Ce se intampla cu organismul nostru in efort?

Ce se intampla cu organismul nostru in efort_1

Pe scurt:

– in primele 20-30 secunde muschii folosesc ATP, energie pe care corpul o produce din alimentele consumate;

– dupa un minut si jumatate, pentru a elibera mai mult ATP, celulele incep sa foloseasca glicogen, din glucoza depozitata in muschi si ficat, extragand si mai multa glucoza din sange;

– mai departe, cordul intra in usoara tahicardie si directioneaza sangele catre muschi;

– pentru a folosi glucoza la un nivel cat mai calitativ, celulele au nevoie de oxigen, de aici si nevoia de a respira mai rapid;

– dupa 10-15 minute, incepe arderea caloriilor, o parte dintre acestea fiind din stratul adipos al individului;

– dupa 30 minute de efort, respiratia incepe sa revina la normal, eliberandu-se dopamina (dopamina este o substanta chimica din creier care afecteaza emotiile, miscarile si senzatiile de placere si durere): corpul se simte energizat, mintea odihnita, puterea de concentrare creste, iar starea de bine se instaleaza.

 

Pentru a putea face efort, trebuie sa produci energie, crescand astfel cheltuielile energetice, acestea au loc dupa incheierea efortului. Mai multa energie utilizata in timpul efortului fizic inseamna o crestere energetica pentru o perioada de timp mai lunga, realizata in timpul liber.

Cheia pentru a stimula muschiul, evident pentru a face hipertrofie musculara este aceea de a subtia stratul de grasime si de a creste „bagajul” energetic. Un exemplu bun pe care il pot oferi este bineinteles din fitness: consider ca, antrenamentul de forta provoaca mai multe transformari in organismul nostru decat cel cardiovascular, punand in functiune o forma de „energie latenta”, care, atunci cand este activata organismul nostru consuma mai multa energie pentru o perioada mai lunga de timp.

 

„9” procese care se intampla in organism in timpul efortului:

1.) Se produc microtraumatisme la nivelul muschilor pentru crearea de noi structuri musculare!

Cu siguranta vi s-a intamplat sa incepeti un program de antrenament iar urmatoarea zi sa fiti „incapabili” sa va miscati. Este un motiv bun, corpul dumneavoastra resimte dureri (febra musculara), pentru ca el incearca sa repare prejudiciul creat la nivel de musculatura in momentul exercitiului fizic. Daca veti continua antrenamentele, veti observa ca organismul va suporta schimbari, iar muschii dumneavoastra se vor mari. Febra musculara nu este un lucru placut, dar fara aparitia acesteia aveti garantia ca ati lucrat corespunzator.

2.) Digestia este mai rapida!

Stiti ca exercitiul fizic va poate ajuta daca va simtiti constipati? Da este adevarat, efortul grabeste timpul  in care mancarea trece prin sistemul digestiv, corpul absorbind mai putina apa din „scaun” si evident iesind mai usor la toaleta.

3.) Imbunatateste starea de spirit!

Este o legatura stransa intre a face miscare si a ne simti fericiti, chiar dupa 5 minute de exercitiu fizic incep sa se vada efectele in plan motivational. S-au facut cercetari targetate (la persoane intre 16-65 de ani) care confirma faptul ca, se simt mai fericiti si mai satisfacuti cu viata lor daca exerseaza in mod regulat.

4.) Functionarea diferita a creierului!

In timpul exercitiului stimulezi si protejezi functiile creierului, deoarece, mai mult sange este pompat in corp, ceea ce inseamna ca si la nivelul creierului circulatia sanguina creste. Acesta este motivul pentru care te simti mai alert in timpul sau dupa antrenament. In timp, miscarea iti poate ajuta creierul sa evie boli grave precum  Parkinson, Alzheimer sau posibile accidente vasculare cerebrale.

5.) Ard mai multe calorii!

Exercitiul iti transforma organismul intr-o masinarie de ars calorii. Cu cat dezvolti mai mult muschii, cu atat mai multe calorii consumi pe parcursul unei zile – de aceea ai senzatia ca iti este foame mai des. Vestea buna este ca poti manca mai mult, pentru ca, daca nu faci asta, masa musculara va incepe sa scada. De aceea daca incerci sa slabesti, nu incerca sa scazi numarul meselor, conteaza de fapt ceea ce mananci nu neaparat de cate ori.

6.) Somnul este mai calitativ!

Nu este nici un lucru nou faptul ca, cu cat esti mai obosit, cu atat si somnul va fi mai bun. Studiile au demonstrat faptul ca persoanele care au antrenamente intense dupamasa adorm mai repede iar calitatea somnului este ridicata.

7.) Scade nivelul de stres!

Daca este o persoana care se confrunta cu un nivel ridicat de stres, cu siguranta trebuie sa ta gandesti sa faci miscare – lucrand grupe musculare mari de doua ori pe saptamana te pot ajuta sa manageriezi stresul. Exercitiul fizic te ajuta atat sa scazi nivelul de stres, cat si sa faci fata la situatiie dificile.

8.) Buna functionare a inimii!

Cu totii am observat ca in momentul inceperii efortului, inima incepe sa bata mai repede. Este datorita faptului ca este un muschi pe care am inceput sa il antrenam de asemenea. Cu timpul, dupa un anumit numar de antrenamente, se va produce o adaptare, iar inima va lucra mai eficinet si vom avea mai multa energie. Lucrul stimuleaza cresterea si formarea a noi vase de sange, ceea ce cauzeaza scaderea presiunii sanguine.

9.) Creste increderea in sine!

Desigur atunci cand te antrenezi corpul incepe sa capete o alta forma, de aceea,               odata cu cresterea muschilor, un corp mai atletic se formeaza, de asemenea o stare de spirit mai buna, creste asa-numitul „self-respect”.

 

Puteti vizualiza acest articol si in limba engleza pe site-ul meu: www.coachletchin.com

Cinematica lovirii mingii cu siretul interior

Cinematica lovirii mingii cu siretul interior_1

In ultima vreme, cinematica de baza pentru lovirea mingii cu piciorul din punct de vedere bi-dimensional a fost si continua sa fie revizuita. Aceasta include examinarea pozitiilor – unghiurilor – viteza unghiulara si curbele de viteza in timpul executiei dar si cinematica lineara a articulatilor implicate.

In timpul fazei de pendulare-retragere a piciorului spre inapoi, viteza unghiulara este aproape de minim,  in timp ce viteza gambei este negativa, din cauza miscarii inapoi a gambei, spre deosebire de faza initiala de pendulare – ducere spre inainte a piciorului in care viteza unghiulara a coapsei este pozitiva. Lucru datorat miscarii instantanee a coapsei spre inainte, in timp ce gamba se deplaseaza inapoi (pana ce se atinge flexia maxima a genunchiului).

Piciorul isi continua miscarea spre inainte, viteza unghiulara a coapsei continua sa creasca ajungand la valoarea sa de varf, chiar inainte ca genunchiul sa se extinda.  In acest moment, viteza unghiulara a coapsei este egala cu cea a gambei si astfel rezulta o viteza zero la nivelul genunchiului. In timp ce genunchiul incepe sa se extinda, viteza unghiulara a coapsei scade, crescand liniar viteza unghiulara a gambei pana la impactul cu mingea.

La impactul piciorului cu mingea, viteza unghiulara a coapsei este aproape zero in timp ce piciorul si gamba ajung la maximul vitezei unghiulare si acceleratie zero.

Miscarile comune si pe segmente sunt rezultatul momentelor produse pe parcursul procedeului. Cercetarile privind cinetica in timpul lovirii mingii cu membrele inferioare s-au axat in principal asupra a 2 aspecte:

  • magnitudinea momentelor exercitata in jurul articulatiilor membrelor inferioare
  • secventa generatoare a “momentum-ului” in timpul loviturii.

In alta ordine de idei, discutand asupra aspectelor de caracteristici electromiografice, se pare ca, miscarile simple cat si cele complexe din timpul executiei sunt conduse de activitatea simultana a unui numar relative mare de muschi. Din punct de vedere anatomic, cativa dintre acesti muschi sau lanturi musculare, participa la miscari pe aceeasi directie dar in sensuri opuse (antagonistii). De cealalta parte, agonistii sunt muschii principali ce genereaza miscarea. In “echipa” cu ei se afla muschii sinergici, care ii asista in timpul miscarii.

Muschii antagonisti trebuie sa se relaxeze in timpul actiunii agonistilor, pentru ca miscarea sa se realizeze cu usurinta. Acest aspect este coordonat de catre sistemul nervos central prin intermediul reflexului de inhibitie reciproca. Antagonistii au si un rol protector, ei moduland forta contractiei agonistilor.

Si totusi, examinarea functiei muscuare ar trebui sa i-a in considerare mai multi factori cum ar fi:

  • functia fiecarui muschi scheletic (biarticulari/ uniarticulari);
  • tipul de actiune (excentric/ concentric);
  • miscarea simultana a articulatiilor adiacente si a segmentelor si nu in ultimul rand, a timpului in care fiecare muschi este activat in timpul miscarii.

Viteza imprimata mingii depinde in mare masura de viteza piciorului la impact, cat si de calitatea mingii!

