Biomecanica alergarii

 

Biomecanica alergarii_1

Alergarea – este o miscare ce consta in trecerea succesiva a unui membru inferior inaintea celuilalt, sprijinul efectuandu-se numai pe un singur picior. Alergarea ajuta la deplasarea mai rapida a corpului omenesc. Spre deosebire de mers, ea nu prezinta perioade de dublu sprijin, inaintarea facandu-se prin mici sarituri, separate intre ele prin perioade de sprijin unilateral. Ca si in mers, in alergare, centrul de greutate al corpului sufera o deplasare in realizarea careia intervin aceleasi « 3 » forte:

  • forta musculara (F), la care se adauga si rezistenta podelei ;
  • greutatea corpului (G);
  • rezistenta aerului (A).

Daca viteza este constanta, cele trei forte se mentin in echilibru. Greutatea corpului actioneaza in jos, rezistenta aerului actioneaza orizontal, in sens opus directiei de alergare.

Rezultanta (R), indica valoarea ce trebuie sa o aiba forta musculara, pentru a realiza deplasarea.

!! Daca viteza scade si rezistenta aerului se micsoreaza, forta musculara va actiona pe o directie mai putin inclinata si va avea o valoare mai mica !!

!! Daca viteza de deplasare creste, rezistenta aerului va creste si ea, ceea ce atrage o marire a rezultantei !!

Forta musculara va trebui sa actioneze pe o directie mai inclinata si va avea o valoare mai mare.

Centrul de greutate nu se deplaseaza rectiliniu, ci sinusoidal. In momentul in care membrul inferior posterior se extinde, forta musculara deplaseaza centrul de greutate in sus si inainte.

Cand actiunea fortei musculare se epuizeaza, centrul de greutate, datorita inertiei, isi continua deplasarea inainte dar coboara.

In prima faza a momentului de sprijin pe membrul inferior anterior, el continua sa coboare, apoi odata cu extensia membrului anterior, centrul de greutate incepe iar sa se ridice.

In afara acestor deplasari verticale, centrul de greutate se deplaseaza si lateral. Propulsia succesiva a membrelor inferioare indreapta centrul de greutate, cand intr-o parte, cand in cealalta.

!! Din cele enuntate anterior, rezulta faptul ca, distanta parcursa de corp in alergare nu corespunde lungimii traiectoriei parcurse de centrul lui de greutate, care este intotdeauna mai lunga !!

!! Lungimea traiectoriei centrului de greutate este cu atat mai lunga, cu cat tehnica de alergare este mai deficitara !!

Biomecanica alergarii_2

FAZELE ALERGARII:

Alergarea este compusa din doua faze:

  • faza de sprijin unilateral;
  • fuleul.

A. Faza de sprijin unilateral – incepe in momentul in care membrul inferior ia contact cu solul si se termina in momentul in care membrul inferior se desprinde de sol. Aceasta perioada se imparte in « 5 » faze:

  • debutul sprijinului;
  • cursa membrului inferior pendulant spre momentul verticalei;
  • momentul verticalei (membrul inferior pendulant ajunge in dreptul membrului inferior de sprijin);
  • cursa membrului inferior pendulant dupa momentul verticalei;
  • sfarsitul sprijinului.

 

1. Debutul sprijinului:

– reprezinta momentul contactului membrului inferior anterior cu solul;

– membrul inferior de sprijin actioneaza ca un lant cinematic inchis;

– pentru mentinerea greutatii corpului, prin contractia izometrica a tractului iliotibial si a muschilor coapsei, membrul inferior, devenit de sprijin, formeaza o coloana rigida care impinge capul femural in cavitatea acetabulara;

– miscarea soldului si in parte a genunchiului, este franata, in timp ce contractia tensorului fasciei lata si a muschiului fesier mare, fixeaza bazinul;

– contractia muschiului triceps sural opreste caderea gambei inainte;

– bazinul, coapsa si genunchiul fiind blocate, intreaga forta de presiune se transmite boltii plantare;

– cum muschiului tibial anterior, ii revine rolul cel mai important in sustinerea boltii plantare, solicitarea lui e foarte mare.

