

– recordul mondial la 5000m este detinut de K.Bekele, timp: 12:37:35; pe baza acelui timp, el va parcurge in 12 minute, 4752m sau 11,88 tururi de pista.

Bibliografie:

 [] Bangsbo, J.,  Krustrup, P., Hansen, P., R., Ottesen, L., Pfister, G., Elbe, A., M., (2016), Science and Football VIII: The Proceedings of the Eight World Congress on Science and Football, Taylor & Francis Group

[] Cooper, K., H., (1977), The aerobics way, Bantam Books, New York

[] Tudor, V., (1999), Capacitatile conditionale coordinative si intermediare – component ale capacitatii motrice , Editura RAI Coresi, Bucuresti

[] Tudor, V., (2005), Masurare si evaluarea in cultura fizica si sport, Editura Alpha, Bucuresti

 

“Yo-Yo Test”

 Yo-Yo Test_0

Specificatii:

– O particularitate importanta a sportivilor in jocul de fotbal este aceea de a efectua exercitii intermitente cu intensitate ridicata pentru perioade mari de timp.

– Acest test ofera o oportunitate foarte buna de a estima capacitatea unui subiect de a sustine eforturi cu intensitate mare, in cazul nostru in jocul de fotbal.

– Performante bune la acest test indica semnele unei pregatiri fizice optime, Yo-yo reprezentand unul din testele standard folosite de preparatorii fizici, atat in sporturile ciclice, cat si in cele mixte.

– Testul „Yo-Yo intermitent” este asemanator celui „Yo-Yo anduranta” (variatia testului Beep).

Scopul principal:

  • este acela de a evalua abilitatea individuala de a executa intervale cu intensitate ridicata si timp scurt de revenire, pe o perioada prelungita de timp. Este folosita in sporturi precum fotbal, basket, tenis, handbal, etc.. (test de viteza in regim de rezistenta)

Materiale necesare:

  • pista de atletism sau suprafata neteda fara posibilitate de alunecare (preferabil tartan);
  • conuri de marcare;
  • ruleta (banda de masurare);
  • CD – preinregistrat + boxe / software „Team Beep-Test” – tableta conectata la un sistem de sunet;
  • planse de inregistrare tabelara a datelor / laptop – Excel.

 Yo-Yo Test_1

Procedeu de aplicare a testului „Yo-Yo intermitent”:

  • utilizam conuri pentru a marca linii ca in poza urmatoare;
  • pentru testul „Yo-Yo intermitent” avem: 20 m + 5 m revenire (10” pauza activa);
  • pentru testul „Yo-Yo anduranta” avem: 20 m + 2,5 m revenire (5” pauza activa);
  • subiectul porneste din spatele conului liniei de mijloc;
  • acesta alearga in tempoul sonor dat de softul „Team Beep-Test” pe distanta de „20 m dus-intors”;
  • urmeaza o perioada de pauza activa de 10” (intercalata intre fiecare naveta dus-intors de respectiv „20m + 20m”), in timpul careia subiectul trebuie sa mearga „5m + 5m” (dus-intors);
  • viteza pe cei „20m + 20m” creste progresiv;
  • un avertisment este dat atunci cand subiectul nu termina o naveta dus-intors in timpul alocat, la a doua greseala de acest gen, subiectul este eliminat.

 Yo-Yo Test_4

Variatii:

  • exista doua niveluri pentru oricare dintre aceste doua teste (intermitent si anduranta);
  • „Nivelul 1” este destinat incepatorilor (persoanelor mai putin instruite);
  • „Nivelul 2” este destinat avansatilor (sportivilor bine pregatiti si de elita) – acestia pornesc cei „20m + 20m” de la o viteza mai mare;
  • ambele variatii ale testelor au viteze care cresc progresiv pe tot parcursul testarii.

 Yo-Yo Test_2

Notarea:

  • parametrii sunt reprezentati de distanta totala acoperita de subiect inainte ca acesta sa nu poata tine pasul cu tempoul dat de soft sau inregistrare;
  • testarea „Yo-Yo intermitent” pentru Nivelul 1 dureaza de obicei intre 5-20 minute;
  • testarea „Yo-Yo intermitent” pentru Nivelul 2 dureaza de obicei intre 3-10 minute;
  • Bangsbo, 1998 a publicat formula pentru estimarea VO2max (ml/min/kg) din rezultatele testelor „Yo-Yo intermitent N1” si „Yo-Yo intermitent N2”:

Yo-Yo intermitent N1:   VO2max = Distanta Yo-Yo intermitent (m) × 0.0084 + 36.4

Yo-Yo intermitent N2:   VO2max = Distanta Yo-Yo intermitent (m) × 0.0136 + 45.3

 

Subiectii tinta:

  • acest test a fost conceput pentru a evalua in general nivelul sportivilor practicanti de jocuri de echipa, in special a fotbalistilor unde natura efortului este predominant intermitenta (efortul in jocul de fotbal este unul de tip mixt);
  • evaluarea nivel 1 este conceput pentru nivelul de tip recreational, in timp ce evaluarea nivel 2 targeteaza sportivi de performanta;

 Yo-Yo Test_3

Fiabilitate:

  • aceasta este data de cat de stricta este persoana care evaluaza, respectiv preparatorul fizic;
  • este data si de practica si respectiv experienta evaluatorului, preparator fizic.

Avantaje:

  • acest test poate fi efectuat simultan de mai multi subiecti odata.

Dezavantaje:

  • nivelul de practica si motivatia pot influenta scorul final al subiectilor;
  • conditiile de mediu pot afecta rezultatele.

Consideratii:

  • pentru o evaluare stiintifica este recomandat ca testarea sa se repete la un anumit interval de timp, iar conditiile testarii sa fie cel putin asemanatoare celui precedent;
  • acest test este unul cu efort de tip maximal, ce necesita un nivel optim al pregatirii fizice.

Istoric:

  • acest test a fost elaborat de fiziologul danez de fotbal Bangsbo J. si colaboratorii acestuia.

 Bibliografie:

 [] Bangsbo, J., Iaia, F., M., Krustrup, P., (2008), The Yo-Yo Intermittent Recovery Test: A useful tool for evaluation of physical performance in intermittent sports, Sports Medicine

[] Bangsbo, J.,  Krustrup, P., Hansen, P., R., Ottesen, L., Pfister, G., Elbe, A., M., (2016), Science and Football VIII: The Proceedings of the Eight World Congress on Science and Football, Taylor & Francis Group

[] Tudor, V., (1999), Capacitatile conditionale coordinative si intermediare – component ale capacitatii motrice , Editura RAI Coresi, Bucuresti

[] Tudor, V., (2005), Masurare si evaluarea in cultura fizica si sport, Editura Alpha, Bucuresti