Acest mecanism de coliziune dintre picior si minge ar putea fi descris de urmatoarea formula propusa de Lees & Nolan in 1998:

Vminge = Vpicior x {[M x (1 + l)] / (M+m)]}
Vminge = viteza mingii
Vpicior = viteza piciorului
M = masa efectiva a piciorului ce loveste mingea
m = masa mingii
l = coeficientul de cedare / restituire a fortelor

O alta formula ce descrie viteza mingii dupa impact a fost dezvoltata de Bull-Andersen in 1999:

Vminge = [I x Vp, inainte x (1 + l)] / (I x mmingii x r2)
Vminge = viteza mingii
I = momentul de inertie e segmentului gamba-picior
Vp, inainte = viteza piciorului inainte de impact
l = coeficientul de cedare / restituire a fortelor
m = masa mingii
r = distanta dintre genunchi si central mingii

Precizia loviturii depinde de cat de repede jucatorul se apropie de minge. Viteza mingii este principalul indicator biomecanic al lovirii cu success, fiind rezultatul difersilor factori:

  • tehnica de lovire a mingii;
  • transferul optim al energiei intre segmente;
  • viteza si unghiul de abordare;
  • nivelul deprinderilor;
  • sex (gen);
  • membru dominant;
  • maturitate;
  • caracteristicile de impact;
  • forta musculara;
  • putere.

Cercetatorii au tras concluzia ca, atunci cand jucatorii sunt instruiti sa efectueze procedeul de lovire a mingii cu siretul interior cu viteza proprie de abordare, atunci loviturile sunt mai rapide si mai precise, spre deosebire de momentele cand sunt conditionati sa execute cu maximum din posibilitati.

Cinematica lovirii mingii cu siretul interior_2

Pentru o analiza mai detaliata, putem descompune actiunea in 6 faze:

  • Apropierea fata de minge.
  • Fortele plantare.
  • Incarcarea membrului inferior ce urmeaza sa penduleze.
  • Flexia soldului si extensia genunchiului.
  • Momentul contactului cu mingea.
  • Terminarea executiei urmata de ducerea piciorului spre inainte.

Actiune musculara in timpul pregatirii loviturii

Partea corpului Actiune

Muschi

Trunchi

-Stabilizarea rotatiei spre dreapta -abdominali;

-psoas mare;

-erectori spinali;

-spinal postural;

Sold drept

-Extensie -gluteu mare;

-inschiogambieri (semitendinos, semi-membranos, biceps femoral);

Sold stang

-Extensie, rotatie si extensie excentrica -gluteu  mijlociu ;

-gluteu mic;

-ischiogambieri;

-adductor mare;

Genunchi drept

-Flexie -ischiogambieri;

-popliteu;

Genunchi stang

-Extensie excentrica -cvadriceps femural;

Glezna dreapta

-Flexie plantara -flexori plantari;

Glezna stanga

-Flexie plantara excentrica -flexori plantari;

Umar stang

-Abductie -deltoid medial;

-deltoid anterior;

-supraspinos.

Actiune musculara in timpul apropierii si lovirii

Partea corpului

Actiune

Muschi

Trunchi

-Stabilizare -abdominali;

-psoas mare;

-erector spinal;

-spinal postural;

Sold drept

-Rotatie interna / flexie -tensor al fasciei lata;

-cvadriceps femoral;

-psoas mare;

-iliac;

-adductorii coapsei (magnus, minimus, brevis si longus);

Sold stang

-Extensie -gluteu mare;

-ischiogambieri;

Genunchi drept

-Extensie -cvadriceps femoral;

Genunchi stang

-Extensie -cvadriceps femoral;

Glezna dreapta

-Flexie plantara -flexori plantari

Umar stang

-Adductie orizontala -deltoid anterior;

-biceps brahial;

-pectoral.

Actiune musculara in timpul fazei terminale a executiei

Partea corpului Actiune

Muschi

Sold drept

-Rotatie externa excentrica

-Extensie excentrica

-Abductie excentrica

-ischiogambieri;

– gluteu mijlociu;

-cvadriceps femoral;

-piriform;

-gluteu mare;

Genunchi drept

-Flexie excentrica

-ischiogambieri.

 

Antrenamentul mobilitatii in sport

Antrenamentul mobilitatii in sport_0

Capacitatea de a executa cu usurinta o miscare ampla este cunoscuta sub denumirea de – mobilitate – sau uneori de flexibilitate, fiind deosebit de importanta in antrenament. Ea reprezinta o cerinta prealabila executarii deprinderilor cu amplitudine mare si dezvolta usurinta cu care sportivul poate sa execute miscarile rapide. Succesul executarii unor astfel de miscari depinde de amplitudinea articulatiei (sau de intinderea miscarii), care trebuie sa fie mai ampla decat cea ceruta de miscarea respectiva. In consecinta, e nevoie de o rezerva de mobilitate, pe care sportivul trebuie sa o dezvolte pentru a fi in siguranta.

O dezvoltare neadecvata a mobilitatii (absenta rezervei de mobilitate) poate avea diferite efecte negative, cum ar fi:

– influenta negativa asupra invatarii sau perfectionarii diferitelor miscari;

– sportivul e predispus la accidentari;

– influenta negativa asupra dezvoltarii fortei, vitezei si coordonarii;

– performanta calitativa a miscarii este limitata.

!! Daca sportivul dispune de o rezerva de mobilitate, eI poate executa deprinderile mai rapid, mai energic, cu mai multa usurinta si expresivitate !!

Factorii care influenteaza mobilitatea:

Mobilitatea este influentata de forma, tipul si structura articulatiei. De asemenea, ligamentele si tendoanele influenteaza, la randul lor, mobilitatea: cu cat sunt mai elastice, cu atat amplitudinea miscarii este mai mare. Muschii care traverseaza sau sunt adiacenti unei articulatii influenteaza mobilitatea. In orice miscare, contractia unui muschi care actioneaza activ (agonisti) este paralela cu relaxarea sau intinderea muschilor antagonisti. Cu cat muschii antagonisti “cedeaza” mai usor, cu atat energia consumata pentru invingerea rezistentei lor este mai mica. Capacitatea unei fibre musculare de a se intinde creste ca urmare a antrenamentului de mobilitate. Mobilitatea este adesea limitata, indiferent de volumul de antrenament investit, daca muschii antagonisti nu sunt relaxati sau daca exista deficiente la nivel de coordonare intre contractie (agonisti) si relaxare (antagonisti). In consecinta, nu e surprinzator faptul ca sportivii cu coordonare slaba sunt incapabili sa-si relaxeze muschii antagonisti si nu reusesc sa-si dezvolte corespunzator mobilitatea.

Mobilitatea este influentata de varsta si de sex, in sensul ca persoanele mai tinere si fetele au, in comparatie cu baietii o mobilitate mai mare. Mobilitatea maxima este atinsa la varsta de 15-16 ani.

Antrenamentul mobilitatii in sport_1

Atat temperatura generala, cat si cea specifica a muschilor influenteaza amplitudinea miscarii. In anul 1963 – Wear, a ajuns la concluzia ca mobilitatea creste cu 20% dupa o incalzire locala pana la 40°C si scade cu 10-20% prin racirea muschilor la 18°C.

In mod similar, amplitudinea unei miscari creste dupa o incalzire obisnuita, deoarece activitatea fizica progresiva intensifica irigarea sanguină a muschiului, determinand o mai mare elasticitate musculara. In consecinta, executarea unor exercitii de stretching inainte de incalzire (teorie acceptata, se pare, de numerosi sportivi americani) nu este recomandata.

Asa cum se arata in succesiunea exercitiilor efectuate in timpul pregatirii organismului pentru efort, exercitiiie de mobilitate urmeaza dupa diferite tipuri de mijloace din scoala alergarii sau din gimnastica. In timp ce sportivul executa miscarile de mobilitate, temperatura muschilor creste, ceea ce favorizeaza intinderea fibrelor musculare fara sa cauzeze traumatisme.

In anul 1980 – Zatiorski, a cercetat efectele avute asupra mobilitatii de neefectuarea unei incalziri, de incalzirea cu o durata a efortului de 20 minute si de cea efectuata timp de 10 minute printr-o baie fierbinte (40°C). Rezultatele au fost cele asteptate. Gradul cel mai inalt de mobilitate a fost atins dupa efectuarea unei incalziri obisnuite, fiind cu 21 % mai mare decat cel rezultat dupa baia fierbinte si cu 89% mai mare decat cel fara incalzire.

Antrenamentul mobilitatii in sport_2

Mobilitatea variaza in functie de momentul zilei. Cea mai mare amplitudine a miscarilor pare sa se inregistreze intre orele 10:00 a.m si 11:00 a.m si intre 4:00 p.m si 5:00 p.m, iar cea mai redusa, dimineata mai devreme. Explicatia consta in modificarile biologice continue (la nivelul S.N.C. si tonusul muscular) produse in timpul zilei.

In 1982, Pechtl afirma: „o forta musculara insuficienta inhiba amplitudinea diferitelor exercitii”. In consecinta, forta reprezinta o componenta importanta a mobilitatii, careia preparatorul fizic trebuie sa-i acorde atentia cuvenita.

