Antrenamentul mobilitatii in sport

Antrenamentul mobilitatii in sport_0

Capacitatea de a executa cu usurinta o miscare ampla este cunoscuta sub denumirea de – mobilitate – sau uneori de flexibilitate, fiind deosebit de importanta in antrenament. Ea reprezinta o cerinta prealabila executarii deprinderilor cu amplitudine mare si dezvolta usurinta cu care sportivul poate sa execute miscarile rapide. Succesul executarii unor astfel de miscari depinde de amplitudinea articulatiei (sau de intinderea miscarii), care trebuie sa fie mai ampla decat cea ceruta de miscarea respectiva. In consecinta, e nevoie de o rezerva de mobilitate, pe care sportivul trebuie sa o dezvolte pentru a fi in siguranta.

O dezvoltare neadecvata a mobilitatii (absenta rezervei de mobilitate) poate avea diferite efecte negative, cum ar fi:

– influenta negativa asupra invatarii sau perfectionarii diferitelor miscari;

– sportivul e predispus la accidentari;

– influenta negativa asupra dezvoltarii fortei, vitezei si coordonarii;

– performanta calitativa a miscarii este limitata.

!! Daca sportivul dispune de o rezerva de mobilitate, eI poate executa deprinderile mai rapid, mai energic, cu mai multa usurinta si expresivitate !!

Factorii care influenteaza mobilitatea:

Mobilitatea este influentata de forma, tipul si structura articulatiei. De asemenea, ligamentele si tendoanele influenteaza, la randul lor, mobilitatea: cu cat sunt mai elastice, cu atat amplitudinea miscarii este mai mare. Muschii care traverseaza sau sunt adiacenti unei articulatii influenteaza mobilitatea. In orice miscare, contractia unui muschi care actioneaza activ (agonisti) este paralela cu relaxarea sau intinderea muschilor antagonisti. Cu cat muschii antagonisti “cedeaza” mai usor, cu atat energia consumata pentru invingerea rezistentei lor este mai mica. Capacitatea unei fibre musculare de a se intinde creste ca urmare a antrenamentului de mobilitate. Mobilitatea este adesea limitata, indiferent de volumul de antrenament investit, daca muschii antagonisti nu sunt relaxati sau daca exista deficiente la nivel de coordonare intre contractie (agonisti) si relaxare (antagonisti). In consecinta, nu e surprinzator faptul ca sportivii cu coordonare slaba sunt incapabili sa-si relaxeze muschii antagonisti si nu reusesc sa-si dezvolte corespunzator mobilitatea.

Mobilitatea este influentata de varsta si de sex, in sensul ca persoanele mai tinere si fetele au, in comparatie cu baietii o mobilitate mai mare. Mobilitatea maxima este atinsa la varsta de 15-16 ani.

Antrenamentul mobilitatii in sport_1

Atat temperatura generala, cat si cea specifica a muschilor influenteaza amplitudinea miscarii. In anul 1963 – Wear, a ajuns la concluzia ca mobilitatea creste cu 20% dupa o incalzire locala pana la 40°C si scade cu 10-20% prin racirea muschilor la 18°C.

In mod similar, amplitudinea unei miscari creste dupa o incalzire obisnuita, deoarece activitatea fizica progresiva intensifica irigarea sanguină a muschiului, determinand o mai mare elasticitate musculara. In consecinta, executarea unor exercitii de stretching inainte de incalzire (teorie acceptata, se pare, de numerosi sportivi americani) nu este recomandata.

Asa cum se arata in succesiunea exercitiilor efectuate in timpul pregatirii organismului pentru efort, exercitiiie de mobilitate urmeaza dupa diferite tipuri de mijloace din scoala alergarii sau din gimnastica. In timp ce sportivul executa miscarile de mobilitate, temperatura muschilor creste, ceea ce favorizeaza intinderea fibrelor musculare fara sa cauzeze traumatisme.

In anul 1980 – Zatiorski, a cercetat efectele avute asupra mobilitatii de neefectuarea unei incalziri, de incalzirea cu o durata a efortului de 20 minute si de cea efectuata timp de 10 minute printr-o baie fierbinte (40°C). Rezultatele au fost cele asteptate. Gradul cel mai inalt de mobilitate a fost atins dupa efectuarea unei incalziri obisnuite, fiind cu 21 % mai mare decat cel rezultat dupa baia fierbinte si cu 89% mai mare decat cel fara incalzire.

Antrenamentul mobilitatii in sport_2

Mobilitatea variaza in functie de momentul zilei. Cea mai mare amplitudine a miscarilor pare sa se inregistreze intre orele 10:00 a.m si 11:00 a.m si intre 4:00 p.m si 5:00 p.m, iar cea mai redusa, dimineata mai devreme. Explicatia consta in modificarile biologice continue (la nivelul S.N.C. si tonusul muscular) produse in timpul zilei.

In 1982, Pechtl afirma: „o forta musculara insuficienta inhiba amplitudinea diferitelor exercitii”. In consecinta, forta reprezinta o componenta importanta a mobilitatii, careia preparatorul fizic trebuie sa-i acorde atentia cuvenita.

Exista totusi antrenori, preparatori fizici si sportivi care considera castigurile la nivel de forta ca limitand mobilitatea si invers – castigurile substantiale la nivel de mobilitate avand o influenta negativa asupra fortei.