2. Cursa membrului inferior pendulant spre momentul verticalei:

– odata fixat membrul inferior de sprijin incepe inaintarea membrului inferior pendulant care ajunge in dreptul membrului inferior de sprijin, realizandu-se “momentul verticalei”;

– cursa membrului inferior pendulant spre momentul verticalei, reprezinta “faza de sprijin – frecare”;

– membrul inferior de sprijin suporta si amortizeaza socul caderii corpului pe sol, prin intrarea in actiune a lantului triplei extensii;

– centrul de greutate se apropie de sol.

3. Momentul verticalei:

– in aceasta pozitie, centrul de greutate se gaseste in punctul cel mai apropiat de sol, soldul, genunchiul si glezna fiind usor flectate.

4. Cursa membrului inferior pendulant dupa momentul verticalei:

– reprezinta “faza de sprijin – propulsie”;

– membrul inferior de sprijin incepe sa se extinda, in timp ce genunchiul membrului inferior pendulant este proiectat inainte si in sus.

            Extensia membrului inferior de sprijin este o miscare complexa, compusa dintr-o serie de miscari secundare: flexia plantara a piciorului, flexia gambei pe coapsa si a coapsei pe bazin. Ca si la miscarea de mers, flexia plantara a piciorului se realizeaza la inceputul miscarii, dupa principiul unei parghii de gradul II, sprijinul fiind reprezentat de varful piciorului, rezistenta fiind reprezentata de greutatea corpului iar forta fiind reprezentata de contractia muschiului triceps sural.

            Odata ridicat pe varfuri, corpul se inclina inainte, deplasandu-se inaintea centrului de greutate. In acest caz, rezistenta trece de cealalta parte a punctului de sprijin, ceea ce duce la formarea unei parghii de gradul I (FSR). Flexia plantara este urmata de extensia gambei pe coapsa si a coapsei pe bazin. Miscarea membrului inferior pendulant, care este semiflectat din genunchi, se realizeaza prin semiflectarea coapsei pe bazin. Ea are loc in articulatia soldului, in jurul unui ax biomecanic ce trece prin varful marelui trohanter si prin centrul cavitatii acetabulare. Flexia coapsei pe bazin se face numai pana la 90°. In acest moment, genunchiul se afla in pozitia cea mai anterioara posibila. Extensia genunchiului nu se face in mod activ, prin contractie musculara, ci datorita greutatii gambei si inertiei ei. Muschii intervin numai pentru a frana aceasta miscare la momentul optim.

5. Sfarsitul sprijinului:

            Extensia completa a membrului inferior de sprijin se termina prin contractia muschilor ce produc flexia degetelor piciorului, in articulatiile metatarso-falangiene. Ca si la mers, halucele incepe sa actioneze ca parghie de gradul III (SFR), dar in ultima faza, rezistenta (R) trece inaintea punctului de sprijin (S) si incepe sa actioneze ca o parghie de gradul I (RSF).

B. Fuleul – datorita fortei de propulsie, corpul este proiectat inainte si in sus, apoi revine pe sol atras de forta de gravitatie. Momentul in care ambele picioare nu ating solul poarta numele de fuleu. Fuleul poate fi asemanat cu o mica saritura. Fuleul va fi cu atat mai mare cu cat membrul inferior pendulant se va misca cu o amplitudine mai mare in articulatia soldului, cu cat gamba va pendula spre un unghi mai favorabil de atac al solului si cu cat forta de extensie a membrului inferior de sprijin, va fi mai mare.

Bibliografie:

[] Buzescu, A., (2014), Biomecanica generala – Curs universitar, Editura Discobolul, Bucuresti

[] Buzescu, A., Anton, B., (2005), Traumatologie sportiva, Editura Cartea Universitara, Bucuresti

[] Tortora, G., J., Derrickson, B., H., (2008), Principles of Anatomy and Physiology (vol. II), International Student Version

 [] Davis, J., (2013), Modern Training and Physiology for Middle and Long-Distance Runners, Running Writings, LLC

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s