Exista totusi antrenori, preparatori fizici si sportivi care considera castigurile la nivel de forta ca limitand mobilitatea si invers – castigurile substantiale la nivel de mobilitate avand o influenta negativa asupra fortei.

Aceste teorii se bazeaza pe faptul ca, o crestere in dimensiune a muschiului reduce mobilitatea articulatiilor. Capacitatea muschiului de a se intinde nu poate insa sa o afecteze pe aceea de executie a unor miscari de forta. Forta si mobilitatea sunt compatibile, deoarece prima depinde de sectiunea transversala a muschiului iar a doua, de felul in care muschiul se intinde. Acestea sunt doua mecanisme diferite si, prin urmare, nu se elimina reciproc. Gimnastii, care au si forta si mobilitate, sunt o dovada a acestei argumentari.

Nu trebuie totusa sa uitam faptul ca, o metodologie incorecta a dezvoltarii fortei si mobilitatii poate duce la rezultate contestabile. In consecinta, pentru a evita orice surpriza neplacuta, antrenamentul de forta trebuie sa se imbine cu cel de mobilitate.

Oboseala si starea emotionala influenteaza semnificativ performanta la nivel de mobilitate. O stare emotionala pozitiva are o influenta buna asupra mobilitatii, dar nu si starile depresive. In mod similar, mobilitatea este afectata de oboseala ca urmare a unei stari generale de epuizare sau oboseala acumulata spre sfarsitul sedintei de antrenament.

 Antrenamentul mobilitatii in sport_3

Metode de dezvoltare a mobilitatii:

– metoda activa, cuprinzand o metoda statica si una balistica;

– metoda pasiva;

– metoda combinata sau facilitarea proprioceptiva neuromusculara (FPN), dezvoltata de Kabat in 1958.

Am observat ca exista unele contradictii legate de “care metoda este cea mai eficienta”. Multi specialisti dar si sportivi prefera metoda statica, temandu-se ca cea balistica poate duce la rupturi musculare. Desi FPN prezinta unele limitari in aplicare (doar pentru articulatiile: coxo-femurala si scapulo-humerala), antrenorii prefera totusi aceasta metoda. Numerosi autori precum: Zatiorski, Mitra, Mogos, Pechtl, etc.), considera insa ambele metode (activa si pasiva) la fel de eficiente. O serie de studii comparative ale celor trei grupe de metode au fost efectuate in 1973 de catre Norman si s-a ajuns la concluzia ca nu exista nici o diferenta in ceea ce priveste eficienta lor.

Metoda activa:

Metoda activa – este o tehnica prin care se obtine o mobilitate maxima a articulatiei, exclusiv prin activarea musculara. Aceasta metoda se refera la gradul de flexie a muschiului agonist, precum si la relaxarea si cedarea la o astfel de forta de catre muschii antagonisti. In cazul in care se foloseste o metoda statica, sportivul flexeaza doua segmente ale unui membru pana la punctul extrem de mobilitate, mentinand pozitia timp de 6-12 secunde. Sportivul realizeaza metoda balistica prin balansari active ale unui segment al membrului mobil fata de un alt segment imobil.

Metoda pasiva:

Metoda pasiva – permite dobandirea unei mobilitati maxime cu ajutorul unor exercitii cu partener sau prin folosirea de greutati. In primul caz, partenerul tine sau apasa un membru pana la punctul maxim de mobilitate fara implicarea activa a subiectului. Aceasta metoda poate fi aplicata pentru urmatoarele articulatii: talo-crurala, coxo-femurala, coloana vertebrala, scapulo-humerala, radio-carpiana. Se recomanda folosirea de greutati (haltere, gantere) pentru dezvoltarea mobilitatii gleznei, genunchiului si umerilor. Nu o recomand insa pentru articulatiile: coxo-femurala sau a coloanei vertebrale, deoarece greutatea poate depasi toleranta sportivului sau poate apasa asupra a doua segmente ale unei articulatii indoindu-le peste limite, ceea ce poate duce la eventuale rupturi musculare. In orice caz, greutatea trebuie sa fie redusa, aplicata cu atentie si crescuta progresiv. Un astfel de antrenament trebuie efectuat intotdeauna sub stricta supraveghere a preparatorului fizic.

Metoda combinata:

Metoda combinata (FPN) – solicita sportivul sa flecteze activ segmentul pana la limita articulatiei, dupa care sa execute o contractie izometrica maxima la rezistenta opusa de un partener. Sportivul flecteaza voluntar segmentul pana Ia un unghi ce depaseste limitele anterioare. Executa acelasi lucru printr-o contractie izometrica mai ampla si mai puternica fata de o rezistenta opusa de un partener. Pentru a raspunde necesitatilor metodologice, contractia izometrica se mentine timp de 4-6 secunde si se efectueaza in serii de repetari pana Ia limita tolerantei fizice a sportivului.

 

Bibliografie:

[] Bompa, T., O., (2002), Periodizzazione dell’allenamento sportivo, Calzetti Mariucci Editrici

[] Bosco, C., (1990), Aspetti fisiologici della preparazione fisica del calciatore, Societa stampa sportive

[] Cometti, G., (1993), Football et musculation, Editions Actio

[] Harre, D., Lotz, I., (1986), L’allenamento della forza rapida, Track and Field New, no.4, SUA

[] Ozolin, N., G., (1971), Athlete’s Training System for Competition, Moskow

Preluarea mingii cu latul (6-8 ani)

 Preluarea mingii cu latul_1

Oprireapreluarea, reprezinta elementul tehnic care ofera jucatorului posibilitatea de a controla mingea la primirea acesteia, in afara situatiei cand jucatorul transmite mingea direct, acest ele­ment tehnic faciliteaza intrarea in posesia mingii, prin oprirea sau preluarea acesteia.

OPRIREA MINGII – se foloseste in momentul cand jucatorul se aliniaza in pozitie statica, sau este surprins de minge, fiind obligat sa o retina pana va decide actiunea urmatoare.

PRELUAREA MINGII – asigura continuitatea si dinamizarea fazei de joc, actionand asupra mingii prin modificarea directiei, traiectoriei si vitezei acestuia, in functie de cerintele momentului tactic. In raport eu diversitatea fazelor de joc, care se desfasoara in prezenta adversarului, in zone si spatii mai mult sau mai putin aglomerate, sau in criza de timp si spatiu, procedeele tehnice de preluare se pot efectua prin: amortizarea mingii, ricosarea mingii, contra-lovirea mingii.

Descrierea elementului tehnic:

Diversitatea procedeelor de oprire si preluare a mingii, precum si clasificarea acestora, rezulta din posibilitatea jucatorului de a actiona in mod variat asupra mingii. Folosirea unor portiuni sau suprafete ale corpului in contactul cu mingea, prin mecanisme biomecanice specifice acestora, in functie de traiectoria si directia de sosire si transmitere a mingii, ofera jucatorului o gama variata de procedee tehnice de maxima utilitate. In general intrarea in posesia mingii, prin procedeele de oprire sau preluare a mingii, reprezinta elementul tehnic folosit in mod frecvent in actiunile individuale, cand jucatorul intra in contact cu mingea. Conexiunea acestui element tehnic cu alte elemente si procedee tehnice specifice jocului, are loc in aproape toate actiunile individuale cu mingea, oferindu-le un caracter spontan si variat.

In conditiile si cerintele tactice ale jocului, algoritmii tehnici care insotesc procedeele de preluare, trebuie sa contribuie la dezvoltarea vitezei de joc.

Varietatea situatiilor oferite de fazele jocului solicita jucatorul care intra in posesia mingii, sa actioneze pentru:

  • a opri mingea pe Ioc, a prelua din alergare sau saritura;
  • a opri-prelua mingea venita din fata, lateral din spate;
  • a opri-prelua mingea care vine pe sol sau cu traiectorie diferita (semiinaltime, pe sus);
  • a efectua preluarea schimband directia spre inainte, lateral, oblic, sau inapoi.

In toate situatiile amintite, jucatorul are nevoie de deprinderi tehnice adecvate, prin care sa poata actiona eficient, cu atat mai mult cu cat actiunile sale au loc in conditii de adversitate, in criza de timp si pe spatii aglomerate.

Preluarea  mingii – si  prin  aceasta,  intrarea  in  posesia  ei,  este un element tehnic aparut ca o consecinta fireasca a lovirii mingii, intrucat orice pasa venita de la un coechipier sau adversar, in afara posibilitatilor de retransmitere directa, trebuie oprita sau preluata.

Prin acest element tehnic mingea intra in posesia jucatorului si ii da  posibilitatea  acestuia  de  a  continua  actiunea  de  joc.  Prin preluare se urmareste modificarea directiei, traiectoriei si vitezei mingii pentru a o putea utiliza cat mai convenabil.

Datorita cresterii vitezei de joc observam in cadrul acestui element tehnic doua posibilitati concrete si diferite de a intra in posesia mingii: oprirea mingii si preluarea mingii.

 

Oprirea mingii – este un element tehnic static in care jucatorul in momentul contactului cu mingea, o opreste dupa care isi continua miscarea intrerupta.

Preluarea mingii – este un element tehnic dinamic care consta in intrarea in posesia mingii din alergare, continuata imediat cu o alta actiune tehnica desfasurata si ea din miscare-alergare.