Aceste teorii se bazeaza pe faptul ca, o crestere in dimensiune a muschiului reduce mobilitatea articulatiilor. Capacitatea muschiului de a se intinde nu poate insa sa o afecteze pe aceea de executie a unor miscari de forta. Forta si mobilitatea sunt compatibile, deoarece prima depinde de sectiunea transversala a muschiului iar a doua, de felul in care muschiul se intinde. Acestea sunt doua mecanisme diferite si, prin urmare, nu se elimina reciproc. Gimnastii, care au si forta si mobilitate, sunt o dovada a acestei argumentari.

Nu trebuie totusa sa uitam faptul ca, o metodologie incorecta a dezvoltarii fortei si mobilitatii poate duce la rezultate contestabile. In consecinta, pentru a evita orice surpriza neplacuta, antrenamentul de forta trebuie sa se imbine cu cel de mobilitate.

Oboseala si starea emotionala influenteaza semnificativ performanta la nivel de mobilitate. O stare emotionala pozitiva are o influenta buna asupra mobilitatii, dar nu si starile depresive. In mod similar, mobilitatea este afectata de oboseala ca urmare a unei stari generale de epuizare sau oboseala acumulata spre sfarsitul sedintei de antrenament.

 Antrenamentul mobilitatii in sport_3

Metode de dezvoltare a mobilitatii:

– metoda activa, cuprinzand o metoda statica si una balistica;

– metoda pasiva;

– metoda combinata sau facilitarea proprioceptiva neuromusculara (FPN), dezvoltata de Kabat in 1958.

Am observat ca exista unele contradictii legate de “care metoda este cea mai eficienta”. Multi specialisti dar si sportivi prefera metoda statica, temandu-se ca cea balistica poate duce la rupturi musculare. Desi FPN prezinta unele limitari in aplicare (doar pentru articulatiile: coxo-femurala si scapulo-humerala), antrenorii prefera totusi aceasta metoda. Numerosi autori precum: Zatiorski, Mitra, Mogos, Pechtl, etc.), considera insa ambele metode (activa si pasiva) la fel de eficiente. O serie de studii comparative ale celor trei grupe de metode au fost efectuate in 1973 de catre Norman si s-a ajuns la concluzia ca nu exista nici o diferenta in ceea ce priveste eficienta lor.

Metoda activa:

Metoda activa – este o tehnica prin care se obtine o mobilitate maxima a articulatiei, exclusiv prin activarea musculara. Aceasta metoda se refera la gradul de flexie a muschiului agonist, precum si la relaxarea si cedarea la o astfel de forta de catre muschii antagonisti. In cazul in care se foloseste o metoda statica, sportivul flexeaza doua segmente ale unui membru pana la punctul extrem de mobilitate, mentinand pozitia timp de 6-12 secunde. Sportivul realizeaza metoda balistica prin balansari active ale unui segment al membrului mobil fata de un alt segment imobil.

Metoda pasiva:

Metoda pasiva – permite dobandirea unei mobilitati maxime cu ajutorul unor exercitii cu partener sau prin folosirea de greutati. In primul caz, partenerul tine sau apasa un membru pana la punctul maxim de mobilitate fara implicarea activa a subiectului. Aceasta metoda poate fi aplicata pentru urmatoarele articulatii: talo-crurala, coxo-femurala, coloana vertebrala, scapulo-humerala, radio-carpiana. Se recomanda folosirea de greutati (haltere, gantere) pentru dezvoltarea mobilitatii gleznei, genunchiului si umerilor. Nu o recomand insa pentru articulatiile: coxo-femurala sau a coloanei vertebrale, deoarece greutatea poate depasi toleranta sportivului sau poate apasa asupra a doua segmente ale unei articulatii indoindu-le peste limite, ceea ce poate duce la eventuale rupturi musculare. In orice caz, greutatea trebuie sa fie redusa, aplicata cu atentie si crescuta progresiv. Un astfel de antrenament trebuie efectuat intotdeauna sub stricta supraveghere a preparatorului fizic.

Metoda combinata:

Metoda combinata (FPN) – solicita sportivul sa flecteze activ segmentul pana la limita articulatiei, dupa care sa execute o contractie izometrica maxima la rezistenta opusa de un partener. Sportivul flecteaza voluntar segmentul pana Ia un unghi ce depaseste limitele anterioare. Executa acelasi lucru printr-o contractie izometrica mai ampla si mai puternica fata de o rezistenta opusa de un partener. Pentru a raspunde necesitatilor metodologice, contractia izometrica se mentine timp de 4-6 secunde si se efectueaza in serii de repetari pana Ia limita tolerantei fizice a sportivului.

 

Bibliografie:

[] Bompa, T., O., (2002), Periodizzazione dell’allenamento sportivo, Calzetti Mariucci Editrici

[] Bosco, C., (1990), Aspetti fisiologici della preparazione fisica del calciatore, Societa stampa sportive

[] Cometti, G., (1993), Football et musculation, Editions Actio

[] Harre, D., Lotz, I., (1986), L’allenamento della forza rapida, Track and Field New, no.4, SUA

[] Ozolin, N., G., (1971), Athlete’s Training System for Competition, Moskow