Cu toata importanta pe care o reprezinta oprirea mingii, nu se poate  spune  ca  ea  este  benefica  pentru dinamizarea jocului modern de fotbal. Prin aceasta afirmatie spun ca exagerata folosire a ei, fara nici o justificare tactica, nu favorizeaza dinamicitatea jocului.

La baza acestor doua metode de preluare stau doua legi mecanice bine cunoscute si anume: amortizarea si ricosarea; cu toate ca in ultimul timp au aparut preluarile prin „contralovire” ce rezulta dintr-o lovire amortizata a mingii. Varietatea procedeelor tehnice ale acestui element tehnic este foarte mare.

Preluarea mingii rostogolite cu partea interioara a piciorului (cu latul) (procedeu tehnic):

  • prima actiune a jucatorului este plasarea pe directia sosirii mingii;
  • piciorul de executie se orienteaza in asa fel incat suprafata viitoare de contact (latul) – sa ajunga in plan perpendicular pe directia de sosire a mingii;
  • contactul cu mingea se face printr-o amortizare  a  acesteia  pe suprafata interioara a piciorului, amortizare realizata printr-o miscare de cedare;
  • piciorul de sprijin este flectat din articulatia genunchiului si avansat spre linia mingii, uneori chiar depasind-o;
  • corpul este usor aplecat pe minge, pentru protejarea acesteia, cu bratele orientate asimetric si lateral pentru asigurarea echilibrului;
  • privirea urmareste succesiv mingea si apoi spatiul de joc.

Greseli frecvente:

  • piciorul care  executa  miscarea  nu  este  orientat  pe directia pe care urmeaza sa fie transmisa mingea;
  • rasucirea externa  redusa  a  piciorului  opunand mingii un plan oblic care-i da acesteia un efect lateral, actiune ce implica o noua incercare de preluare;
  • rigiditatea piciorului in momentul contactului cu mingea ceea ce implica o ricosare a mingii.

Utilizare tactica:

– la intrarea in posesia mingii;

– la schimbarea directiei de joc;

– pentru pregatirea transmiterii mingii sau a finalizarii.

Biomecanica preluarii cu latul:

Preluarea mingii cu latul se face cu aceeasi suprafata cu care se efectueaza lovirea cu latul. Luarea pozitiei fata de minge este identica ca si lovirea cu latul. Jucatorul se aseaza pe directia sosirii mingii, cu piciorul de sprijin flectat usor din genunchi si glezna. Umarul din partea piciorului de sprijin este adus putin inainte, iar membrul inferior de executie este rasucit din sold, bratele lateral. Miscarea de preluare incepe prin ducerea piciorului inainte, in intampinarea mingii, depasind linia piciorului de sprijin, astfel ca gamba sa formeze cu solul un unghi de aproximativ 45-500.

Articulatiile sunt relaxate, trunchiul putin aplecat inapoi, bratele lateral, iar privirea urmareste miscarea mingii. In momentul in care mingea ia contact cu partea interioara a piciorului, membrul inferior  este dus brusc inapoi din sold. Aceasta miscare trebuie sa fie tot atat de rapida ca viteza de sosire a mingii, iar contactul cu partea interioara a piciorului se prelungeste, in timp ce forta mingii scade prin amortizare pana la oprirea ei in fata piciorului.

 

Bibliografie:

[] Cernaianu, C., (2002), Fotbal. Manualul antrenorului profesionist, Editura RotehPro, Bucuresti

[] Cojocaru, V., (2002), Fotbal de la 6 la 18 ani. Metodica pregatirii, Editura Axis Mundi, Bucuresti

[] Motroc, I., Cojocau, V., (1998), Fotbal – curs de baza, Editura ANEFS, Bucuresti

[] Radulescu, M., Cojocau, V., (2003), Ghidul antrenorului de fotbal, Editura Axis Mundi, Bucuresti

[] Stanculescu, V., (1999), Ghidul antrenorului profesionist de fotbal, Editura Transilvania Expres, Brasov

“Test du Gacon”

 Test du Gacon_1

Specificatii:

Acest test a fost elaborat in anul 1994 de catre profesorul G. Gacon, fostul team manager al alergatorilor de semi-fond al echipei nationale din Franta si fost preparator fizic a numeroase echipe de fotbal de top din campionatul francez, echipe precum: Paris Saint-Germain, Stade Rennais, Olympique Marseille, SC Bastia, FC Nantes.

Acest test este o variatie a testului Beep intermitent, cu repetarea aceluiasi interval de alergare incadrat intr-un timp de 45 secunde si apoi pauza activa 15 secunde. Distanta creste progresiv si implicit si viteza de alergare creste, dar timpul ramane acelasi (respectiv 45 secunde). In principiu acest test are cea mai mare aplicabilitate in fotbal, fiind un test ce evalueaza puterea aeroba.

Scopul principal:

– evalueaza abilitatea de alergare intermitenta;

– evalueaza puterea aeroba a subiectilor (VO2max).

Materiale necesare:

– pista de atletism sau suprafata neteda fara posibilitate de alunecare (preferabil tartan);

– ruleta;

– conuri de marcare;

– ceas cu cronometru pentru fiecare subiect;

– fluier;

– cronometru;

– maieuri colorate pentru fiecare grupa de subiecti;

– planse de inregistrare tabelara.

Procedeu de aplicare a testului „ Du Gacon”:

– pentru inceput marcam traseul de alergare pe pista (delimitat cu ajutorul conurilor), primul interval de alergare este de 125 m, apoi fiecare interval de alergat creste progresiv cu 6,25 m (exemplu: 125 m/ 131,25 m/ 137,5 m/ 143,75 m/ 150 m/ …);

– dupa fiecare interval de 125 m, subiectii au pauza activa 15 secunde (recomandat ar fi ca subiectii sa nu se opreasca brusc dupa intervalul efectual, ci sa continue mersul) apoi repetarea aceluiasi interval in timp de 45 de secunde in directia opusa catre conul de pornire, pentru a putea fi notat ca palier complet realizat;

–  un palier realizat este notat ca fiind efectuat pe traseul dus-intors;

– dupa fiecare interval (dus), respectiv (intors), subiectii au aceeasi pauza de 15 secunde;

– subiectii continua sa fie evaluati pana in momentul in care nu mai pot acoperi distanta respectiva incadrata timpului de 45 de secunde.

Notarea:

– pentru fiecare subiect, se noteaza numarul de paliere realizate si implicit distanta totala acoperita de acesta in momentul in care acesta a renuntat sau nu s-a mai incadrat in timpul propus (respectiv 45 secunde).

Subiectii tinta:

– acest test se aplica in general sportivilor cu un nivel optim al pregatirii fizice, incepand de la nivel de juniori si terminand la nivelul de seniorilor;

– acest test se adreseaza atat sporturilor colective dar si celor individuale.

Variatii:

– pentru subiectii mai tineri si cu un nivel mai redus al pregatirii fizice se poate adapta, prima distanta fiind de 100 m, distanta care se aduna pentru fiecare etapa ramanand cea de 6,25 m.

Fiabilitate:

– aceasta este data de cat de stricta este persoana care evalueaza, respectiv preparatorul fizic;

– este data si de practica si respectiv experienta evaluatorului, preparator fizic.

Avantaje:

– acest test poate fi efectuat simultan de mai multi subiecti odata, atat costurile aplicarii acestui test, cat si materialele folosite  fiind minime.

Test du Gacon – putere aeroba (VMA 45-15)

Palier Distanta (m) Viteza medie (km/ h) Distanta totala (m)

Timp (sec)

1

125 10 125

45 + 15

2

131,25 10,5 256,25 45 + 15
3 137,5 11 393,75

45 + 15

4

143,75 11,5 537,5 45 + 15

5

150 12 687,5 45 + 15

6

156,25 12,5 843,75 45 + 15
7 162,5 13 1006,25

45 + 15

8 168,75 13,5 1175

45 + 15

9 175 14 1350

45 + 15

10

181,25 14,5 1531,25 45 + 15

11

187,5 15 1718,75 45 + 15

12

193,75 15,5 1912,5 45 + 15
13 200 16 2112,5

45 + 15

14 206,25 16,5 2318,75

45 + 15

15 212,5 17 2531,25

45 + 15

16

218,75 17,5 2750 45 + 15
17 225 18 2975

45 + 15

18

231,25 18,5 3206,25 45 + 15
19 237,5 19 3443,75

45 + 15

20

243,75 19,5 3687,5 45 + 15
21 250 20 3937,5

45 + 15

22

256,25 20,5 4193,75 45 + 15
23 262,5 21 4456,25

45 + 15

24

268,75 21,5 4725

45 + 15

25

275 22 5000

45

Bibliografie:

[] Bompa, T., O., (2001), Periodizzazione dell’allenamento sportivo, Calzetti Mariucci Editrici

[] Bosco, C., (1990), Aspetti fisiologici della preparazione fisica del calciatore, Societa stampa sportiva

[] Bosco, C., Lun Tanen, P., H., (1992), Fisiologia e biomeccanica applicata al calci , Societa stampa sportiva

 [] Broussal, A., Bolliet, O., (2012),La preparation physique moderne: Optimisation des techniques de preparation a la haute performance (2eme edition), Counter Movement Collection

[] Cometti, G., (2002), L’allenamento della velocita, Societa stampa sportiva

[] Gacon, G., (1983), La course d’endurance, C.R.D.P., Dijon

[] Reiss, D., Prevost, D’P., (2013), La bible de la preparation physique, Editions Amphora

[] Varalda, C., (2017), Dalle scienze motorize all’allenamento sportive, Calzetti Mariucci Editrici, Federazione Italiana Pesistica

„Cooper standard test”

Cooper standard test_1

Specificatii:

– „Testul Cooper standard” sau „Testul de 12 minute” reprezinta un test maximal de alergare din gama anduranta aeroba, in care subiectii vor da totul pentru a acoperi o distanta cat mai mare in 12 minute.

Scopul principal:

– testarea capacitatii aerobe / a fitness-ului aerob – importanta: abilitatea organismului de a se oxigena optim pe tot parcursul alergarii;

– un mijloc de evaluare a absorbtiei maxime de oxigen.

Cooper standard test_0

Materiale necesare:

– pista de atletism sau suprafata neteda fara posibilitate de alunecare (preferabil tartan);

– conuri;

– cronometru / radar;

– planse de inregistrare tabelara a datelor / laptop – Excel.

Procedeu de aplicare a testului „Cooper standard”:

– se plaseaza conurile pentru a delimita intervale stabilite in jurul pistei de atletism (de cate 100m), pentru a ajuta la masurarea distantei finale;

– subiectii alearga continuu timp de 12 minute, distanta totala parcursa de catre acestia este apoi inregistrata;

– subiectii sunt incurajati sa traga de ei cat mai mult posibil si sa se autodepaseasca, pentru a maximiza distanta acoperita;

Cooper standard test_2

Notarea:

– parametrii sunt dati de distanta totala acoperita de fiecare subiect;

– exista tabele standard pentru „testul Cooper”, avand recomandari generale de interpretare a datelor inregistrate;

– exista si formule folosite pentru a estima valoarea VO2max (ml/min/kg):

Cooper standard: VO2max = [22,35 x distanta (km)] – 11,29

Cooper standard: [(distanta totala parcursa in m) – 505] / 45

Subiectii tinta:

– acest test poate di modificat/ adaptat atat pentru incepatori, cat si pentru avansati.

Fiabilitate:

– in anul 1968, Cooper a stabilit o corelatie intre VO2max si distanta acoprerita;

– este data si de practica si respectiv experienta evaluatorului, preparator fizic.

Avantaje:

– acest test poate fi efectuat simultan de mai multi subiecti odata.

Dezavantaje:

– nivelul de practica si motivatia pot influenta scorul final al subiectilor;

– conditiile de mediu pot afecta rezultatele.

 

Consideratii:

– pentru o evaluare stiintifica este recomandat ca testarea sa se repete la un anumit interval de timp, iar conditiile testarii sa fie cel putin asemanatoare celui precedent;

– acest test este unul cu efort de tip maximal, ce necesita un nivel optim al pregatirii fizice;

– recordul mondial la 5000m este detinut de K.Bekele, timp: 12:37:35; pe baza acelui timp, el va parcurge in 12 minute, 4752m sau 11,88 tururi de pista.

Bibliografie:

 [] Bangsbo, J.,  Krustrup, P., Hansen, P., R., Ottesen, L., Pfister, G., Elbe, A., M., (2016), Science and Football VIII: The Proceedings of the Eight World Congress on Science and Football, Taylor & Francis Group

[] Cooper, K., H., (1977), The aerobics way, Bantam Books, New York

[] Tudor, V., (1999), Capacitatile conditionale coordinative si intermediare – component ale capacitatii motrice , Editura RAI Coresi, Bucuresti

[] Tudor, V., (2005), Masurare si evaluarea in cultura fizica si sport, Editura Alpha, Bucuresti

 

“Yo-Yo Test”

 Yo-Yo Test_0

Specificatii:

– O particularitate importanta a sportivilor in jocul de fotbal este aceea de a efectua exercitii intermitente cu intensitate ridicata pentru perioade mari de timp.

– Acest test ofera o oportunitate foarte buna de a estima capacitatea unui subiect de a sustine eforturi cu intensitate mare, in cazul nostru in jocul de fotbal.

– Performante bune la acest test indica semnele unei pregatiri fizice optime, Yo-yo reprezentand unul din testele standard folosite de preparatorii fizici, atat in sporturile ciclice, cat si in cele mixte.

– Testul „Yo-Yo intermitent” este asemanator celui „Yo-Yo anduranta” (variatia testului Beep).

Scopul principal:

  • este acela de a evalua abilitatea individuala de a executa intervale cu intensitate ridicata si timp scurt de revenire, pe o perioada prelungita de timp. Este folosita in sporturi precum fotbal, basket, tenis, handbal, etc.. (test de viteza in regim de rezistenta)

Materiale necesare:

  • pista de atletism sau suprafata neteda fara posibilitate de alunecare (preferabil tartan);
  • conuri de marcare;
  • ruleta (banda de masurare);
  • CD – preinregistrat + boxe / software „Team Beep-Test” – tableta conectata la un sistem de sunet;
  • planse de inregistrare tabelara a datelor / laptop – Excel.

 Yo-Yo Test_1

Procedeu de aplicare a testului „Yo-Yo intermitent”:

  • utilizam conuri pentru a marca linii ca in poza urmatoare;
  • pentru testul „Yo-Yo intermitent” avem: 20 m + 5 m revenire (10” pauza activa);
  • pentru testul „Yo-Yo anduranta” avem: 20 m + 2,5 m revenire (5” pauza activa);
  • subiectul porneste din spatele conului liniei de mijloc;
  • acesta alearga in tempoul sonor dat de softul „Team Beep-Test” pe distanta de „20 m dus-intors”;
  • urmeaza o perioada de pauza activa de 10” (intercalata intre fiecare naveta dus-intors de respectiv „20m + 20m”), in timpul careia subiectul trebuie sa mearga „5m + 5m” (dus-intors);
  • viteza pe cei „20m + 20m” creste progresiv;
  • un avertisment este dat atunci cand subiectul nu termina o naveta dus-intors in timpul alocat, la a doua greseala de acest gen, subiectul este eliminat.

 Yo-Yo Test_4

Variatii:

  • exista doua niveluri pentru oricare dintre aceste doua teste (intermitent si anduranta);
  • „Nivelul 1” este destinat incepatorilor (persoanelor mai putin instruite);
  • „Nivelul 2” este destinat avansatilor (sportivilor bine pregatiti si de elita) – acestia pornesc cei „20m + 20m” de la o viteza mai mare;
  • ambele variatii ale testelor au viteze care cresc progresiv pe tot parcursul testarii.

 Yo-Yo Test_2

Notarea:

  • parametrii sunt reprezentati de distanta totala acoperita de subiect inainte ca acesta sa nu poata tine pasul cu tempoul dat de soft sau inregistrare;
  • testarea „Yo-Yo intermitent” pentru Nivelul 1 dureaza de obicei intre 5-20 minute;
  • testarea „Yo-Yo intermitent” pentru Nivelul 2 dureaza de obicei intre 3-10 minute;
  • Bangsbo, 1998 a publicat formula pentru estimarea VO2max (ml/min/kg) din rezultatele testelor „Yo-Yo intermitent N1” si „Yo-Yo intermitent N2”:

Yo-Yo intermitent N1:   VO2max = Distanta Yo-Yo intermitent (m) × 0.0084 + 36.4

Yo-Yo intermitent N2:   VO2max = Distanta Yo-Yo intermitent (m) × 0.0136 + 45.3

 

Subiectii tinta:

  • acest test a fost conceput pentru a evalua in general nivelul sportivilor practicanti de jocuri de echipa, in special a fotbalistilor unde natura efortului este predominant intermitenta (efortul in jocul de fotbal este unul de tip mixt);
  • evaluarea nivel 1 este conceput pentru nivelul de tip recreational, in timp ce evaluarea nivel 2 targeteaza sportivi de performanta;

 Yo-Yo Test_3

Fiabilitate:

  • aceasta este data de cat de stricta este persoana care evaluaza, respectiv preparatorul fizic;
  • este data si de practica si respectiv experienta evaluatorului, preparator fizic.

Avantaje:

  • acest test poate fi efectuat simultan de mai multi subiecti odata.

Dezavantaje:

  • nivelul de practica si motivatia pot influenta scorul final al subiectilor;
  • conditiile de mediu pot afecta rezultatele.

Consideratii:

  • pentru o evaluare stiintifica este recomandat ca testarea sa se repete la un anumit interval de timp, iar conditiile testarii sa fie cel putin asemanatoare celui precedent;
  • acest test este unul cu efort de tip maximal, ce necesita un nivel optim al pregatirii fizice.

Istoric:

  • acest test a fost elaborat de fiziologul danez de fotbal Bangsbo J. si colaboratorii acestuia.

 Bibliografie:

 [] Bangsbo, J., Iaia, F., M., Krustrup, P., (2008), The Yo-Yo Intermittent Recovery Test: A useful tool for evaluation of physical performance in intermittent sports, Sports Medicine

[] Bangsbo, J.,  Krustrup, P., Hansen, P., R., Ottesen, L., Pfister, G., Elbe, A., M., (2016), Science and Football VIII: The Proceedings of the Eight World Congress on Science and Football, Taylor & Francis Group

[] Tudor, V., (1999), Capacitatile conditionale coordinative si intermediare – component ale capacitatii motrice , Editura RAI Coresi, Bucuresti

[] Tudor, V., (2005), Masurare si evaluarea in cultura fizica si sport, Editura Alpha, Bucuresti

Deprinderile motrice

 Deprinderile motrice_1

Definitia larg generalizata a deprinderilor, cuprinde in obligatoriu doua aspecte:

– deprinderea este rezultatul invataturii;

– deprinderea este o maniera de comportare, dobandita prin repetare (exersare), ca sinteza realizata pe plan cognitiv si senzorial-motric. (Epuran, M., 1994)

Deprinderea – este o componenta automatizata a activitatii, caracterizata prin desfsurarea in afara sau prin reducerea controlului constient, realizare spontana si facila. (Popescu, P., Neveanu, 1978)

Se fundamenteaza pe un stereotip dinamic, rezultat din exersare, sau pe matricea functionala in care sunt reunite veriga aferenta si cea efectorie a reflexelor. Deprinderea este o achizitie care in ultima instanta, reprezinta adaptarea Ia mediu. Autorii de engleza o numesc “skill”, iar cei francezi “habitude” (Zapan, G., Popescu-Neveanu, Rosca, A.) si caracterizeaza deprinderea “ca rezultand din consolidarea prin exercitiu si invatare a anumitor operatii”.

Ea este un act voluntar de un anumit fel, fiind o componenta a activitatii ajunsa la un anumit stadiu de stabilitate functionala. (M. Epuran, 1994)

Deprinderile motrice – reprezinta caracteristicile de ordin calitativ ale actelor si actiunilor motrice invatate. Formarea deprinderilor motrice (in unele cazuri reformarea – reconstructia) reprezinta obiectivul fundamental al de educatie fizica si antrenament sportiv sau al kinetoterapiei.

Deprinderea motrica rezultata din procesul invatarii se integreaza in structuri motrice (pattern-uri) ce corespund anumitor situatii. Miscarile invatate, deprinderile motrice sunt caracterizate de precizie, eficienta, si cursivitate, orice miscare (acte, gesturi, etc.) bine invatata se transforma in deprindere, deci, deprinderile, pot fi definite ca trasaturi sau caracteristici ale actelor motrice invatate prin repetare, ce poseda indici calitativi superiori de executie (coordonare, precizie, cursivitate, viteza, automatism, etc.).

 Deprinderile motrice_2

Caracteristicile deprinderilor motrice:

Avand in vedere faptul ca, formarea deprinderii presupune trecerea de Ia dezorganizare la organizare, acest proces este multifazic si implica interventia multor procese si fenomene psihice. In final, deprinderea este un proces ce inglobeaza nu numai exersare, ci si alte suproduse de natura   psiho-pedagigica complexa. Dupa Epuran, M., 1994, principalele caracteristici ale deprinderilor motrice sunt:

  1. Deprinderile motrice fac parte din conduita voluntara a omului, capatand usurinta si precizie pe baza efortului voluntar.
  2. Deprinderile motrice fac parte din diferite „familii de miscari”, ele nu sunt “in general, ci apartin unor comportamente motrice bine definite.
  3. Deprinderile motrice se integreaza in “sisteme de miscari” ca unitati mai simple.
  4. Deprinderile motrice se comporta ca sisteme ce dispun de feedback corectiv, ori de cate ori in efectuarea lor intervin inexactitati.
  5. Deprinderile motrice implica o capacitate sporita de diferentiere fina a miscarilor, pe baza unor informatii senzorial-perceptive.
  6. Deprinderile motrice (ca si celelalte tipuri de deprinderi) au o stabilitate relativa chiar in conditii variabile de executie, motiv pentru care se impun in conduita motrica. Din acest motiv, este foarte important ca acestea sa se insuseasca corect de la inceput, corectarea fiind foarte dificila.
  7. Deprinderile motrice imbraca caracteristicile subiectilor care le executa, fapt care face posibil sa se discute „stil”, la anumite niveluri (superioare) de invatare si aplicare.
  8. Formarea deprinderilor este conditionata de factori obiectivi si subiectivi, dintre care amintim: aptitudinile, atitudinea, motivatia, ambianta si conditiile educationale, capacitatea de autoapreciere, etc..

Tipurile de deprinderi motrice:

Ca si in cazul clasificarii exercitiilor fizice, clasificarea deprinderilor motrice se poate face in functie de diverse criterii, sistematizarea lor fiind importanta nu numai din punct de vedere teoretic, ci si practic. Prezint mai jos criteriile si tipurile de deprinderi – sinteza dupa: Epuran, M., 1994:

Criteriul Tipurile de deprinderi motrice
1 – Componentele senzoriale dominante: – perceptiv-motrice;

– motrice;

2 – Modul de conducere: – autoconduse;

– heteroconduse;

3 – Sistemic: – deschise;

– inchise;

4 – Dupa indicatorii pe care se bazeaza: – interni;

– externi;

5 – Modul de desfasurare: – continuu;

– discontinuu;

6 – Complexitatea situatiilor si raspusurilor: – elementare;

– complexe;

7 – Dupa efectorii care realizeaza comportamentul motric: – fine (muschii mainilor);

– intermediare (segmente ale corpului);

– mari (mari grupe de muschi);

8 – Dupa sensul utilizarii: – tehnice;

– tactice;

9 – Dupa obiectivele de realizat in EFS: – de baza;

– aplicative;

10 – De comportament: – de a concura;

– de a se incalzi;

– igienice;

– de odihna.

 OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Etapele formarii deprinderilor motrice:

Treptele pe care le parcurge o deprindere in procesul formarii sale sunt diferite ca numar in functie de profunzimea analizei, pe de o parte, si pe de alta parte de profilul domeniului din care este analizata. Marea majoritate a autorilor prezinta minim trei etape, dar pentru a fi mai analitici, pot fi descrise patru sau chiar cinci.

Etapa I –  a informarii si formarii imaginii mentale (etapa formarii reprezentarii) sau a configuratiei spatiale a miscarii, sau „cognitiva”.

La baza acestei etape stau explicatiile si folosirea mijloacelor intuitive (demonstratii, imagini video, foto, etc.), toate prezentate pe baza unui plan, model. Explicatiile trebuie sa conduca la reprezentari (lingvistice) care sa evidentieze partile esentiale, momentele cheie sau trasaturile principale ale miscarii ce se invata. Pe baza acestei imagini mentale, subiectul isi realizeaza un proiect mental de actiune, determinat de experienta motrica anterioara, de aptitudinile motrice, spiritul de observatie.

Krestovnicov, 1954 – mai numeste aceasta etapa (dpdv fiziologic) a miscarilor inutile, datorita lipsei de coordonare si atragerii in activitate a unor muschi care ne ajuta miscarea, pri  iradierea excitatiei pe scoarta. Matveev o mai numeste etapa invatarii initiale. Durata acestei etape depinde de priceperea pe care o are subiectul.

Etapa II –  a miscarilor grosiere sau insuficient diferentiate.

Numita si a miscarilor incordate, datorita inlaturarii miscarilor inutile si efectuarii primelor repetari corecte; miscarile se efectueaza sacadat, cu amplitudine necorespunzatoare si, in general, cu multe greseli. In aceasta etapa un rol important in corectare il are feedback-ul reprezentat de observatiile antrenorului, vizionarea video a propriilor executii, etc.. Se impune folosirea mijloacelor ajutatoare, mergand de la parcurgerea cu ajutor a traiectoriilor miscarii si pana la folosirea unor aparate si dispozitive care sa vizeze, in principal, mecanismul de baza al deprinderii. Se mai numeste etapa legarii momentelor cheie ale miscarii.

Etapa 3a consolidarii miscarii, a coordonarii fine.

Este definita de Matveev, etapa „fixarii si consolidarii” sau a perfectionarii, este caracterizata de efectuarea corecta a miscarii, de regula, in conditii standard sau stereotipe, cu indici superiori de forta, de precizie, de ritm si amplitudine corespunzatoare. Corectarile vor viza detalii de executie tinzandu-se catre maxima eficienta (in unele cazuri maiestrie). Aceasta etapa mai poarta denumirea si de „stabilizare a miscarii”.

Etapa 4a perfectionarii si „suprainvatarii”.

Aceasta este caracterizata de efectuarea miscarii in conditii variate, cu indici superiori de eficienta. Mai poate fi numita si etapa declansarii „priceperilor superioare”, in care subiectul poate sa-si adapteze executia in functie de cerintele mediului sau contextul problematic in care trebuie efectuata miscarea.

In finalul descrierii acestor etape, vreau sa subliniez faptul ca, diferentierea precisa a acestora din punct de vedere teoretic, este facuta din ratiuni didactice, dar si practice, in sensul ca, prin circumpscrierea precisa a etapelor, cu caracteristicile lor, se pot stabili mijloace si metode adecvate de realizare a obiectivelor specifice fiecarei etape.

Bibliografie:

 [] Dragnea, A., Bota, A., (1999), Teoria activitatilor motrice, Editura Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti

[] Tudor, V., (1999), Capacitatile conditionale, coordinative si intermediare, componente ale capacitatii motrice, Editura RAI, Bucuresti

[] Tudor, V., (2005), Masurare si evaluare in cultura fizica si sport, Editura Alpha, Bucuresti

Hormonii

 Hormonii_1

Hormonii – sunt substante chimice specifice, elaborate de tesuturi glandulare specializate si organizate, eliminate in sange si vehiculate de acesta catre diferite organe si tesuturi asupra carora isi exercita actiunea Ior specifica in concentratie foarte mica.

 

Tesuturile glandulare specializate se clasifica dupa cum urmeaza:

– glande exocrine – care elimina secretia la nivelul suprafetelor externe si interne ale organismului printr-un sistem de canale;

– glande endocrine – care elimina secretia direct in mediul intern al organismului – sange, limfa, etc..

Transportul hormonilor cu ajutorul sistemului  circulator si nervos constituie pentru om doua cai majore prin care se asigura transmiterea informatiei de la un organ la altul, integrarea proceselor metabolice si biochimice care asigura o buna functionare a intregului organism.

Hormonii influenteaza viteza transformarii biochimice la nivel celular dar nu pot initia reactii biochimice. Toti hormonii au o actiune fiziologica rapida, dupa care sunt imediat inactivati.

Sistemul endocrin este alcatuit din glandele endocrine in ansamblul lor si este influentat de starea fiziologica a hipotalamusului.

Activitatea glandelor endocrine este controlata de hipofiza anterioara, prin intermediul hormonilor tropi elaborati de aceasta. La randul ei, hipofiza se afla sub controlul hipotalamusului care secreta, „factorii de eliberare” ce declanseaza sinteza „tropilor” in hipofiza. Se constituie astfel axa „hipotalamo-hipofizara” alcatuita dintr-o adevarata retea de reglare in cascada.

 

Mecanismul de actiune al glandelor endocrine – factorul hipotalmatic actioneaza asupra hipofizei, care elaboreaza un hormon ce stimuleaza la rândul lui hormonageneza intr-o glanda endocrina terta. Hormonul secretat de glanda endocrina terta care se afla sub controlul hipofizei are actiune periferica si exercita si o reglare inversa de tip „feedback” asupra hipotalamusului si adenohipofizei, efectul actiunii sale fiind o diminuare a elaborarii hormonului hipofizar care stimuleza activitatea glandei endocrine respective.

„Factorii de eliberare” (reglare) secretati de hipotalamus, patrund in sange prin circulatia „portal-hipofizara si actionează asupra hipofizei. Secretia lor depinde de nivelul hormonilor hipofizari in sânge si anume, concentratia scazuta, de hormoni hipofizari determina o crestere a activitatii secretorii a hipotalamusului, pe cand concentratiile crescute ale aceluiasi hormon in sange duce la reducerea activitatii secretorii a hipotalamusului.

Unii autori propun pentru „factorii de eliberare” denumirea de releasing-hormon (RH). Acestia se caracterizeaza prin:

– selectivitatea de actiune, declansand eliberarea (sau inhibitia) din glanda hipofiza in circulatia sanguina a unui singur hormon hipofizar. Marirea concentratiei de potasiu in spatiul extracelular este de natura sa stimuleze eliberarea hormonilor respectivi;

– reactia organismului la introducerea acestor hormoni este extrem de rapida (cateva secunde);

– majoritatea hormonilor de eliberare (RH) secretati de hipotalamus se caracterizeaza prin faptul ca au gruparea – COOH de la carbonul terminal intotdeauna blocata sub forma de amida;

– acţioneaza asupra eliberarii hormonilor tropi de catre hipofiza si realizeaza transportul acestora din tesutul glandular in sange dar nu influenteaza biosinteza lor.

Hormonii_2

Dupa natura lor chimica hormonii se clasifica in doua mari grupe:

  1. hormoni de natura peptidica si proteica si hormoni derivati de la aminoacizi (tirodieni, calcitonina, insulina, parathormonul, adrenalina, noradrenalina, etc.);
  2. hormonii steroizi (estrogeni, testosteronul, corticosuprarenali, etc.).

!!! Dupa modul in care hormonii influenteaza procesul de catabolism sau de anabolism, se impart in hormonii catabolici (tiroidieni si glucocorticoizi) si hormoni anabolici (insulina, hormoni androgeni si hormonul de crestere) !!!

Mecanismul de actiune al hormonilor de natura peptidica si proteica:

Hormonul, mesagerul primar transmite mesajul sau catre organul sau tesutul tinta si trebuie sa fie „recunoscut” de un receptor hormonal specific situat pe membrana celulara. Receptorul celular este adenilat ciclaza.

Activarea enzimei adenilat ciclaza are ca rezultat sinteza CAMP (acid adenozin 3′, 5′ — monofosforic ciclic).

CAMP este inactivat de enzima AMP fosfodiesteraza.

CAMP este mesagerul secundar care poate actiona asupra enzimelor existente in celula pe doua cai:

– fie prin activarea enzimelor;

– fie mareste viteza de reactie a enzimelor activate.

Mesagerul secundar are influenta, asupra:

– proceselor de osmoza;

– proceselor de permeabilitate celulara;

– transmiterii influxului nervos.

Hormonul, dupa ce a interactionat cu adenilat-ciclaza, circula in sange sub forma de hormon inactiv si apoi este excretat.

Mecanismul de actiune al hormonilor steroizi:

Mecanismul de actiune al hormonilor androgeni – in functie de intensitatea raspunsului fata de actiunea hormonilor androgeni, tesuturile pot fi impartite in doua mari categorii: tesuturi-tinta care reactioneaza puternic la tratamentul cu androgeni, de exemplu, organele masculine sexuale secundare si partial sistemul nervos central (creierul, in special hipotalamusul) si tesuturile-tinta care reactioneaza putin sau foarte slab, de exemplu, tesutul osos, rinichiul, glandele salivare, muschii, pielea, etc.

Hormonii androgeni actioneaza in interiorul celulelor organelor tinta la nivelul genetic al acestora in trei etape.

Prima etapa are loc la nivelul citoplasmei celulare, unde testosterolul interactioneaza cu un receptor hormonal citoplasmatic aflat in citosolul celular cu care formeaza un complex hormon receptor, care reprezinta, primul raspuns al celulei la actiunea hormonului.

A doua etapa – complexul hormon-receptor sufera o modificare conformationala, respectiv testosteronul trece in 5—alfa—dehidro-testosteron, forma activa a hormonului si care reprezinta amplificare a raspunsului initial a celulei. Această, activare are loc sub actiunea enzimei 5 alfa-reductaza.

In cea de-a treia etapa – forma activa a hormonului, patrunde in interiorul nucleului celular, unde se combina cu cromatina celulara, modificand procesul de transcriptie si activand un set determinat de gene, care accelereaza sinteza ARN si favorizeaza sinteza proteica.

Bibliografie:

[] Apostu, M., (2013), Biochimia efortului sportiv, Editura Discobolul, Bucuresti

[] Dragan, I., (1989), Practica medicine sportive, Editura Medicala, Bucuresti

[] Vajaiala, G., E., (2002), Biochimia efortului, Editura Fundatia Romania de Maine, Bucuresti

Sindromul oboselii cronice

 Sindromul oboselii cronice_1

Sindromul oboselii cronice (SOC) – nu este o boala ca atare, ci un tablou caracteristic si complex de simptome care pot mima alte boli. Simptomele acestui sindrom seamana cu cele ale gripei sau ale infectiilor virale, asa ca este adesea confundat cu aceste boli.

De fapt, este gresit diagnosticat ca ipohondrie, boli psihosomatice sau depresie, pentru ca testele medicale obisnuite nu identifica nici o boala. Simptomele SOC pot include dureri in muschi si articulatii, anxietate, depresie, dificultate de concentrare, memorie slaba, febra, dureri de cap, tensiune arteriala scazuta, probleme intestinale, paloare, pierdere a apetitului, schimbari de dispozitie, spasme musculare, infectii recurente ale tractului respirator, congestie nazala, candidoza, sensibilitate la lumina si caldura, tulburari de somn, transpiratie nocturna, dureri de inflamare a ganglionilor (noduli limfatici) si, mai mult ca orice, o oboseala adesea extrema si invalidanta.

Anomalii imunologice care apar la diferitele teste de diagnosticare sunt si ele frecvente. Sindromul este de trei ori mai frecvent Ia femei decat la barbati si afecteaza, in primul rand, adultii tineri si persoanele intre 20 si 50 ani.

Cauza sau cauzele sindromului oboselii cronice nu sunt cunoscute. Unii specialisti cred ca se leaga de o infectie cu virusul Epstein-Barr (EBV) si/sau de citomegalovirus (CMV), membri ai familiei virusurilor herpetice care stau si la baza mononucleozei si a infectiilor retiniene si gastrointestinale.

Aceasta opinie se intemeiaza, in mare parte, pe faptul ca multe persoane cu sindromul oboselii cronice au fost gasite cu nivel ridicat de anticorpi EBF in sange si pentru ca la multe persoane simptomele initiale s-au prelungit cu infectii virale. Oricum, nu exista nici o legatura care sa poata fi dovedita cu siguranta intre EBF si sindromul oboselii cronice.

Mai mult, acum se stie ca multe persoane au nivel ridicat de anticorpi EBV fara ca vreo boala evidenta sa le afecteze sanatatea. Multe cazuri de oboseala cronica apar fara sa se cunoasca vreo infectie precedenta. Faptul a indreptat cercetarile spre alte cauze posibile. Unii suspecteaza probleme ale sistemului imunitar sau un defect al mecanismului care regleaza presiunea sangvina.

Alte cauze propuse pentru sindromul oboselii cronice sunt anemia, artrita, intoxicatia cronica cu mercur din amalgamul dentar, hipoglicemia, hipotiroidismul, infectia cu fungi Candida albicans si problemele de somn.

Multe persoane cu sindromul oboselii cronice sufera de fibromialgie, boala a muschilor care provaca slabiciune musculara si oboseala. Parazitii intestinali sunt ceva relativ obisnuit la aceste persoane. Dieta saraca, deficientele nutritional, alergiile, disfunctiile tirodiene, candida, anemia si stresul contribuie la slabirea sistemului imunitar si la SOC.

Chiar daca sindromul oboselii cronice nu ameninta viata, el nu poate fi tratat si de aceea duce la serioase afectiuni ale sistemului imunitar. Unele persoane par sa se vindece brusc, dar, odata ce ai avut boala, ea poate reveni oricand, de obicei ca urmare a unei alte boli sau din cauza stresului. Criteriile importante care definesc sindromul oboselii cronice sunt:

  • persistenţa oboselii care nu dispare dupa odihna si este destul de severa ca sa reduca activitatea zilnica in medie cu 50% in ultimele sase luni;
  • prezenta altor disfunctii clinice cronice, inclusiv a bolilor psihice, trebuie sa fie exclusa.

Sindromul oboselii cronice nu trebuie sa fie confundat cu stresul sau cu rezultatele muncii excesive. Cu SOC, nivelul normal al activitatii nu poate fi mentinut si simptomele depasesc, de departe, apatia si oboseala asociate cu un stil de viata stresant si cu munca grea.

 Sindromul oboselii cronice_2

NUTRIENTI:

Supliment: Observatii:
– Acid malic si magneziu; – implicat in  producerea de energie in multe celule ale organismului;

– necesar pentru metabolismul zaharului;

– Magneziul este necesar pentru sinteza ATP;

– Acidophilus; – inlocuieste bacteriile „prietenoase” necesare;

– lupta impotriva infectiei cu candida (se foloseste o formula care nu contine lactoza);

– Coenzima Q10 + coenzima A; – creste eficienta sistemului imunitar si apara inima;

– lucreaza impreuna cu coenzima Q10 la eliminarea substantelor toxice din corp;

– Enzime proteolitice

(Inflazyme Forte, Wobenzym N);

– reduc inflamatia si cresc absorbtia nutrientilor, in special a proteinei care este necesara refacerii tesuturilor;
– Kyolic-EPA; – suplimenteaza acizii grasi esentiali;
– L-carnitina; – transporta acizii grasi in mitocondrii unde sunt folositi ca sa fabrice ATP, care cresc nivelul energiei;
– Lecitina granule/ capsule; – creste energia si imunitatea;
– Mangan; – influenteaza rata metabolica prin implicarea in functia endocrina;
– Nicotinamida adenin dinucleotida; – mareste nivelul energiei si ajuta la prevenirea depresiei;
– Polinicotinat de crom; – ajuda la controlarea hipoglicemiei;
– Vitamina A + amestec de carotenoide + vitamina E; – curata radicalii liberi produsi de celule si intareste sistemul imunitar in lupta contra virusurilor;
– Vitamina C + bioflavonoizi; – are puternic efect antiviral si creste nivelul energiei.
– Complex de aminoacizi in forma libera; – ron in refacerea tesuturilor si a organelor;
– Dimetilglicina; – imbunatateste folosirea oxigenului si distruge radicalii liberi;
– Kyo Green; – creste digestia si curata fluxul sanguin;
– Liquid Kyolic + Vitaminele B1 si B12; – aprovizioneaza cu energie si formeaza globule rosii;
– Vitamina B complex injectii; – vitaminele B sunt esentiale pentru cresterea nivelului energiei si functionarea normala a creierului;
– Complex de multivitamine si de minerale cu calciu, potasiu si seleniu; – toti acesti nutrienti sunt necesari echilibrului;
– Extract de shiitake; – ajuta la combaterea oboselii, creste imunitatea si lupta cu infectiile virale;

 Sindromul oboselii cronice_3

PLANTE:

– Astragalus si echinacea – intaresc sistemul imunitar si sunt bune pentru simptomele de raceala si gripa.

– Coaja de nuca, usturoiul, radacina de gentiana, radacina de ghimbir, frunzele de neem, coaja de quassia si pelinul proaspat ajuta la eliminarea din corp a paratilor, o problema comuna celor cu SOC.

– ceaiurile din radacina de brusture, papadie si trifoi rosu ajuta la vindecare prin curatarea sangelui si a sistemului limfatic, precum si prin intarirea sistemului imunitar. Combinaţi sau alternanti aceste ceaiuri de plante si beti 4-6 pahare zilnic.

– China Gold este o formula din plante care contine 36 de extracte diferite din plante, inclusiv zece varietati de ginseng. Imbunatateste functionarea suprarenalei si alunga oboseala.

– Folositi gentiana ca sa controlati infectia. La primele semne de dureri de gat, luati cateva picaturi de extract de gentiana fara alcool, tineti in gura un timp si apoi inghititi.

– Ginkgo biloba imbunatateste circulatia si functionarea creierului.

– Kava kava, gura lupului si radacina de valeriana imbunatatesc somnul.

– Radacina de lemn dulce sustine sistemul endocrin si creste nivelul cortizonului prin blocarea actiunii unei enzime care il descompune.

– Silimarinul, protejeaza ficatul.

– Extractul de frunze de maslin are proprietati antibiotice si antivirale si ajuta la combaterea infectiilor.

– Pau d’arco, luat sub forma de capsule sau ceai, este bun pentru tratarea infectiei cu candida.

– Sunatoarea are proprietati antivirale si este un bun antidepresiv.

RECOMANDARI:

– Mancati echilibrat, avand o dieta care sa cuprinda 50% alimente crude si sucuri proaspete. Dieta trebuie sa constea, mai ales, in fructe, legume si cereale integrale, plus nuci si alune proaspete, seminte, curcan fara piele si unii pesti de apa adanca. Aceste alimente de calitate asigura nutrientii care refac energia si consolideaza imunitatea.

– Adaugati in dieta multe forme de acidophilus si consumati regulat produse fermentate, cum ar fi iaurt si kefir. Multe persoane cu sindromul oboselii cronice se infecteaza cu candida. Acidophilus tine candida sub control.

– Consumti multa apa cel putin 8 pahare zilnic plus sucuri, de preferat sucuri proaspete de legume. Beti un pahar mare de apa la fiecare doua ore. Apa spala toxinele si ajuta la reducerea durerii musculare.

– Nu mancati fructe de mare, cartofi prajiti, alimente nesanatoase, alimente procesate; evitati stimulente cum ar fi cafeaua, ceaiul si bauturile racoritoare, zaharul, produsele care contin mucegaiuri sau cum ar fi painea si pastele. Poate vi se pare greu — persoanele cu SOC poftesc, in general, la dulce si produse cu carbohidrati si pot dori sa bea alcool.

– Fiti sigur ca intestinele lucreaza in fiecare zi si adaugati fibre in dieta.

– Luati clorofila sub forma de tablete sau din lichide vegetale ca „bauturile verzi” din frunze de legume, sau din Kyo-Green.

– Luati un supliment cu proteina sursa vegetala.

– Odihniti-va mult si asigurati-va ca nu va extenuati. Miscarea moderata poate fi de ajutor. Sunt recomandate, in special, exercitiile de respiratie. Persoanele cu SOC respira superficial ceea ce creeaza probleme de somn.

– Evitati ciocolata, racoritoarele, cafeina si alimentele procesate. Aceste alimente priveaza organismul de magneziu, ceea ce duce la oboseala. Magneziul este important pentru persoanele cu SOC.

– Nu fumati si evitati fumatul pasiv. Poate inrautati simptomele.

– Nu luati aspirina. Daca aveti infectii virale, poate aparea sindromul Reye.

 

Bibliografie:

[] Balch, P., A., (2006), Nutritie si biotratamente 4, Bucuresti, Editura Litera

[] Bellentine, R., (1982), Diet & Nutrition, USA, Himalayan International Institute

[] Haigh, C., (1999), The top 100 Immunity Boosters, UK, Duncan Baird Publishers

[] Hartvig, K., (2010), 150 de alimente esentiale pentru imunitate, Bucuresti, Editura Litera

[] Rowley, N., Hartvig, K., (2000), Energy Foods, UK, Duncan Baird Publishers